ICCJ. Decizia nr. 266/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 266/2010
Dosar nr. 6603/118/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
La data de 15 august 2008 reclamanţii B.G., B.A., C.E., A.M., H.L.D., L.G.N., M.A., B.C., au solicitat Tribunalului Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G., să oblige pârâta la plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţe de drepturi băneşti din neacordarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economia naţională indexat câte un salariu mediu pe P., la fiecare sărbătoare de Paşti şi Crăciun, precum şi diferenţele băneşti rezultate din recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă funcţie de media zilnică pe ultimele 3 luni înainte de plecarea în concediu.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1065 din 30 septembrie 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta la plata primelor pentru sărbătorile de Paşti din anii 2006 şi 2007 şi de Crăciun pentru anii 2005, 2006, 2007, raportat la salariul de bază mediu la nivelul societăţii pârâte.
A respins ca nefondată cererea în ceea ce priveşte prima pentru sărbătoarea de Paşti pentru anul 2008.
A obligat pârâta să plătească reclamanţilor diferenţa dintre indemnizaţia de concediu încasată în perioada 15 august 2005 – 15 august 2008 şi indemnizaţia determinată prin înmulţirea numărului de zile de concediu cu media zilnică pe ultimele 3 luni anterioare plecărilor în concediu, cât şi a diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi drepturile stabilite prin raportare la un coeficient de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 15 august 2005 – 5 august 2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G. şi reclamanţii.
La termenul din 17 martie 2009 pârâta-recurentă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă, din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât şi Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, şi prin urmare au forţă juridică egală, însă Codul muncii reprezintă „dreptul comun" iar Legea nr. 168/1999 este o lege specială. S-a mai învederat că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000 în procesul de legalizare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări cu mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.
Prin încheierea din 25 martie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe considerentul inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, deşi invocată prin raportare la o serie de texte constituţionale, ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a normelor legislative referitoare la competenţă în evoluţia lor temporală.
Art. 298 alin. (2) ultima liniuţă, are legătură cu soluţionarea cauzei, dar nu prin prisma dacă abrogă sau nu art. 72 din Legea nr. 168/1999 ci orice alte dispoziţii contrare Codului muncii întrucât competenţa de soluţionare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2) în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliu.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta S.C. P. S.A., Membru O.M.V.G., care criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reia, în esenţă, argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi conchide că din dispoziţiile art. 62 şi art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă, iar dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţinerea tuturor datelor de identificare ale acestora.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, întrucât, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare se abrogă) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor provederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Ca atare, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V.G. împotriva încheierii din 25 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 6603/118/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 265/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
