ICCJ. Decizia nr. 2588/2010. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2588/2010
Dosar nr. 35513/3/2007
Ședința publică de la 27 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2007, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta SC Vi. V. SA a chemat în judecată pârâţii SC W. SRL şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să oblige pârâtele să desfiinţeze site-urile aflate pe internet la adresele www.v.v.ro, www.v. ro, www.v.-r.ro, www.v.v.ro, iar în subsidiar, să fie obligate pârâtele să renunţe la denumirile înregistrate pentru aceste pagini şi să utilizeze alte nume pentru aceste domenii. Solicită totodată şi obligarea pârâtului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD să anuleze înregistrarea domeniilor sub numele de www.v.v.ro, www.v.ro, www.v.-r.ro şi www.v.v.ro.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara denumirii de firmă şi marcă "Vi. V.", având un drept exclusiv de a se folosi şi dispune de acestea, acest drept fiind reglementat de dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 care prevede că titularii mărcii pot cere instanţei judecătoreşti competente, să interzică terţilor să folosească în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului, mărcile legal înregistrate, că a înregistrat marca "Vi. V.", conform certificatului de înregistrare nr. 47669 eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin care a obţinut protecţie asupra mărcii pe teritoriul României, că prin fapta ilicită a pârâtei s-a realizat o împiedicare a societăţii reclamante de a-şi deschide o pagină cu unul dintre aceste nume în spaţiul internet. În atare situaţie, consideră ca fiind evidentă uzurparea denumirii SC Vi. V. SA şi imposibilitatea în care află reclamanta de a-şi folosi propriul nume pe internet, în scopul prezentării şi promovării unei oferte partenerilor de afaceri utilizatori ai internetului. Cauza acestei situaţii este dată în opinia reclamantei de conduita culpabilă a pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 140 din data de 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă, în parte, cererea; a fost obligat pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD să anuleze următoarele nume de domenii de internet aparţinând pârâtei SC W. SRL: www.v.v.ro, www.v.ro, www.v.-r.ro, a fost obligată pârâta SC W. SRL la plata sumei de 11.5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 36A din 17 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta - pârâtă SC W. SRL împotriva sentinţei civile nr. 140 din 24 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 35513/3/2007 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC Vi. V. SA, şi intimaţii-pârâţi Institutul Naţional De Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD şi Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat nefondat motivul de apel prin care se susţine că prima instanţă ar fi apreciat în mod eronat că numele comercial al reclamantei este „folosit şi implicit protejat începând cu o dată anterioară datei la care pârâta a înregistrat numele de domenii care prejudiciază pe reclamantă", fără ca intimata-reclamantă să fi făcut dovada folosirii numelui său comercial anterior datei la care apelanta a înregistrat numele de domenii de internet în disputa din acest dosar, având în vedere că reclamanta SC Vi. V. SA a făcut dovada că este titulara numelui comercial Vi. V. din anul 1991, după cum rezultă din certificatul de înregistrare emis de Oficiul registrul comerţului aflat la dosar, presupunându-se că dacă s-a înregistrat ca societate comercială, scopul evident a fost spre a face comerţ.
Cum pârăta apelantă a pretins că reclamanta nu a funcţionat din 1991 trebuia să facă dovezi în acest sens, conform art. 1169 C. civ. Numele comercial al reclamantei este protejat ca drept de proprietate industrială, conform art. 8 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificată de România prin Decretul nr. 1177/1968, de la data înregistrării ca societate comercială. Folosirea acestuia este elocventă doar în privinţa renumelui de care ar putea beneficia apelanta, prin folosirea numelui de domeniu care ar trimite la numele comercial al reclamantei şi marca acesteia, pentru a-şi face publicitate.
S-a reţinut ca fiind nerelevant obiectul de activitate al celor două firme atât timp cât potrivit art. 35 lit. c) din Legea nr. 84/1998 înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
Potrivit alin. (3) lit. d) din art. 35 din Legea nr. 84/1998, în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţi lor, în special, următoarele acte: utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Faptul că Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar fi permis înregistrarea (în 1994 şi apoi în 2000, deci după 1991, data înregistrării intimatei-reclamante) şi a altor firme având în componenţa numelui lor comercial cuvântul "Vi.", este o problemă care trebuie rezolvată între aceste societăţi, nereprezentând un argument în favoarea folosirii fără drept de către apelant a numelui comercial al reclamantei protejat ca drept de proprietate industrială, conform art. 8 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificată de România prin Decretul nr. 1177/1968.
