ICCJ. Decizia nr. 2689/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2689/2010
Dosar nr. 2278/30/2008
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă.
În condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele.
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Timiş, contestatoarea H.M.M.V. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 243 din 29 ianuarie 2008 a Primăriei Municipiului Timişoara, în parte, referitor la respingerea cererii de restituire în natură a boxelor, constând din trei încăperi situate la subsolul corpului B al imobilului situat în Timişoara înscris în C.F. 747 col. Timişoara, restituirea în natură a acestor boxe şi a terenului aferent lor, intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în C.F. 747 col. Timişoara şi obligarea intimaţilor Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea a susţinut că este unica moştenitoare a defunctei R.I. de la care s-a preluat imobilul în litigiu, că nevalabilitatea titlului statului s-a stabilit irevocabil prin Decizia civilă nr. 441/R din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, decizie prin care s-a constatat şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, pentru apartamentele nr. 1 şi 6 din imobil.
Prin dispoziţia atacată, Primarul Municipiului Timişoara, soluţionând notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, a dispus să fie restituite în natură apartamentele nr. 1, 4-6 din imobil, cu terenul aferent şi garajul nr. 1 cu terenul aferent. Pentru apartamentul nr. 2 situat în corpul A de clădire şi boxele constând din trei încăperi situate la subsolul corpului B cu terenul aferent s-a propus acordarea de despăgubiri.
În motivarea acestei soluţii, Primarul a arătat că apartamentul nr. 2 şi boxele nu pot fi restituite în natură întrucât s-ar fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, însă boxele de la subsolul corpului B din clădire şi terenul aferent lor nu au format obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare şi în momentul de faţă statul este înscris ca proprietar asupra boxelor şi terenului aferent.
Contestatoarea a mai susţinut că refuzul Primarului Municipiului Timişoara de a restitui în natură imobilul este neîntemeiat faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, cât şi faţă de dispoziţiile pct. 1 lit. a) din capitolul I al Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Ulterior, contestatoarea şi-a precizat contestaţia solicitând anularea în parte a dispoziţiei nr. 243 din 29 ianuarie 2009, restituirea în natură a terenului şi intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară nr. 744 Timişoara, cu titlul de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 614/PI din 09 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă acţiunea precizată formulată de contestatoarea H.M.M.V. în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
A fost anulată în parte dispoziţia nr. 243 din 29 ianuarie 2009, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi, în consecinţă:
S-a dispus restituirea în natură, către contestatoare, a boxelor constând în trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului situat în Timişoara, înscrise în C.F. nr. 747 col. Timişoara, nr. Top 67/VIII şi a terenului aferent acestora.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestor boxe şi al terenului aferent acestora, în C.F. nr. 747 col Timişoara.
S-a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeţei de 159/601 mp şi intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestuia în cartea funciară mai sus menţionată.
Au fost obligaţi intimaţii să plătească contestatoarei suma de 1504,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expertiză).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 747 Timişoara, nr. Top 67 a fost proprietatea numitei R.I. şi a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 114 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut calitatea de moştenitoare a contestatoarei faţă de fosta proprietară tabulară, în calitate de nepoată de frate predecedat.
Prin notificarea nr. 3089 din 10 mai 2001, contestatoarea a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului identificat mai sus.
Prin dispoziţia nr. 243 din 29 ianuarie 2008 au fost restituite în natură apartamentul 1 cu 25,31% p.c.i.g. şi 40,815% din p.c.i. corp A şi 142/601 mp teren, apartamentul 4 cu 8,31% p.c.i.g., 13.41%o p.c.i. corp A şi 47/601 mp teren, apartamentul 5 cu 21,65% din p.c.i.g., 56,99% p.c.i corp B şi 125/601 mp teren, apartamentul 6 cu 7,333% din p.c.i.g., 19,29% p.c.i. corp B şi 121/601 mp teren, garaj nr. 1 cu 20/601 mp teren şi terenul în suprafaţă de 20/601 mp ocupat de garajul nr. 2.
