ICCJ. Decizia nr. 2593/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2593/2010
Dosar nr. 3634/102/2007
Ședința publică din 28 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2007, reclamantul B.P.L. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca, în temeiul art. 504 C. proc. pen. şi art. 52 alin. (3) din Constituţia României, să fie obligat la relata sumei de 400.000 RON cu titlu de daune morale.
1.2. În fapt
În motivarea cererii reclamantul a învederat că prin sentinţa penală nr. 2219 din 12 decembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub acuzaţia complicităţii la săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Dispoziţiile acestei hotărâri au fost desfiinţate prin Decizia penală nr. 715 din 12 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş, în rejudecare prima instanţă dispunând din nou achitarea sa pentru ambele infracţiuni. În urma exercitării apelului împotriva acestei hotărâri, prin Decizia penală nr. 171 din 25 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş, a fost parţial desfiinţată sentinţa judecătoriei, în sensul condamnării reclamantului la pedeapsa de 2 ani închisoare în condiţiile art. 81 şi urm. C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate prevăzută de art. 26 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 741 R din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, a fost admis recursul său împotriva susmenţionatei hotărâri, care a fost casată cu privire la condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod nelegal, în urma rejudecării cauzei dispunându-se menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond privind achitarea sa.
A arătat reclamantul că pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale, faţă de el a fost luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru ca prin Ordonanţa din 2 august 2000 să se dispună punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, măsură prelungită de instanţa de judecată până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv.
Susţine că a fost victima unei erori judiciare, pe de o parte fiind lipsit de libertate în mod ilegal, supus regimului de detenţie pe o perioadă de 5 luni şi că, pe de altă parte a fost supus unei proceduri judiciare excesive ce s-a desfăşurat pe o durată mai mare de 6 ani.
A învederat că după eliberare, respectiv în perioada 12 ianuarie 2001-17 ianuarie 2001, a fost internat în spital, în scopul tratării unor afecţiuni respiratorii - astm bronşic, urmare a expunerii la frig suferită în perioada de detenţie, precum şi a unei afecţiuni hepatice, stare de sănătate ce reiese din actele medicale anexate.
A mai arătat că până la finalizare, pe parcursul celor 6 ani cât a durat litigiul, proces penal ce a fost larg mediatizat, i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională, cu consecinţe de ordin patrimonial.
În acest sens a învederat că în toamna anului 2000 avea programată oficierea cununiei civile, eveniment ce a fost amânat datorită stării de detenţie şi că i-au fost afectate performanţele sportive, urmare aceleiaşi cauze (reclamantul fiind legitimat la un club sportiv) care a constituit şi cauza marginalizării de colegii de activitate, toate acestea cu consecinţe negative atât pe plan fizic, cât şi juridic, de natură a-i aduce o gravă atingere onoarei şi demnităţii sale.
1.3. În drept
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi art. 504 C. proc. pen.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 623 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis în parte cererea reclamantului.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că starea de detenţie căreia i-a fost supus reclamantul pe o perioadă de 5 luni a fost de natură a-i aduce o încălcare dreptului său la libertate, motiv pentru care, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 504-507 C. proc. pen. reclamantul este îndreptăţit la acordarea unei despăgubiri morale juste, care să asigure o reparaţie echitabilă pentru privarea de libertate.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor, a reţinut, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cu declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de instanţă, că atât viaţa personală, cât şi cariera profesională a reclamantului au fost afectate, în special în urma privării sale de libertate.
S-a arătat că măsura preventivă dispusă de autorităţile statului a împiedicat desfăşurarea unui eveniment important în viaţa sa (căsătoria) ale cărei detalii fuseseră riguros stabilite (închiriată sala de restaurant, distribuite invitaţiile) cu toate consecinţele ce decurg, de aici, dar şi că urmare a condiţiilor improprii ale regimului de detenţie a suferit diverse afecţiuni (respiratorii, hepatice) fiindu-i totodată afectate şi performanţele profesionale sportive, recunoscute în persoana sa şi care au presupus, după eliberare, depunerea unui efort suplimentar pentru a ajunge la situaţia (forma) anterioară detenţiei.
În acest context s-a reţinut că privarea de libertate pe o durată de 5 luni, a fost de natură a afecta nu doar pe reclamant, ci şi pe familia sa şi că suma de 60.000 RON permite acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant, consecinţă a măsurii preventive menţionate, cu respingerea restului pretenţiilor solicitate cu acest titlu şi pentru durata excesivă a procedurii întrucât în raport de complexitatea cauzei, judecata acesteia s-a apreciat a se fi făcut într-un termen rezonabil.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 99 A din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi.
S-a reţinut, în esenţă, că în contextul derulării procedurii judiciare declanşate împotriva reclamantului, s-a statuat în mod corect în privinţa antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum dispun dispoziţiile art. 505 alin. (6) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte întinderea reparaţiei cuvenite reclamantului s-a reţinut, în raport de norma legală incidentă - art. 505 alin. (1) C. proc. pen. şi de probaţiunea administrată în cauză, că evaluarea judiciară a prejudiciului moral solicitat de reclamant este corectă.