II. Curtea a constatat nefondat şi motivul de apel prin care se susţine neîndeplinirea condiţiilor Legii nr. 84/1998, art. 35 alin. (3) lit. d), având în vedere că marca Vi. V. a fost înregistrată pentru următoarele produse şi servicii "33 Băuturi alcoolice (cu excepţia berii)"; 35 publicitate şi afaceri; import-export; comercializare în domeniu; 39 transport, ambalare, depozitare, îmbuteliere. Astfel, nu se verifică susţinerea apelantului în sensul că a fost înregistrată doar pentru clasa 33. Pe de altă parte problema care se pune nu este dacă reclamanta poate sau nu să facă publicitate prin intermediul internetului cu privire la băuturi spirtoase, ci dacă apelanta, prin folosirea acestor nume de domenii ar putea beneficia de renumele unei mărci de comerţ, pentru a se face cunoscut, ceea ce este mult mai plauzibil în cauză.
Este nefondat motivul de apel prin care instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, reţinându-se în mod eronat că pârâta nu are „dreptul de a folosi numele de domenii de internet ce includ cuvântul "V." deoarece aduce atingere drepturilor conferite reclamantei de numele de comerţ şi de marcă", lucru care nu a fost cerut de intimata-reclamantă, având în vedere că în petitul acţiunii s-a cerut anularea înregistrării domeniilor sub numele www.v.ro.
Curtea a constatat nefondat şi motivul de apel prin care s-a susţinut că instanţa nu precizat concret în ce fel „se încalcă drepturile conferite reclamantei de numele de comerţ" prin folosirea primului domeniu de internet înregistrat de apelantă (vincon.ro, la 07 septembrie 2000), având în vedere că tribunalul a reţinut expres "că cele patru nume de domeniu internet înregistrate de către pârâtă cuprind cuvântul Vi. conţinut atât de numele comercial al reclamantei, cât şi de marca acesteia, astfel că se pune problema unui conflict între numele de domeniu internet, pe de o parte, şi numele comercial şi marca pârâtei, pe de altă parte", argumentele pentru care apelanta nu are dreptul să folosească numele de domenii ce includ cuvântul Vi. fiind valabile în mod evident şi pentru domeniul contestat în cadrul acestui motiv de apel.
Este nefondat şi motivul de apel prin care s-a susţinut că prima instanţă a apreciat greşit lipsa oricărei culpe procesuale a intimatei pârâte ICNDI-ROTLD doar pe baza faptului că „Registrul ROTLD procesează electronic cererile de înregistrare de nume de domenii de internet, pe baza celor arătate de solicitant", având în vedere că emiterea facturii şi a chitanţei efectuate manual de către personalul ICNDI-ROTLD, nu se face în cadrul unei proceduri de control a respectării drepturile unor terţi cu privire la numele de domenii, drepturi protejate la data emiterii documentului fiscal.
Potrivit pct. 19 ultimul parag. din Regulile pentru înregistrarea numelor de domenii şi subdomenii din zona ro. "Acceptarea unei aplicaţii şi înregistrarea unui nume de domeniu nu înseamnă că ROTDL recunoaşte că cel ce a înregistrat numele de domeniu respectiv are dreptul legal de a folosi acel domeniu, de exemplu cazul numelor de domenii ce se referă la mărci înregistrate, nume de firmă sau de personalităţi bine cunoscute".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC W. SRL criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304, alin. (6), (9) C. proc. civ. pentru motivele ce urmează:
1. Instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, reţinând în mod eronat că recurenta nu are „dreptul de a folosi numele de domenii de internet ce includ cuvântul "Vi." deoarece aduce atingere drepturilor conferite reclamantei de numele de comerţ şi de marcă", lucru ce nu a fost cerut de intimata-reclamantă.
Curtea a motivat în mod superficial acest motiv de apel, argumentând că: „în chiar petitul acţiunii s-a cerut inclusiv anularea înregistrării domeniilor sub numele www.v.ro".
2. Prin decizie s-a aplicat greşit legea, apreciindu-se eronat că numele comercial al reclamantei este „folosit şi implicit protejat începând cu o dată anterioară datei la care pârâta a înregistrat numele de domenii care prejudiciază pe reclamantă".
Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 8 din Convenţia de la Paris, în forma revizuită la Stockholm, deoarece articolul se referă la protecţia numelor comerciale şi posibilele conflicte ivite între acestea.
Reclamanta nu a probat că ar fi efectuat nici acte de comerţ nici industriale din 1991 (sau anterior), deci nu a probat folosirea numelui său de comerţ "Vi. V. SA".
