ICCJ. Decizia nr. 2492/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 2492/2010
Dosar nr.7686/3/2006
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7686/3/2006 la 10 martie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta Ş.V.M. a chemat în judecată în calitate de pârât municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 5109 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primar, prin care a fost respinsă notificarea formulată de mama sa P.R.S.M, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a cotei părţi ce i se cuvine, în calitatea de unică moştenitoare a autorilor săi: P.N.E. (decedat la 30 martie 1996) şi P.R.S.M (decedată la 5 februarie 2004), din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, compus din 2 corpuri de clădire şi teren aferent în suprafaţă de 400 mp.
La 4 septembrie 2006, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că solicită restituirea în natură a cotei de 1 din 6 din imobilul menţionat, în calitatea de moştenitoare unică a părinţilor săi, dar şi de pe urma unchiului acestora, P.N.(N.).
Ulterior, la termenul de judecată din 19 februarie 2007, aceeaşi reclamantă şi-a modificat acţiunea în ce priveşte cadrul procesual pasiv, solicitând instanţei ca în contradictoriu şi cu pârâţii P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G., V.G.L., S.D., S.A., M.V., P.G., P.N., să se constate calitatea de unică moştenitoare a părinţilor săi P.R.S.M şi P.N.E. care este moştenitorul lui P.G., iar cel din urmă moştenitor al lui P.N.(N.), proprietarul iniţial al imobilului, calitate în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu.
S-a susţinut că prin Dispoziţia nr. 1377/2003, s-a restituit în natură întregul imobil pârâţilor introduşi în cauză.
La 28 mai 2007, numita C.E. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu care a fost respinsă la momentul discutării admisibilităţii în principiu, potrivit încheierii de şedinţă din 8 octombrie 2007.
Prin Sentinţa civilă nr. 1303 din 15 octombrie 2007,Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins a neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, dosarul de apel fiind înregistrat pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2009, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această încheiere, curtea de apel a apreciat că de soluţia ce se va pronunţa în cauza anterior menţionată, depinde soluţionarea cauzei a cărei suspendare s-a dispus.
Cererea de suspendare a fost formulată de apelanta reclamantă până la soluţionarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă al cărei obiect îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a certificatelor de moştenitor nr. 290/1981 şi nr. 719/1996, precum şi constatarea calităţii de moştenitor a autorului său P.N.E. de pe urma defunctului P.G., urmând ca în raport de această soluţie, să se constate în pricina de faţă dacă P.N.E. are sau nu calitate procesuală.
Împotriva acestei încheieri, pârâta C.E.M. a formulat recurs, criticând măsura suspendării soluţionării cauzei dispuse în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că reclamanta Ş.V.M. a introdus acţiune în justiţie prin care a solicitat instanţei desfiinţarea Dispoziţiei nr. 5109 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul General prin care a fost respinsă notificarea formulată de autoarea sa, P.R.S.M, care a solicitat restituirea în natură a cotei de proprietate purtând asupra imobilului din sector 4, Bucureşti, compus din clădire şi terenul aferent în suprafaţă de 400 mp; autoarea reclamantei a susţinut că dreptul de proprietate în cota menţionată a fost dobândit de soţul acesteia, numitul P.N.E., prin succesiune de la tatăl său, P.G., imobil ce a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată de instanţa de fond, iar împotriva sentinţei reclamanta a formulat apel.
În faţa instanţei de apel, apelanta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dosarul fiind trimis la Curtea Constituţională.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, iar dosarul a fost restituit Curţii de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii.
La termenul de judecată la care apelul era în stare de judecată, apelanta a depus la dosarul cauzei o sentinţă dintr-un alt dosar (dosar nr. 2501/4/2008, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti) care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor acte, respectiv: a certificatului de moştenitor nr. 290/1981, a declaraţiei de renunţare autentificată sub nr. 179/1981, a suplimentului la certificatul de moştenitor nr. 290/1981, solicitând suspendarea judecării apelului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului menţionat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 27 mai 2009, a admis cererea de suspendare a soluţionării apelului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recurenta susţine că măsura dispusă este nelegală şi netemeinică, întrucât acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 este formulată pro causa, numai în scopul tergiversării soluţionării pricinii de faţă, iar cererea de suspendare formulată de apelantă reprezintă un abuz de drept.
Către o atare concluzie conduce împrejurarea că deşi dosarul de pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost iniţiat încă din aprilie 2008, cererea de suspendare a fost formulată abia la ultimul termen de judecată în apel; totodată, cele două dosare au fost judecate în paralel în faţa instanţelor de fond, ceea ce nu dovedeşte decât reaua-credinţă a apelantei în exercitarea drepturilor procesuale.
