ICCJ. Decizia nr. 2496/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 2496/2010
Dosar nr.7667/3/2008
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1103 din 16 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 7667/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins că neîntemeiată excepţia admisibilităţii şi, totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Ministerul Sănătăţii Publice, în contradictoriu cu pârâta R.H.L.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că, deşi acţiunea formulată este admisibilă din perspectiva liberului acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, nu sunt întrunite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, reglementată de art. 992 şi 997 C. civ.
În fapt, s-a reţinut că pârâta a redobândit proprietatea asupra imobilului ce avea destinaţia de Secţie de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Copii „Louis Ţurcanu" din Timişoara, în baza Legii nr. 10/2001, prin emiterea de către Ministerul Sănătăţii Publice a Deciziei nr. EN 8164 din 15 martie 2006.
Reclamanta pretinde recuperarea de la pârâtă a cheltuielilor de consolidare, extindere şi modernizare a imobilului, efectuate de la bugetul de stat, motivând că nu a putut insera în dispoziţia de restituire obligaţia de plată a contravalorii acestor cheltuieli, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede atare posibilitate.
Tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa absenţei unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, deoarece eventuala asemenea mărire are în speţă un temei legitim în însăşi Legea nr. 10/2001, pe baza dispoziţiilor cărora s-a dispus restituirea în natură a imobilului.
S-a apreciat, de asemenea, că reclamantul nu se încadrează între categoriile de persoane care beneficiază de despăgubirea pentru sporul de valoare adus imobilului, întrucât nu a avut calitatea de chiriaş, astfel cum prevede art. 48 din lege, ci a deţinut imobilul în baza unui drept de administrare, fiind unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, imobilul nu a avut destinaţia de locuinţă, conform cerinţelor legale, ci a reprezentat instituţie sanitară.
Tribunalul a considerat că art. 48 nu poate fi extins prin interpretare la alte categorii de posesori sau la alte situaţii decât cele strict reglementate, voinţa legiuitorului fiind aceea ca obligaţia de despăgubire astfel circumscrisă să revină, în ipoteza preluării fără titlu a imobilului, statului sau unităţii administrativ-teritoriale, şi nu persoanei căreia i s-a restituit în natură imobilul.
Tribunalul a mai reţinut că, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 10/2001, reclamantul avea obligaţia restituirii în natură în starea în care imobilul se afla la data cererii de restituire, neputând pretinde recuperarea unor cheltuieli, chiar necesare şi utile, făcute anterior cererii de restituire, respectiv pentru anii 1998 şi 1999.
Pe de altă parte, atât timp cât statul, cel care a preluat abuziv imobilul, este obligat, în baza Legii nr. 10/2001, să-l restituie în starea în care se găseşte, fără a putea pretinde sumele cheltuite cu întreţinerea acestuia, cu atât mai mult reclamantul, aflat în raporturi de subordonare faţă de stat în baza dreptului de administrare, nu poate solicita aceste sume de la proprietari, mai ales că au fost efectuate din venituri publice.
Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile materiale pentru existenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză, respectiv mărirea patrimoniului pârâtei în legătură directă cu micşorarea patrimoniului reclamantului, atât timp cât îmbunătăţirile au fost efectuate de Ministerul Sănătăţii Publice nu prin folosirea unor fonduri proprii, ci prin folosirea banilor de la bugetul de stat.
Nici măcar folosirea unor bani de la bugetul de stat pentru efectuarea unor cheltuieli necesare şi utile cu un imobil preluat abuziv, nu poate fi invocată, în condiţiile în care cauza micşorării patrimoniului este reprezentată de Legea nr. 10/2001, care a stabilit obligaţia de restituire a imobilelor în starea în care se găsesc.
Apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 755 din 22 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa nu a analizat în mod corect dispoziţiile invocate prin motivele de apel, respectiv art. 19 din Legea nr. 10/2001 interpretat per a contraria, care nu exclude despăgubirea unităţii deţinătoare în cazul în care imobilul rezultat în urma extinderii are o suprafaţă mai mare decât a celui preluat abuziv, dar nu într-un procent de peste 100% din suprafaţa iniţială, iar corpurile noi nu pot fi considerate de sine-stătătoare.
- instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu se aplică art. 48 din Legea nr. 10/2001, creând, astfel, o situaţie mai dezavantajoasă pentru instituţiile publice în raport cu chiriaşii.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Reclamantul a învestit instanţa de judecată în cauză cu soluţionarea unei cereri având ca obiect plata de către pârâtă - căreia reclamantul, în calitate de entitate învestită cu soluţionarea notificării în sensul Legii nr. 10/2001, i-a restituit în natură imobilul în litigiu -, a contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile pretins efectuate la imobil în perioada anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ cu caracter reparator.
Ambele instanţe de fond au analizat întrunirea cerinţelor formulării unei acţiuni în restituire întemeiate pe faptul îmbogăţirii fără justă cauză, materiale şi juridice, conchizând în sensul neîndeplinirii lor, faţă de conţinutul şi finalitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care exclud posibilitatea despăgubirii unităţii deţinătoare pentru eventualul spor de valoare adus imobilului restituit în natură.
Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, fiind suficientă neîndeplinirea uneia dintre ele pentru a se conchide în sensul că nu subzistă instituţia îmbogăţirii fără just temei.
Instanţa de apel, care a confirmat hotărârea primei instanţe, a apreciat că eventuala mărire a patrimoniului pârâtei prin restituirea, în baza Legii nr. 10/2001, a imobilului la care se efectuaseră lucrări de consolidare, extindere şi modernizare anterior anului 2001 a avut o cauză legitimă, respectiv însuşi actul normativ cu caracter reparator.
Potrivit art. 9 din lege, imobilul se restituie în natură către proprietarul deposedat abuziv de către stat „în starea în care se află la data cererii de restituire ... ", aşadar, inclusiv în situaţia în care i s-a adus de către deţinător un spor de valoare prin lucrări de natura celor menţionate de către reclamant în cauză.
Ca atare, din moment ce însăşi legea permite mărirea patrimoniului proprietarului prin sporul de valoare adus imobilului restituit, nu se poate vorbi despre absenţa unui temei legitim pentru asemenea consecinţă a măsurii reparatorii a restituirii.
Legea nr. 10/2001 reglementând raporturile juridice născute din aplicarea sa, desocotirea între proprietar şi persoana care a efectuat lucrările de îmbunătăţiri poate avea loc doar în limitele şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor, care nu pot fi extinse prin interpretare altor categorii de persoane sau altor situaţii decât cele strict descrise.
Or, după cum a arătat instanţa de apel, numai titularul unui drept de închiriere, în aplicarea art. 48 din lege, ar putea pretinde un drept de creanţă împotriva proprietarului, decurgând din eventualele îmbunătăţiri aduse imobilului, în cazul preluării imobilului fără titlu valabil de către stat.
Aşadar, chiar dacă ar fi întrunită ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la care s-a făcut referire în mod explicit în motivele de recurs, doar un eventual chiriaş ar fi îndreptăţit să pretindă de la proprietar contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate, în absenţa unei norme exprese relative la alte persoane cu atare vocaţie.
Pe de altă parte, este evidentă intenţia legiuitorului de a exclude unitatea deţinătoare din categoria persoanelor îndreptăţite la recuperarea acestor cheltuieli, iar instanţa de judecată nu poate cenzura voinţa legiuitorului astfel exprimată prin constatarea unei eventuale discriminări faţă de categoria chiriaşilor, astfel cum pretinde recurentul-reclamant.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 818/2008, confirmată prin practica sa ulterioară, a apreciat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca atare, nu este la îndemâna instanţei de judecată să refuze aplicarea Legii nr. 10/2001, care nu îndreptăţeşte pe reclamantul din cauză la despăgubire, pe motiv că actul normativ creează discriminări între diferite categorii de persoane care solicită recuperarea cheltuielilor decurgând din îmbunătăţirile aduse imobilului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Sănătăţii Publice împotriva Deciziei nr. 755/A din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2497/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2492/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
