ICCJ. Decizia nr. 26/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 26/2010
Dosar nr. 11224/3/2005
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 222 din 21 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul C.L.N., a fost anulată Decizia nr. A 2563 din 22 martie 2005 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, care a fost obligat să-i restituie în natură contestatorului imobilul situat în Sibiu, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. 9496, nr. top 4009/1/2, 4009/1/1, 4008/2/25/2, 5345/1, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Afacerilor Externe, precum şi cererea contestatorului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi că statul britanic nu a plătit despăgubiri contestatorului în baza Acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, semnat la Londra, la data de 10 noiembrie 1960.
Apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 561 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, contestatorul nu este îndreptăţit la restituirea imobilului sau la acordarea altor măsuri reparatorii, deoarece a primit despăgubiri în baza Acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, încheiat la Londra, la data de 10 noiembrie 1960; că instanţa nu putea constata că pct. 5.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 contravin acestei legi, ci era necesar a fi invocată excepţia de nelegalitate ce urma a fi soluţionată în contencios administrativ; că a fost greşit respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Afacerilor Externe şi că hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în executare deoarece imobilul este ocupat de chiriaşi.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. A 2563 din 22 martie 2005 emisă de Ministerul Apărării Naţionale a fost respinsă notificarea prin care cetăţeanul britanic C.L.N. a solicitat restituirea, în natură, a imobilului situat în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, cu motivarea că există acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, prin care s-a stabilit că cele două guverne nu vor prezenta nici o pretenţie în numele său sau al vreunei persoane, deoarece Guvernul României a plătit o sumă de bani, plată care a avut efect liberator pentru Statul Român şi pentru persoanele fizice şi juridice româneşti.
Conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1, care face parte integrantă din lege.
Este evident că textul de lege expus se referă exclusiv la persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile unui acord internaţional.
Or, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada plăţii către contestator a unor despăgubiri în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, semnat la Londra la data de 10 noiembrie 1960, menţionat la lit. g) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 10/2001.
Potrivit principiului supremaţiei legii, instanţa a dat prioritate aplicării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar nu Normelor metodologice de aplicare a legii, chiar dacă nu a fost invocată excepţia de nelegalitate a acestora.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Afacerilor Externe a fost respinsă cu respectarea prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pârâtul nu are posibilitatea de a se îndrepta împotriva acestuia în cazul în care a căzut în pretenţii, obiectul litigiului fiind Decizia de respingere a notificării emisă de Ministerul Apărării Naţionale.
Faptul că imobilul este ocupat de chiriaşi nu constituie un impediment la restituirea în natură a bunului.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
La cererea intimatului C.L.N., conform art. 274 C. proc. civ., recurentul urmează a fi obligat la plata sumei de 14058,60 lei, cheltuieli de judecată suportate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 561 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 14058,60 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul C.L.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 258/2010. Civil → |
|---|
