ICCJ. Decizia nr. 2712/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2712/2010
Dosar nr. 9756/117/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la 27 noiembrie 2003, reclamanţii C.I.T. şi C.R. au chemat în judecată pe pârâţii T.C., J.H.A. şi J.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3511 din 19 noiembrie 1999 de BNP L.B.G., încheiat între reclamanţi în calitate de vânzători şi pârâtul T.C., în calitate de cumpărător, contract având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, constând în teren deasupra Hajongardului, înscris în C.F. nr. 126865 Cluj, nr. top 12992/4 în suprafaţă de 1733 mp şi construcţia în roşu, neterminată şi nefinisată, contractul real încheiat fiind unul din împrumut.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 1175 C. civ., reclamanţii au arătat că sunt buni prieteni cu pârâtul J.L. şi, în considerarea acestei relaţii, în anul 1999, i-au solicitat acordarea unui împrumut, acesta, la rândul său, apelând la pârâtul T.C., care a fost de acord să-i împrumute reclamantului suma solicitată, condiţionat de garantarea restituirii prin instituirea unei ipoteci asupra unui imobil.
S-a susţinut că, în realitate, preţul vânzării menţionat în contract reprezintă valoarea împrumutului, de 12.900 dolari SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună, iar data stipulată pentru predarea folosinţei imobilului, 19 mai 2000, reprezintă data scadenţei împrumutului.
Reclamantul a arătat că, după două luni, a intenţionat să-i restituie pârâtului împrumutul în avans, însă acesta a refuzat, condiţionând acceptarea plăţii în avans de plata anticipată a dobânzii pe 6 luni.
S-a susţinut că, începând cu luna februarie 2000, s-au achitat 20 de rate a câte 760 dolari SUA, în total suma de 15.200 dolari SUA, iar în anul 2002 când suma împrumutată a fost restituită de J.L. lui T.C., s-a constatat că a operat transferul dreptului de proprietate în favoarea acestuia din urmă.
Prin sentinţa civilă nr. 758 din 28 ianuarie 2004, Judecătoria Cluj Napoca, reţinând că valoarea terenului este de aproximativ 2 miliarde lei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin încheierea civilă nr. 872 din 22 iulie 2005, având în vedere modificările aduse textului art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. prin Legea nr. 219/2005, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Prin sentinţa civilă nr. 2865 din 6 aprilie 2006, Judecătoria Cluj Napoca a admis acţiunea formulată de reclamanţi, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, contractul real fiind unul de împrumut pentru suma de 12.900 dolari SUA, cu o dobândă de 8,5% pe lună.
Soluţionând apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei menţionate, Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr. 639 din 6 octombrie 2006, a anulat hotărârea atacată, reţinând că în cauză competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine Tribunalului Cluj, având în vedere valoarea obiectului contractului, astfel cum a fost precizată de reclamanţi, de 6.439.800.000 ROL.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 501 din 2 octombrie 2008, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta J.H.A. şi a admis în parte acţiunea, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi, în calitate de vânzători şi pârâtul T.C., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul menţionat; contractul real încheiat între părţi fiind unul de împrumut.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea achitării, până la data introducerii acţiunii, a sumei împrumutate şi a dobânzii cămătăreşti, în valoarea totală de 17000 dolari SUA.
Au fost obligaţi pârâţii T.C. şi J.L. la 7.258,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, întrucât, faţă de dosarul nr. 3476/117/2006, formulat ca urmare a disjungerii petitelor vizând constatarea nulităţii aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, are un obiect şi o cauză distincte, acţiunile având şi temeiuri juridice diferite şi reprezentând veritabile acţiuni în realizarea dreptului.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că a fost dovedită existenţa contractului secret de împrumut, ce nu îmbracă forma scrisă, faţă de imposibilitatea morală a preconstituirii înscrisului, datorată relaţiilor de prietenie dintre reclamanţi şi pârâtul J.L. şi dintre acesta din urmă şi vânzătorul T.C., fiind incidente dispoziţiile art. 1198 C. civ.
S-a considerat, însă, că reclamanţii nu au dovedit, în concret, cuantumul sumei restituite, astfel că acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâta J.H.A. şi pârâţii J.L. şi T.C.
Prin apelul său, pârâta a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică pentru neanalizarea completă a probelor administrate, depoziţiile martorilor fiind echivoce în privinţa părţilor contractului de împrumut, a cărui existenţă nu putea fi dovedită, în opinia apelantei, decât cu înscrisuri.
De asemenea, s-a invocat nulitatea probelor administrate de o instanţă necompetentă, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, în baza art. 105 alin. (1) C. proc. civ., precum şi respingerea nejustificată a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare, deşi părţile aveau posibilitatea realizării dreptului, conform art. 111 C. proc. civ.