Susţinerea ideii unei durate excesive a procedurii judiciare în care a fost implicat (6 ani) nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii primei instanţe sub acest aspect, întrucât acţiunea reclamantului a fost soluţionată prin raportare la temeiul de drept invocat - art. 504 alin. (2) C. proc. civ. Reclamantul nu s-a îndreptat împotriva statului cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ., astfel că examinarea unui eventual prejudiciu cauzat de pretinsa durată excesivă a procesului penal la finele căruia a fost achitat, ar excede obiectului pricinii, contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
S-a arătat că de altfel prima instanţă a analizat şi acest aspect, concluzionând în sensul reţinerii netemeiniciei sale.
S-a conchis astfel, în raport de probaţiunea administrată, că soluţia primei instanţe este de natură a asigura reclamantului o reparaţie satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit prin privarea de libertate, suma de 60.000 RON acordată cu titlu de daune morale fiind apreciată a fi rezonabilă, context în care nu a fost primită solicitarea reclamantului de majorarea cuantumului acesteia.
4. Recursul
4.1. Motive reclamant
Reclamantul şi-a încadrat calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., sens în care a învederat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, criticând cuantumul despăgubirilor acordate apreciate a fi derizorii, soluţie nelegal menţinută de instanţa de apel.
În dezvoltarea acestor motive de recurs a arătat că, în lipsa unor criterii precise de cuantificare a daunelor pentru prejudiciul moral suferit de persoanele aflate într-o asemenea situaţie, este necesară o aplicare a unicului principiu ce guvernează răspunderea civilă delictuală, cel al reparării integrale a pagubei.
Dezvoltând consecinţele produse de arestarea sa preventivă şi evocând durata excesivă a procedurilor judiciare a învederat necesitatea acordării în integralitate a despăgubirilor morale solicitate, de natură a constitui o reală şi efectivă reparaţie a prejudiciului moral încercat, în conformitate cu dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
4.2. Recursul pârâtului
Pârâtul prin reprezentantul său legal, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a învederat, în dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată este netemeinică şi lipsită de argumente legale suficiente, instanţa de apel neindicând concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluţiei pronunţate.
În acest sens a învederat că în lipsa unor criterii care să permită cuantificarea despăgubirilor morale/nepatrimoniale solicitate, nu se poate determina şi acorda echivalentul prejudiciului solicitat cu acest titlu şi că în cauză nu s-a probat suficient justeţea aserţiunilor reclamantului în susţinerea pretenţiilor sale, cu consecinţe, în ipoteza păstrării hotărârilor atacate ale unei eventuale îmbogăţiri fără justă cauză a reclamantului.
4.3. Analiza făcută de instanţa de recurs.
Recursurile nu sunt fondate, potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit art. 504 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, textele de lege care vizează drepturi şi garanţii care fac obiectul de reglementare a convenţiei se interpretează în conformitate cu dispoziţiile acesteia, potrivit principiului preeminenţei dreptului internaţional, consacrat de dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Or, dreptul la libertate şi siguranţă este garantat de art. 5 din Convenţie, care în parag.1 lit. c) prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Dreptul la despăgubiri în situaţia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 parag. 5 din Convenţie, care condiţionează acordarea de despăgubiri doar de existenţa unei arestări nelegale, fără a pretinde necesitatea unei hotărâri anterioare care să constate nelegalitatea reţinerii ori arestării.
În cauză, reclamantul a fost reţinut la 1 august 2000 prin ordonanţa primarului şi arestat la 2 august 2000 prin hotărârea instanţei, măsură preventivă prelungită de instanţa de judecată până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv.
Desfăşurarea procesului penal a relevat totodată că activitatea pretins infracţională reţinută în sarcina reclamantului nu se circumscrie nici unuia dintre elementele pretinse de legea penală pentru reţinerea infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Prin urmare, aceste constatări ale instanţei de judecată duc la concluzia că la data arestării nu existau motive verosimile de a bănui că reclamantul a săvârşit infracţiunile de care era acuzat, ceea ce înseamnă că arestarea sa preventivă nu a fost conformă exigenţelor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie.
Nu sunt fondate nici criticile comune din recursurile părţilor privind cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, întrucât, pe de o parte nestabilirea unor criterii precise de determinare în cazul unui atare prejudiciu nu exclude de plano acordarea acestuia, iar pe de altă parte, atingerea adusă valorilor ocrotite de lege, reclamă cu necesitate acordarea unei sume ca echivalent al prejudiciului astfel produs.
De aceea, în raport de situaţia de fapt rezultată din dosar relativ la consecinţele produse reclamantului şi familiei sale prin fapta imputată autorităţilor statului, se constată că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparaţie completă atingerii adusă onoarei, reputaţiei şi persoanei reclamantului, atât în ce priveşte viaţa sa privată cât şi cea socială.
Criticile privind durata excesivă a procedurilor judiciare şi acordarea unei despăgubiri corespunzătoare, exced textului de lege invocat ca temei al cererii deduse judecăţii ale cărei ipoteze sunt restrictiv enunţate de norma evocată, aşa cum au fost ele arătate în considerentele sus menţionate, aspect corect dezlegat de instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B.P.L. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş împotriva deciziei nr. 99 A din 09 decembrie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2595/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2590/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