Pârâta nu a realizat acte de comerţ sub numele "Vi. V. SA" iar numele comercial "W. SRL" nu intră în nici un fel în conflict cu cel al reclamantei.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin procedura de verificare şi înregistrare (Legea nr. 26/1990), a permis şi înregistrarea altor firme (în 1994 şi apoi în 2000, deci după 1991, data înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului reclamantei "Vi. V. SA") având în componenţa numelui lor comercial cuvântul "Vi.", de unde a rezultat că prezenţa acestui cuvânt în numele comercial nu este criteriul unic şi determinant în hotărârea dată de judecătorul delegat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, operând în plus atât criteriile de diversitate a obiectelor de activitate cât şi arealul acoperit de activităţile comerciale ale fiecărei firme.
Motivarea instanţei s-a bazat pe presupunerea că, dacă reclamanta „s-a înregistrat ca societate comercială, scopul evident a fost acela spre a face comerţ".
Fără nici un temei legal instanţa a constatat nefondat motivul de apel conform căruia prima instanţă nu a precizat concret în ce fel „se încalcă drepturile conferite de numele de comerţ" prin folosirea primului domeniu de internet înregistrat de noi (v.ro, la 07 septembrie 2000), motivat de faptul că: „argumentele pentru care apelanta nu are dreptul să folosească numele de domenii ce includ cuvântul "Vi." fiind valabile în mod evident şi pentru domeniul contestat în cadrul acestui motiv de apel".
Legea condiţionează aplicarea art. 35 lit. c) din Legea nr. 84/1998 de dobândirea caracterului de renume al mărcii, pe teritoriul României. Ori reclamanta nu a afirmat şi nu a probat că marca de care înţelege să se folosească a dobândit vreodată (şi are în prezent) un renume pe teritoriul României, renumele unei mărci nefiind prezumat. De asemenea reclamanta nu a afirmat şi nu a demonstrat nici caracterul distinctiv al mărcii, caracter care, în mod similar, nu este prezumat.
Motivarea instanţei ce se bazează pe prezumţia că: „dacă apelanta, prin folosirea acestor nume de domenii ar putea beneficia de renumele unei mărci de comerţ, pentru a se face cunoscut, ceea ce este mult mai plauzibil în cauză" precum şi „potrivit alin. (3) lit. d) din art. 35 din Legea nr. 84/1998, în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte: utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate", fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a apreciat fără nici un temei legal faptul că intimata pârâta ICNDI-ROTLD nu are culpă procesuală, prezumând, fără nici un temei, că: „având în vedere că emiterea facturii şi a chitanţei efectuate manual de către personalul ICNDI-ROTLD nu se face în cadrul unei proceduri de control al respectării drepturilor unor terţi cu privire la numele de domenii, drepturi protejate la data emiterii documentului fiscal", deşi singura autoritate îndrituită de lege (OUG nr. 106/2008) să administreze şi gestioneze la nivel TLD ".ro" şi SLD ".eu" pentru numele de domenii rezervate de România era pârâta-intimată ANQ fiind de altfel şi singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra acestor proceduri.
În acest sens doar o expertiză tehnică a ANC ar fi putut lămuri modul cum se realizează tehnic şi administrativ rezervarea şi apoi înregistrarea propriu-zisă a domeniilor de internet (ICNDI-ROTLD fiind direct subordonat ANQ conform OUG nr. 106/2008) şi în plus, dacă se realizează sau nu un control al respectării drepturilor unor terţi cu privire la numele de domenii.
Instanţa va respinge excepţia invocată de ANGOM, lipsa calităţii sale procesuale, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. k) şi art. 6 alin. (3) pct. 1 din OUG nr. 106/2008 conform cărora instituţia gestionează la nivel naţional TLD.ro şi SLD.eu.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte va constata caracterul fondat al recursului în limitele şi pentru argumentele ce succed.
1. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este expresia principiului disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei doar asupra cererilor deduse judecăţii.
2. Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a învestit instanţa de judecată, în principal cu solicitarea de a fi anulate numele de domenii de internet aparţinând pârâtei-recurente, enumerate în acţiune.
Ca o precondiţie procesuală pentru situaţia în care primul capăt de cerere ar fi respins, reclamanta-intimată a solicitat în subsidiar, obligarea pârâtelor să renunţe la denumirile înregistrate pentru aceste pagini şi să utilizeze alte nume pentru aceste domenii.
