ICCJ. Decizia nr. 2660/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2660/2010
Dosar nr. 15/118/2008
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamanta G.M.A.R. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând, în principal, obligarea societăţii pârâte la restituirea în natură a imobilului situat în Staţiunea Mamaia, lotul nr. 19, careul 69, în suprafaţă de 320,55 mp, iar în subsidiar, în cazul imposibilităţii restituirii în natură, fie acordarea în compensare a unui teren echivalent ca valoare şi cu aceleaşi caracteristici edilitare, fie, în ipoteza în care nici această măsură reparatorie nu este posibilă, obligarea pârâtei să propună acordarea de despăgubiri băneşti, în condiţiile legii.
Prin cererea înaintată instanţei la termenul din 26 februarie 2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC C.P.P. SA, iar la termenul din 2 decembrie 2008, reclamanta a precizat că îşi extinde cadrul procesual prin chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, ca instituţie publică implicată în privatizare, a A.V.A.S.
Prin sentinţa civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M.SA şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâta SC C.P.P. SA şi a obligat această pârâtă să înainteze notificarea reclamantei către A.V.A.S., în vederea emiterii propunerii de stabilire a măsurilor reparatorii.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., cu consecinţa obligării acesteia să emită în favoarea reclamantei o propunere de acordare de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv şi a fost obligată pârâta SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare a defunctului A.G., care a dobândit bunul în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria municipiului Constanţa în anul 1935.
În prezent, terenul este afectat de construcţia restaurantului „P.", proprietatea pârâtei SC C.P.P. SA, iar restituirea în natură nu este posibilă datorită grevării terenului de edificii ridicate legal, anterior datei de 1 ianuarie 1990, situaţie care atrage incidenţa art. 10 alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001.
Întrucât unitatea deţinătoare a imobilului este o societate comercială privatizată integral, statul neavând calitatea de acţionar, obligaţia de a emite o propunere de acordare a despăgubirilor incumbă, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instituţiei publice implicată în privatizare, respectiv pârâtei A.V.A.S..
Apelurile declarate de pârâtele SC C.P.P. SA şi A.V.A.S. au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 266/C din 5 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă următoarele:
Reclamanta a formulat în termen notificarea nr. 145399 din 31 octombrie 2001, adresată Primăriei municipiului Constanţa.
Cu adresa nr. 37924 din 21 martie 2007, Primăria municipiului Constanţa a comunicat reclamantei situaţia juridică a terenului, respectiv împrejurarea că acesta este afectat de construcţia restaurantului „P.", iar în baza H.C.L.M nr. 164 din 08 august 1997 s-a emis, în favoarea SC M. SA, Acordul Consiliului local al municipiului Constanţa, necesar obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform HG nr. 834/1991, reclamanta fiind îndrumată să se adreseze acestei societăţi, care deţine calitatea de unitate deţinătoare.
Urmare acestei adrese, reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 117 din 27 iunie 2007 la B.E.J. V.S., adresată SC M. SA, redirecţionată de aceasta către SC C.P.P. SA, unitate care după divizarea SC M. SA, a preluat construcţia restaurantului „P.", construcţie ce afectează integral terenul revendicat de reclamantă.
Prin urmare, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi la data formulării celor două notificări, adresate Primăriei municipiului Constanţa şi, respectiv SC M. SA, terenul era afectat de această construcţie, aflându-se în proprietatea exclusivă a pârâtei SC C.P.P. SA, societate care, fiind integral privatizată, nu poate fi obligată să restituie în natură terenul afectat de o construcţie proprietatea sa, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Întrucât întreaga documentaţie aferentă notificării nr. 117 din 27 iunie 2007 se află în posesia pârâtei SC C.P.P. SA, unitate care nu este competentă să o soluţioneze, s-a dispus trimiterea acestei notificări şi a tuturor actelor care o însoţesc către A.V.A.S., în vederea emiterii unei propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aceasta fiind de altfel singura obligaţie stabilită în sarcina pârâtei SC C.P.P. SA.