S-a propus contestatoarei acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul 2, cu 28,39% p.c.i.g., 45% p.c.i. corp A, boxele de la subsolul corpului B cu 9,01% p.c.i.g., 23,72%) p.c.i. corp B, vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru terenul în suprafaţă de 159/601 mp aferent apartamentului 2 şi pentru terenul în suprafaţă de 51/601 mp aferent boxelor.
Pentru identificarea părţilor din imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat să-i fie restituite în natură, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize topografice ale cărei concluzii au fost însuşite de către părţile litigante, care nu au înţeles să formuleze obiecţiuni.
Potrivit concluziilor specialistului topograf, boxele situate la subsolul corpului de clădire B, identificat prin nr. top 607/VII sunt şi în prezent proprietatea statului, cu titlul de naţionalizare.
Corelând datele de Carte funciară cu releveele apartamentelor din documentaţia de apartamentare a imobilului, expertul a stabilit că cele trei boxe care intră în componenţa apartamentul 2 sunt situate la subsolul corpului de clădire A şi aparţin numărului top 67/11, fiind distincte de cele revendicate de contestatoare, care sunt situate la subsolul corpului de clădire B şi care se identifică prin nr. top 67/VIII, iar specialistul a concluzionat că boxele situate la subsolul corpului de clădire B, identificate prin top 67/VIII, constituie o unitate locativă distinctă de boxele care intră în componenţa apartamentului nr. 2 care se află în corpul de clădire A, identificat cu nr. Top 67/11 în documentaţia de apartamentare şi înscris în C.F. ind. 145393 Timişoara.
Cu privire la terenul aferent apartamentul nr. 2, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, din datele de carte funciară rezultă că şi în prezent terenul respectiv se află în proprietatea statului şi, ca atare, acesta poate fi restituit potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001.
În final, s-a evidenţiat că H.M.M.V. este îndreptăţită la restituirea în natură a celor trei boxe, constând în trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului situat în Timişoara, înscrise în C.F. nr. 747 col. Timişoara, nr. top 67/VIII, cu terenul aferent acestora, precum şi a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeţei de 159/601 mp.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al contestatoarei în cartea funciară asupra imobilelor mai sus identificate.
Prin apelul declarat de către pârâţi împotriva hotărârii instanţei de fond, s-a solicitat schimbarea acesteia în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei privind restituirea în natură a terenului aferent apartamentului 2, respectiv a suprafeţei de 159/601 mp, precum şi respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al contestatoarei asupra acestei suprafeţe în Cartea funciară.
Prin criticile formulate, pârâţi au arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, deoarece nu a ţinut cont de situaţia reală şi a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză în ceea ce priveşte atribuirea către contestatoare, în natură, a terenului aferent apartamentului nr. 2, acest teren neputând fi restituit în natură, deoarece restituirea către proprietarul deposedat în mod abuziv de către stat, poate primi numai cota de teren neaferentă locuinţei chiriaşului cumpărător, respectiv numiţii C.S. şi C.E.C., iar prin raportul de expertiză nu a fost determinat terenul aferent apartamentului nr. 2.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 245A din 05 noiembrie 2009, a respins ca nefondat apelul pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi a obligat pârâţii să plătească în solidar intimatei contestatoare H.M.M.V. suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocaţial.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea apelată este temeinică şi legală, întrucât prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, prevăzute de art. 1, art. 9 alin. (1) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, pct. 1 lit. a) Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobată prin HG nr. 250/2007, art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996, când a admis contestaţia reclamantei, aşa cum s-a arătat anterior, nefiind invocat din oficiu nici un motiv de ordine publică, de natură să atragă desfiinţarea sau schimbarea în tot ori în parte a sentinţei apelate.
