ICCJ. Decizia nr. 2667/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2667/2010
Dosar nr. 2279/91/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2009, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Populaţiei din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul B.G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma.
Prin sentinţa civilă nr. 504 din 30 iulie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Italia la data de 12 iunie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma, pe motiv că pârâtul ar fi fost arestat şi cercetat de 5 ori în cursul anilor 2006-2008 pentru săvârşirea unor infracţiuni (port de armă, nerespectarea normelor privind străinii, furt agravat).
Însă, nu a rezultat circumstanţele în care pârâtul ar fi săvârşit aceste fapte, dacă a fost condamnat definitiv pentru vreuna din aceste fapte sau ce pedeapsă i s-ar fi aplicat.
Acesta nu constituie un motiv întemeiat pentru restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie, faţă de prevederile Directivei nr. 38/2004/CE, care permit o asemenea limitare doar pentru raţiuni de ordine publică, securitate naţională sau sănătate publică.
Prin modul în care legea română reglementează măsura limitării dreptului la liberă circulaţie se încalcă prevederile Directivei, iar faptele despre care se face vorbire în Decretul de expulzare, săvârşite în 2006-2009, nu pot constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă pentru a justifica măsura solicitată şi a crea convingerea instanţei că întoarcerea pârâtului pe teritoriul Italiei ar pune în pericol aceste valori fundamentale ale societăţii.
Prin Decizia civilă nr. 264/A din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Dreptul comunitar permite restrângerea dreptului la liberă circulaţie numai în anumite circumstanţe, şi anume pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi doar pe baza conduitei persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa uneia din valorile menţionate.
În speţă, faptul că pârâtul ar constitui un pericol pentru interesele fundamentale ale societăţii nu s-a dovedit, cum nu s-a făcut nicio dovadă unor condamnări anterioare pentru săvârşirea unor fapte antisociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurentul arată că pârâtul a fost returnat din Italia, pe motiv că a avut o activitate infracţională ce a adus atingere ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, conduita pârâtului reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa interesului fundamental al statului italian.
Conform Decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani.
Potrivit art.1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi şi fără alte formalităţi, oricare persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
România trebuie să demonstreze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, astfel încât în mod greşit instanţa de apel nu aluat în considerare obiectivul HG nr. 1447/2007 şi al Decretului de expulzare.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele au reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Pentru a se dispune o măsură de limitare a dreptului la liberă circulaţie al unui cetăţean, este necesar ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea luării unei atare măsuri, instanţa să respecte şi exigenţele dreptului comunitar, care sunt superioare celor din dreptul intern.
În mod corect a reţinut curtea de apel că nici returnarea pârâtului din Italia şi nici sancţionarea sa anterioară de către statul italian nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la liberă circulaţie, câtă vreme reclamantul nu a dovedit şi nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar corespunde unei situaţii extreme, necesară pentru limitarea dreptului şi de ce prezenţa pârâtului pe teritoriul Italiei ar constitui şi în prezent o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa uneia din valorile fundamentale ale societăţii.
Pe de altă parte, recurentul nu arată de ce, în condiţiile în care guvernul italian a interzis deja pârâtului accesul pe teritoriul statului pe o perioadă de minim 5 ani, se mai impune dublarea sancţiunii şi de către statul român pe o perioadă de timp mai scurtă.
Capacitatea României de a stopa migraţia ilegală reprezintă un obiectiv general şi nu poate constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalităţii şi temeiniciei acesteia.
În ceea ce priveşte acordul de readmisie, nu se poate invoca faptul că Decizia curţii de apel l-ar nesocoti, câtă vreme pârâtul a fost returnat în România, iar litigiul nu priveşte chestiunea readmisiei pârâtului în ţară, ci dreptul acestuia de a se deplasa pe viitor în Italia, drept care, aşa cum corect s-a reţinut, i-a fost deja restrâns.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârât este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 264/A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2669/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2665/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
