ICCJ. Decizia nr. 2768/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2768/2010
Dosar nr. 2726/1/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2007, reclamantul G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Valea Stanciului şi Primarul comunei Valea Stanciului, anularea dispoziţiei nr. 2745 din 11 decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Valea Stanciului şi restituirea imobilului „grajd" deţinut de pârâţi, care există şi poate fi restituit în natură.
La 06 aprilie 2007, reclamantul a înţeles să-şi precizeze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii.
1.1. In fapt
In motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum reclamantul a înţeles să o precizeze, s-a învederat că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie suprafaţa de 1100 mp situat pe raza comunei Valea Stanciului, cu vecinii: N - B.S., S - str. C.B., E - str. U. şi V – V.E., a cărui restituire în natură o solicită, teren pe care se află amplasat grajdul pretins prin acţiunea introductivă de instanţă.
A învederat că terenul menţionat este distinct de acela în suprafaţă de 1400 mp, indicat de pârâtă în dispoziţia atacată, ca fiind restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, cu scopul de a induce în eroare instan|a relativ la pretenţia de restituire dedusă judecăţii.
In acest sens a învederat că vecinii antecesorului său P.A., numiţii V.E., B.I. şi P.V. au declarat că acesta deţinea în anul 1952 un teren în suprafaţă de 2492 mp pe care erau construite o casă de locuit din cărămidă cu 6 camere, o altă casă din cărămidă cu 2 camere şi un grajd construit tot din cărămidă, amplasat în partea de vest a restului proprietăţii antecesorului său.
Deşi a fost propus spre validare de autorităţile locale (anexa 3) în urma cererii înregistrate sub nr. 102 din 15 septembrie 2005 şi a fost validat de Comisia Judeţeană Dolj în vederea emiterii titlului de proprietate, nici până la data promovării prezentei acţiuni, măsura propusă de autoritatea menţionată nu s-a concretizat în modalitatea prescrisă de lege.
Întrucât grajdul în cauză este construit în mare parte pe fundaţie veche, prin refolosirea materialului de construcţie existent, respectiv din cărămizi rezultate din demolarea parţială a vechiului grajd, situat pe amplasamentul de 1100 mp pretins în prezenta procedură, consideră întemeiată cererea dedusă judecăţii, sens în care a solicitat obligarea la restituirea bunurilor menţionate.
1.3. În drept
Cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
2. Hotărârea primd instanţe
Prin sentinţa nr. 419 din 4 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea reclamantului reţinându-se că imobilul solicitat, proprietatea antecesorului reclamantului, P.A., preluat de stat, a fost demolat şi că în prezent pe teren există construcţia unui grajd, care nu se identifică cu cel ce a aparţinut fostului proprietar, bun ce a fost edificat pe vechea fundaţie.
In aceste condiţii s-a concluzionat că nu se poate dispune restituirea în natură a grajdului, sens în care au fost invocate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Terenul aferent a constituit obiectul reconstituirii în baza legilor fondului funciar, fiind cuprins în titlul de proprietate eliberat reclamantului, motiv pentru care nu poate face obiectul legii speciale de care a înţeles să se prevaleze reclamantul.
Această hotărâre a fost desfiinţată prin Decizia nr. 845 din 05 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, care a admis apelul reclamantului, cauza fiind trimisă spre re judecare la aceeaşi instanţă de fond.
In rejudecare, prin sentinţa nr. 264 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Valea Stanciului, Primarul comunei Valea Stanciului şi SC A. SA Horezu Poenari.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, în raport şi de precizarea de acţiune depusă la data de 14 martie 2008, prin care a indicat că solicită anularea parţială a actului administrativ atacat în prezenta procedură, respectiv a art. 1 al acesteia, referitor la refuzul de restituire a terenului şi grajdului amplasat pe acesta, că în raport de probaţiunea administrată în cauză, în mod corect prin dispoziţia primarului s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât acesta nu mai exista în materialitatea sa, construcţia existentă fiind diferită de aceea de la momentul preluării.