În ce priveşte apelul pârâtei A.V.A.S., s-a reţinut, în esenţă, că privatizarea SC C.P.P. SA a fost realizată de FPS şi, ulterior de A.P.A.P.S., iar conform OUG nr. 296/2000 şi OUG nr. 23/2004, A.V.A.S. este succesoarea acestor instituţii, astfel că reprezintă entitatea competentă să soluţioneze notificarea reclamantei, conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs pârâtele SC C.P.P. SA şi A.V.A.S.
În recursul său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., pârâta SC C.P.P. SA critică Decizia recurată sub următoarele aspecte:
1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deşi s-a stabilit că A.V.A.S. are calitatea de instituţie implicată în privatizare în înţelesul dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind obligată să emită în favoarea reclamantei o propunere de acordare de despăgubiri, corespunzătoare valorii terenului, s-a dispus obligarea pârâtei SC C.P.P. SA să înainteze notificarea către A.V.A.S., deşi această dispoziţie reprezintă un non sens, raportat la faptul că notificarea a fost soluţionată pe fond.
2. Calitatea de instituţie publică care a efectuat privatizarea o are A.V.A.S. care, în măsura în care constată calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, are obligaţia să emită dispoziţie, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, sens în care este nelegală şi dispoziţia privind obligarea pârâtei SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată.
Prin recursul formulat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. critică Decizia recurată sub următoarele aspecte:
A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu poate fi obligată să se pronunţe asupra unei notificări cu a cărei soluţionare nu a fost investită.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă şi obligatorie, care nu a fost îndeplinită faţă de această instituţie.
Prevederile deciziei nr. XX pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora instanţa poate soluţiona în fond notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ca o sancţiune împotriva pasivităţii persoanei juridice legal investite, nu pot fi aplicate în speţa de faţă, atâta vreme cât s-a stabilit că A.V.A.S. nu a fost investită de reclamantă cu soluţionarea notificării, fapt care de altfel nu este contestat de părţi.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului A.V.A.S., admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta SC C.P.P. SA, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, nu poate fi primit, întrucât acest caz de casare nu este aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluţiile atacate, respingându-se calea de atac.
În speţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, astfel încât să acorde mai mult decât s-a cerut, ci a respins apelurile pârâtelor, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi invocat.
2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs, deşi recurenta - pârâtă invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, în dezvoltarea acestuia enumeră mai multe dispoziţii din Legea nr. 10/2001, fără să arate în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, motivarea referindu-se în realitate la aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de apel, ceea ce echivalează cu o indicare formală a motivului de casare.
Ca atare, motivul de recurs invocat este formal şi nu cuprinde critici cu privire la Decizia recurată.
Nici critica privind greşita obligare a pârâtei SC C.P.P. SA la plata cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă Decizia instanţei de apel, iar criticile formulate în recurs puteau viza doar această hotărâre, iar nu modalitatea în care prima instanţa a soluţionat cauza în fond.
Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului.
În fapt, recurenta supune spre analiză critici formulate omisso medio - trecând peste calea de atac a apelului - cu privire la sentinţa tribunalului privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce nu poate fi primit.
Cu privire la recursul pârâtei A.V.A.S., faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu la termenul din 30 aprilie 2010, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.
Conform dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din acelaşi cod, termenele se calculează pe zile libere, calculate fără a se lua în seamă nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul.
În speţă, hotărârea a fost comunicată pârâtei A.V.A.S. la data de 2 noiembrie 2009, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 63, dosar apel, iar termenul în care se putea exercita recursul se sfârşea la 18 noiembrie 2009.
Recurenta A.V.A.S. a depus cererea de recurs la data de 19 noiembrie 2009, astfel cum reiese din ştampila Curţii de Apel Constanţa, aplicată pe adresa ce însoţea această cerere, aflată la fila 5, dosar recurs.
Recurenta avea posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termen, ceea ce nu a făcut.
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".
Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. urmează să fie respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.P.P. SA şi deciziei nr. 226/C din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2665/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2653/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