Pârâţii J.L. şi T.C. au formulat critici similare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 131/A din 17 aprilie 2009, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul J.L. şi ca nefondate apelurile pârâţilor T.C. şi J.H.A.
A fost obligat apelantul T.C. la 4000 lei către intimatul C.I. şi la 2400 lei către intimata T.R., cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte apelul pârâtului J.L. s-a reţinut că excepţia tardivităţii declarării acestuia, invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor la 9 februarie 2009, este întemeiată, întrucât sentinţa atacată i-a fost comunicată acestui apelant la 25 octombrie 2008, iar apelul a fost trimis prin poştă la 12 decembrie 2008, cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile aduse prin celelalte două apeluri, s-a considerat că nu poate fi primită critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, în sensul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deşi nu s-a analizat fiecare depoziţie de martor în parte, acest aspect nu echivalează cu nemotivarea, câtă vreme instanţa de fond a analizat sintetic întregul material probator.
S-a reţinut că martorii A.S., B.G., C.A., C.N. şi B.A. au confirmat, cu certitudine, că împrumutul s-a încheiat între reclamanţii C. şi pârâtul T.C., din declaraţiile acestora rezultând cu claritate faptul că actul de vânzare-cumpărare este unul simulat, în realitate între aceleaşi părţi contractante, fiind încheiat un contract de împrumut pentru suma de 13.000 dolari SUA, pe o perioadă de 6 luni şi cu o dobândă lunară de 9%, data scadenţei fiind 19 mai 2000, dată ce coincide cu data menţionată în contractul de vânzare-cumpărare ca dată a predării imobilului.
S-a considerat, de asemenea, că, raportat la dispoziţiile art. 160 C. proc. civ., dovezile administrate de o instanţă necompetentă, în speţă de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câştigate judecăţii, iar refacerea lor nu se impune decât pentru motive temeinice.
S-a concluzionat că toate probele administrate converg spre reţinerea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care aşa zisul „cumpărător" T.C. nici nu cunoştea locul situării imobilului, iar în perioada imediat următoare perfectării actului, respectiv începând cu luna noiembrie 1999 şi până în 2002, pârâţii, între care existau relaţii de prietenie, au încercat să vândă imobilul cu 100.000 – 120.000 Euro.
S-a mai avut în vedere împrejurarea că imobilul nu a fost predat niciodată în materialitatea sa, iar „preţul" de 20.000 dolari SUA nu reprezintă decât un procent de 5,76% din valoarea reală a imobilului, astfel cum a fost stabilită de expertul B.M., în dosarul disjuns, la nivelul lunii noiembrie 1999 - 231.952 dolari SUA.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii T.C., J.H.A. şi J.L.
Prin motivele sale de recurs, pârâtul T.C. a criticat Decizia recurată ca nelegală invocând ignorarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ. şi greşita reţinere a incidenţei art. 160 C. proc. civ., în ceea ce priveşte proba cu martori administrată de o instanţă necompetentă.
Prin cea de a doua critică adusă deciziei de apel, recurentul a invocat aprecierea ca eronată a caracterului simulat al contractului, având în vedere că a fost audiat un singur martor, propus de reclamanţi, C.I., şi au fost ignorate contradicţiile între susţinerile formulate de reclamanţi prin acţiune şi răspunsurile acestora la interogatoriu.
De asemenea, s-a invocat reţinerea eronată a unei valori de circulaţie a imobilului stabilită printr-o expertiză efectuată într-un alt dosar, împotriva căreia s-au formulat obiecţiuni, admise de instanţa de judecată, cărora nu li s-a răspuns până la termenul din 3 noiembrie 2009.
Recurenta pârâtă J.H.A., dezvoltând motivele de recurs, a criticat Decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând încălcarea dreptului la apărare şi a dispoziţiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. care interzic dovada cu martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.
S-a criticat Decizia şi pentru interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, unicul petit al acţiunii constituindu-l cererea de constatare a simulaţiei, fără a se investi instanţa cu analiza drepturilor şi obligaţiilor decurgând pentru părţi din actul real.
În acest context, s-a susţinut că motivarea instanţei în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii este superfluă şi nu are în vedere că solicitarea reclamanţilor în sensul constatării achitării sumei împrumutate nu poate conduce la calificarea acţiunii ca fiind una în realizarea dreptului, aşa cum eronat s-a reţinut.
Criticile formulate prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., au vizat faptul că hotărârea recurată se sprijină pe declaraţiile unor martori audiaţi de o instanţă necompetentă şi că s-au omis oricărei referiri la împrejurările de fapt invocate în apărare.