Faţă de probele dosarului, curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a admis în tot contestaţia reclamantei şi a dispus restituirea în natură a boxelor, constând din trei încăperi de la subsolul corpului B al imobilului din Timişoara, înscrise în C.F. nr. 747 col. Timişoara. Nr. top 67/VIII, a terenului aferent acestora şi a terenului de 159/601 mp, aferent apartamentului nr. 2 din acelaşi imobil, înscris în C.F. ind. nr. 145393 Timişoara nr. Top 67/II şi în C.F. nr. 747 col. Timişoara.
Contrar criticilor exprimate în apel cu privire la terenul de 159/601 mp, aferent apartamentul nr. 2 din imobil, instanţa de fond a reţinut corect că se află în proprietatea statului şi că, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, se justifică restituirea în natură. La data emiterii dispoziţiei atacate nu exista niciun impediment pentru restituirea în natură a terenului în discuţie, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Susţinerea apelanţilor, în sensul că acesta nu ar fi fost identificat prin expertiza topografică administrată în cauză, s-au apreciat ca lipsite de temei. Terenul aferent apartamentului nr. 2 din imobil s-a stabilit ca fiind de 159/60l mp la apartamentare şi a fost intabulat ca atare în Cartea funciară, întinderea lui nefiind contestată de către niciuna dintre părţi. De asemenea, expertiza topografică a fost utilă pentru identificarea celor trei boxe de la subsolul corpului B de clădire, despre care apelanţii au susţinut fără temei că ar aparţine tot apartamentului nr. 2.
Poziţia exprimată în apel, în sensul că terenul aferent acestui apartament nr. 2 le-ar reveni numiţilor C.S. şi E.C. în proprietate, conform dispoziţiilor art. 33 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, este contrară poziţiei pe care aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale a exprimat-o în mod constant în litigiile privind recunoaşterea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, asupra terenului aferent construcţiilor astfel dobândite.
În speţă, susţinerea apelanţilor, în sensul că terenul de 159/601 mp ar fi proprietatea numiţilor C.S. şi C.E.C., s-a apreciat ca nefondată, deoarece nu s-a depus la dosar niciun înscris care să ateste transmiterea dreptului de proprietate către aceştia, iar evidenţa de Carte Funciară atestă că proprietatea terenului revine statului român.
Cu privire la practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care au făcut referire apelanţii, instanţa de apel a reţinut că instanţa supremă s-a pronunţat prin decizie de speţă, în sensul că transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiei dobândite conform Legii nr. 112/1995 este una convenţională, neputând opera de drept, cadrul normativ permiţând numai ca odată cu imobilul construcţie să poată fi înstrăinat şi terenul aferent acestuia, iar concretizarea vocaţiei la dobândirea dreptului se poate realiza prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. S-a arătat că, o apreciere în sens contrar ar conduce la reţinerea unor situaţii juridice eronate cu privire la teren, al cărui proprietar rămâne în continuare statul român.
Se mai arată că, instanţa supremă a arătat că în vederea stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin pentru teren, se va avea în vedere principiul restituirii în natură, care este prioritar, cât şi de modalitatea în care acesta este compatibil cu situaţia deţinerii proprietăţii construcţiei de pe teren de către alte persoane care au un drept de folosinţă asupra acestuia (drept de superficie), dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcţiei.
S-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este în concordanţă cu practica instanţei supreme, în ceea ce priveşte măsurile reparatorii cuvenite contestatoarei în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul aferent construcţiei înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
De altfel, în speţă, cumpărătorii apartamentului nr. 2 din imobil au un drept de folosinţă asupra terenului aferent acestuia, intabulat în Cartea funciară. Drept consecinţă, restituirea în natură a terenul este posibilă fără ca această măsură să îngrădească în vreun fel exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului vândut conform Legii nr. 112/1995.