Prima instanţă, prin considerente, arată că „pârâta nu are dreptul să folosească numele de domenii ce includ cuvântul Vi.", depăşind astfel limitele învestirii câtă vreme nu s-a formulat o cerere în acest sens.
2.1. Reclamanta este titulara numelui comercial Vi. din 1991, nume protejat ca drept de proprietate industrială conform art. 8 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
Susţine recurenta că reclamanta, nefăcând dovada efectuării de acte de comerţ sau industriale din 1991, nume protejat ca drept de proprietate industrială conform art. 8 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
Susţinere recurenta că reclamanta, nefăcând dovada efectuării de acte de comerţ sau industriale din 1991, nu a probat şi funcţionarea societăţii aşa încât nu beneficiază de protecţia Convenţiei, cu atât mai mult cu cât Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a permis înregistrarea şi a altor societăţi comerciale ce au în componenţă numelui lor comercial Vi.
Protecţia acordată de art. 8 al Convenţiei de la Paris, în forma revizuită la 14 iulie 1967, ratificată de România prin Decretul nr. 1177/1968 nu este condiţionat, aşa cum se afirmă de probarea efectuării unor acte de comerţ, întrucât numele comercial este protejat ca drept de proprietate industrială de la folosire, fără obligaţia de depunere sau înregistrare, indiferent dacă face parte sau nu dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Autoritatea înregistrării numelui comercial faţă de înregistrarea numelor de domenii în litigiu reprezintă un argument pertinent în favoarea soluţiei pronunţate de prima instanţă şi ratificată de instanţa de control judiciar.
2.2. Reclamanta este titulara mărcii Vi. V., protejată pe teritoriul României cu începere de la 18 iunie 2001 astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare nr. 47669, domeniul de protecţie acoperind şi serviciile de publicitate.
Obiectul de activitate al pârâtei conţine şi servicii de publicitate.
În atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 35 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 84/1998 conform cărora titularul mărcii poate să ceară să fie interzis terţilor, în cauză pârâta, să utilizez semnul pe documente sau pentru publicitate.
Comerţul modern a impus noi modalităţi de publicitate şi vânzare a produselor şi anume prin intermediul internetului.
Blocarea de către pârât a numelui de domeniu de internet ce includ marca/numele comercial al reclamantei o împiedică pe cea din urmă să beneficieze de avantajele comerţului electronic.
Aşadar, faptul că primul nume de domeniu internet a fost înregistrat anterior datei la care reclamanta şi-a înregistrat marca nu conferă pârâtei dreptul de utilizare a numelui de domeniu întrucât folosirea încalcă drepturile conferite reclamantei de numele de comerţ.
2.3. Recurenta solicită să se constate greşita aplicare a dispoziţiilor art. 35 lit. e) din lege întrucât nu s-au făcut dovezi referitoare la caracterul notoriu al mărcii pe teritoriul României.
Critica este vădit nefondată câtă vreme instanţa astfel cum rezultă din expunerea rezumată a cursului procesului şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 35 alin. (3) lit. d) şi nu pe dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. c) din legea privind mărcile şi indicaţiile geografice.
2.4. O ultimă critică adusă deciziei pronunţate în calea devolutivă de atac este aceea că, nejustificat, nu s-a reţinut culpa ICNI-ROTLD în rezervarea şi înregistrarea numelor de domenii de internet, apreciind că se impune administrarea unei expertize tehnice pentru lămurirea modului în care se realizează tehnic şi administrativ rezervarea şi apoi înregistrarea domeniilor de internet.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, conform art. 19 ultimul parag. din Regulile pentru înregistrarea unui nume de domeniu şi subdomenii din zona .ro, acceptarea unei aplicaţii şi înregistrarea unui nume de domeniu nu semnifică împrejurarea că Registrul recunoaşte că cel ce a înregistrat numele de domeniu are dreptul legal de a folosi acel domeniu, întrucât cererile de înregistrare sunt procesate electronic, ceea ce exclude ideea de culpă.
Concludenta, pertinenţa ori utilitatea expertizei solicitate reprezintă critici ce exced controlului de legalitate al deciziei în etapa procesuală a recursului, conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., ele putând viza doar eventuale aspecte de netemeinicie.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica Decizia în sensul admiterii apelului şi înlăturării din considerente a menţiunilor referitoare la dreptul de a folosi numele de domeniu ce include cuvântul Vi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasivă invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Admite recursul declarat de pârâta SC W. SRL împotriva deciziei nr. 36/A din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 140 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură din considerentele sentinţei referirea la faptul că pârâta nu are dreptul să folosească numele de domeniu ce include cuvântul Vi.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2570/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