Se mai susţine de către recurentă că încheierea de suspendare pronunţată de curtea de apel este insuficient motivată, instanţa de apel precizând doar că în raport de soluţia ce se va pronunţa în cel de-al doilea dosar, urmează să se verifice cadrul procesual în pricina de faţă, respectiv să se stabilească dacă P.N.E. are sau nu calitate procesuală în cauza de faţă.
Or, instanţa de apel avea obligaţia de a demonstra, pentru justificarea măsurii de suspendare, care este dreptul de a cărui existenţă sau inexistenţă atârnă soluţionarea acestei pricini, considerând că în urma soluţionării cauzei paralele, se va stabili dacă are calitate procesuală o persoană care nu participă la judecată.
Mai mult decât atât, în temeiul rolului activ, instanţa era datoare să ceară lămuriri suplimentare în legătură cu cel de-al doilea dosar, pentru a se clarifica dacă într-adevăr există o legătură între cele două cauze.
În opinia recurentei, reclamanta nu încearcă decât să tergiverseze judecata în prezenta cauză, profitând în mod abuziv de drepturile pe care C. proc. civ. i le conferă şi pe care le exercită în alte scopuri decât acelea în vederea cărora sunt recunoscute.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar recurenta-pârâtă a depus şi concluzii scrise în şedinţa publică de azi.
Nu s-au administrat alte probe în etapa recursului.
Recursul formulat este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi; măsura este facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanţei.
Aşa cum rezultă din expozeul prezentei decizii, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia formulată de intimata reclamantă Ş.V.M. împotriva dispoziţiei emise de Primarul municipiului Bucureşti prin care a fost respinsă notificarea formulată de autoarea sa P.R.S.M în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a unei cote de proprietate din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, compus din două corpuri de clădire şi 400 mp teren.
Ulterior, cadrul procesual a fost precizat şi completat, atât sub aspectul cotei de proprietate pretinse, dar şi cu privire la calitatea procesuală pasivă a cauzei, reclamanta solicitând recunoaşterea calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din întregul imobil, soluţie care să fie opozabilă şi pârâţilor introduşi în cauză, beneficiari ai Dispoziţiei nr. 1377/2003, emisă, de asemenea, de Primarul municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea intimaţilor P.L., P.M., F.S.M., C.E.M., M.A.G., V.G.L., S.D., S.A., M.V., P.G., P.N.
Se constată că prin dispoziţia contestată de reclamantă, s-a infirmat calitatea autoarei sale de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, implicit şi a reclamantei, autoarea sa acţionând în calitatea de moştenitoare a defunctului soţ P.N.E., pretinzând că acesta are calitatea de moştenitor al lui P.G. şi că cel din urmă este succesor al lui P.N.(N.), proprietarul iniţial al imobilului, calitate în care reclamanta a pretins că are dreptul la restituirea în natură a unei cote de 1 din 3 din imobilul în litigiu, urmare a acestor transmisiuni succesorale succesive.
Legalitatea şi temeinicia acestei dispoziţii a fost confirmată de prima instanţă prin respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a reţinut că deşi reclamanta a invocat nulitatea absolută declaraţiei tatălui său, P.N.E., de renunţare la succesiunea defunctului P.G., instanţa nu a putut lua în considerare o astfel de susţinere câtă vreme autorul reclamantei sau moştenitorii lui (soţia şi, ulterior, reclamanta) nu au obţinut constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 290/1981 prin formularea unei acţiuni în justiţie.
Or, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2501/4/2008 aflat în apel pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, (în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecării pricinii), reclamanta a solicitat să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 290/1981, a declaraţiei de renunţare autentificată sub nr. 179/1981 şi a suplimentului la certificatul de moştenitor nr. 290/1981.
În consecinţă, nu s-ar putea reţine cele susţinute de recurentă în sensul formulării acelei acţiuni pro causa, doar în scopul tergiversării soluţionării cauzei, prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Potrivit datelor speţei, reiese în mod cert că soluţia în pricina de faţă depinde de confirmarea sau infirmarea calităţii de moştenitor a lui P.N.E. de pe urma lui P.G. (iar nu de calitatea procesuală în cauză a autorului reclamantei, P.N.E., cum eronat a reţinut curtea de apel), date fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: „De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite."
Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanţă momentul la care reclamanta (având calitatea de apelantă în faţa curţii de apel) a formulat cererea de suspendare şi, consecutiv, că în etapa de primă instanţă, cele două pricini s-au derulat în paralel, de vreme legea (art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) nu stabileşte această condiţie formală de învestire a instanţei cu soluţionarea cererii de suspendare într-un anumit moment procesual sau până la un termen anume.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 3041 C. proc. civ., constatându-se legală, temeinică şi oportună măsura suspendării judecării apelului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E.M., împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în şedinţa publică din 27 mai 2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2491/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