Prin recursul său, pârâtul J.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că nu există o dovadă incontestabilă în sensul primirii sentinţei la data indicată de instanţa de apel, în condiţiile în care pe dovada de comunicare nu există semnătura sa.
Intimata T.(fostă C.)R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.
Examinând criticile formulate de recurenţii pârâţi, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul J.L., Curtea va reţine că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., reţinând că declaraţia de apel a fost înaintată la 12 decembrie 2008 data poştei (fila 11 dosar apel), cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv de la 25 noiembrie 2008 (fila 183 dosar fond).
Procesul verbal de îndeplinire a actului de procedură în discuţie cuprinde toate menţiunile obligatorii, prevăzute de art. 100 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, respectiv menţiunea predării către destinatar, deţinut în Penitenciarul Gherla şi semnătura acestuia.
Ca atare, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că dovada de comunicare nu ar fi ajuns efectiv în posesia sa, nefiindu-i predată de administraţia penitenciarului, câtă vreme acesta nu s-a înscris în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator.
În consecinţă, se va reţine că recursul pârâtului J.L. este nefondat, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de pârâţii T.C. şi J.H.A., ale căror critici sunt, în parte, identice, Curtea va reţine că acestea sunt nefondate.
S-a invocat, astfel, ca motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ. şi a principiului dreptului la apărare.
Cauza a fost soluţionată în fond de Tribunalul Cluj ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., constatându-se competenţa materială a acestei instanţe faţă de valoarea obiectului litigiului.
Ca atare, s-a considerat corect de instanţa de apel că sunt incidente dispoziţiile art. 160 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate de instanţa necompetentă, în speţă de Judecătoria Cluj Napoca, rămân câştigate judecăţii, putându-se dispune refacerea lor numai pentru motive temeinice.
S-a apreciat corect că nu s-a dovedit existenţa unor astfel de motive, care să justifice reaudierea celor trei martori, audiaţi de Judecătoria Cluj Napoca.
Pârâţii nu au făcut dovada faptului că li s-ar fi cauzat vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.
De altfel, această pretinsă neregularitate ar fi putut fi invocată în faţa instanţei de fond, Tribunalul Cluj, ceea ce pârâţii recurenţi nu au făcut.
Se va mai reţine că dispoziţiile art. 160 C. proc. civ. nu fac nicio distincţie în raport de motivul care a determinat declararea necompetenţei instanţei, astfel că interpretarea dată de recurentă prin motivul de recurs analizat, în sensul că acest text se aplică doar în situaţia în care instanţa care a administrat proba este cea care îşi declară necompetenţa excede textului de lege menţionat.
Motivul invocat de recurenta J.H.A. cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1191 C. civ. este, de asemenea, nefondat.
Instanţa de apel a reţinut corect admisibilitatea probei cu martori în situaţia în care se probează frauda la lege, în această ipoteză dovada putând fi făcută cu orice mijloc de probă.
În speţă, dovada cu martori s-a administrat pentru a se proba existenţa unui contract de împrumut cu dobândă cămătărească, prohibit de lege.
Se va reţine totodată, că în materia simulaţiei existenţa şi valabilitatea actului secret nu este condiţionată de existenţa unui înscris constatator, acesta având doar valoare probatorie, în condiţiile în care actul secret este un contract de împrumut pentru care legea nu cere forma scrisă ad validitatem.
În acest context, în mod legal s-a făcut aplicarea art. 1198 C. civ., reţinându-se imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului determinată de relaţiile de prietenie între părţi.
Critica recurentei pârâte cu privire la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.
S-a considerat corect de către instanţa de apel că reclamanţii au investit prima instanţă cu o veritabilă acţiune în realizarea dreptului, vizând constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare cât şi a achitării integrale a împrumutului şi dobânzii, în temeiul actului secret.
Împrejurarea că cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins nu poate conduce, prin ea însăşi, la concluzia că prin această solicitare nu s-a urmărit realizarea dreptului.
Acţiunea tinde la realizarea dreptului câtă vreme constatarea caracterului simulat al contractului determină lipsirea acestuia de efecte juridice.
Celelalte critici formulate de recurenta J.H., deşi întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă, în realitate, la interpretarea probelor de către instanţa de apel şi greşita reţinere a situaţiei de fapt, aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi supus cenzurii instanţei de recurs, în condiţiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., era abrogat la data pronunţării deciziei.
Pentru aceleaşi considerente nu se vor analiza nici criticile formulate de recurentul T.C. la pct. 2 şi 3 din dezvoltarea motivelor sale de recurs.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile pârâţilor ca nefondate,
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii T.C., J.H.A. şi J.L. împotriva deciziei nr. 13l/A din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 6200 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul C.I.T. şi de 5228 lei faţă de intimata T.(C.) R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2711/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