Soluţia pronunţată de către prima instanţă s-a reţinut a fi în concordanţă şi cu dispoziţia paragrafului nr. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CE.D.O. în contextul în care, la data emiterii dispoziţiei atacate restituirea în natură a terenului nr. 159/601 mp în discuţie era posibilă, fiind conformă principiului prevalenţei restituirii în natură, instituit de art. 1 din Legea nr. 10/2001, intimata contestatoare având o speranţă legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în înţelesul textului invocat şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, faţă de considerentele de mai sus, s-au reţinut ca neîntemeiate criticile formulate în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au susţinut nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
În dezvoltarea criticii formulate se arată că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009, care prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995", instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile acestui text, atunci când a dispus restituirea în natură a terenului aferent apartamentului nr. 2, respectiv a suprafeţei de 159/601 mp, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel corect a respins calea de atac exercitată, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
Cu privire la terenul de 159/61 mp aferent apartamentului nr. 2 din imobil, s-a reţinut că acesta se află în proprietatea statului şi că, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi conform principiului prevalenţei măsurilor reparatorii, constând în restituirea în natură, instituit de această lege este justificată măsura luată de restituire în natură a imobilului construcţie şi a acestui teren.
Instanţa a avut în vedere, că la data emiterii dispoziţiei contestate (29 ianuarie 2008) nu exista niciun impediment care să nu dea posibilitatea restituirii în natură.
La apartamentarea imobilului a fost stabilită întinderea terenului de 159/601 mp, astfel cum s-a intabulat în Cartea funciară, întindere care nu a fost contestată de părţi.
Iniţial, în cauza de faţă s-a susţinut că cele trei boxe de la subsolul imobilului, care de fapt constituie obiectul litigiului, ar fi fost proprietatea cumpărătorilor C.S. şi C.E.C., împrejurare ce a fost infirmată prin probatoriul administrat.
Nu s-a putut reţine nici susţinerea pârâţilor, în sensul că terenul de 159/601 mp aferent apartamentului cumpărat nu aparţine cumpărătorilor apartamentului, conform dispoziţiilor art. 33 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care din evidenţele de carte funciară rezultă că proprietatea revine statului român.
Instanţa de apel a reţinut corect că, în mod constant autorităţile locale exprimă o poziţie contrară cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent unor astfel de apartamente ca cele din cauză, drept de proprietate care nu se poate transmite ope legis în patrimoniul cumpărătorilor construcţiei.
De altfel, Consiliul Local al Municipiului Timişoara a emis hotărârea nr. 275 din 20 iulie 2009 privind vânzarea sau, după caz , atribuirea terenurilor aferente construcţiilor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995.
Conform art. 2 alin. (2) din hotărâre, se reţine că nu pot face obiectul vânzării sau al atribuirii terenurile aferente apartamentelor sau construcţiilor situate în imobilele revendicate de foştii proprietari, până în momentul clarificării situaţiei juridice a respectivelor imobile.
În cauză, recurenţii au invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu se consacră teza susţinută de către recurenţi şi că soluţia pronunţată este în acord cu practica instanţei supreme sub aspectul măsurilor reparatori cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru terenul aferent construcţiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Se impune a fi reţinut în speţă că, persoanele care au cumpărat apartamentul nr. 2 din imobil au numai un drept de folosinţă asupra terenului aferent, intabulat în Cartea funciară. În această situaţie, restituirea în natură a terenului este posibilă fără ca măsura să îngrădească exercitarea dreptului de proprietate asupra apartamentului înstrăinat.
Soluţia pronunţată de către instanţa de apel este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în contextul în care la data emiterii dispoziţiei, restituirea în natură a terenului în discuţie era posibilă, fiind conformă principiului prevalenţei restituirii în natură, ce a fost instituit de art. 1 din Legea nr. 1/2009 republicată.
Astfel, reclamanta are o speranţă legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în raport de textul invocat anterior şi de practica Curţi Europene a Drepturilor Omului.
Iniţial, recurenţii au invocat ca motiv de recurs şi pe cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar din dezvoltarea în extenso a criticilor formulate acesta nu este susţinut.
Faţă de considerentele expuse, se reţine că hotărârea instanţei de apel este legală, criticile formulate de către recurenţi fiind nefondate, astfel că recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 245A din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2695/2010. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2687/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