Cât priveşte suprafaţa de teren aferentă grajdului, de 1100 mp, s-a arătat că prin hotărârea nr. 1640/2004, Comisia Judeţeană Dolj de aplicare a legilor fondului funciar, a validat-o pe antecesoarea reclamantului, G.E., cu suprafaţa de 0,14 ha teren intravilan, pentru care i-a fost emis titlul de proprietate nr. 4152 din 26 ianuarie 2005, suprafaţă înscrisă în certificatul de moştenitor nr. 223/2005 emis în urma dezbaterii succesiunii acesteia.
S-a mai reţinut, de asemenea, că reclamantul alături de P.C.D. şi P.S.I., în calitate de moştenitori ai defunctului P.A., au fost înscrişi în anexa de validare întocmită în temeiul Legii nr. 247/2005 cu suprafaţa de 0,10 ha teren agricol, sens în care ar fi incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care exclud de la aplicare normele legii speciale raportului juridic dedus judecăţii.
S-a apreciat a fi irelevantă împrejurarea că menţionata validare priveşte suprafaţa de 0,10 ha, iar reclamantul a solicitat în cauză 1100 mp, întrucât notificarea de care se prevalează partea este informă din punct de vedere al individualizării terenului solicitat, care ar putea conduce la concluzia că „grădina" pretinsă prin notificare este, în realitate, ca şi categorie de folosinţă, un teren diferit de terenul pe care este amplasat grajdul.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând că în raport de concluziile raportului de expertiză din care rezultă că actuala construcţie nu este aceeaşi cu vechea construcţie, care a fost demolată până la nivelul fundaţiei şi are dimensiuni mult mai mari (47,50/8 m), reclamantul nu este îndreptăţit decât la măsuri reparatorii prin echivalent.
Şi în situaţia în care s-ar reţine că imobilul iniţial nu a fost demolat, ci doar s-au adăugat noi corpuri de zidărie, reclamantul nu este îndreptăţit decât la măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care s-au invocat dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 10/2001, întrucât suprafaţa adăugată pe orizontală (27,1/8 m) este mai mare decât suprafaţa iniţială (20,4/8 m).
4. Recursul
4.1. Motive
Reclamantul a declarat recurs împotriva susmenţionatei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 nu-şi găsesc aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii.
A precizat că pricinii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text a cărui ipoteză nu a fost avută în vedere de instanţe la soluţionarea litigiului.
Instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze dacă construcţia în litigiu a fost edificat cu materiale provenite din demolarea zidurilor interioare ale grajdului autorilor săi şi ale casei proprietatea bunicului său ori este o construcţie nouă în accepţiunea Legii nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Întrucât expertiza administrată în cauză conţine numeroase contradicţii, a considerat necesară efectuarea unei noi lucrări de specialitate pentru a lămuri pe deplin situaţia de fapt dedusă judecăţii.
4.2. Analiza făcuta de instanţa de recurs
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".
Prin urmare, soluţionarea fondului pricinii în recursul dedus judecăţii la instanţa supremă implică cu necesitate, în scopul aplicării corecte a legii, o stare de fapt precis determinată de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată pe calea recursului.
Soluţia legii pentru ipoteza dată corespunde şi cu statutul acestei instanţe de a constitui eminamente o instanţă de control a legalităţii şi de îndrumare pe cale jurisprudenţială a activităţii celorlalte instanţe din sistemul judiciar.
Prin urmare, ori de câte ori împrejurările de fapt nu au fost pe deplin lămurite cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt imprecis determinată, ori chiar în cazul necesităţii reaprecierii dovezilor administrate, intervenţia instanţei supreme ca instanţă de recurs asupra fondului pricinii nu este posibilă, fiind necesară, în acord cu norma legală evocată, trimiterea cauzei la instanţele fondului pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt deduse judecăţii.
In speţă, rezumându-se în a reţine exclusiv constatările expertizei tehnice administrate în cauză (expertiza D.M.) şi dispoziţiilor deciziei administrative atacate, căreia i-au acordat eficienţă probatorie absolută, instanţele investite cu judecata pricinii au omis a verifica susţinerile reclamantului, constant afirmate în cererile depuse la dosarul cauzei şi nu au extins probaţiunea în scopul lămuririi împrejurărilor de fapt ale cererii dedusă judecăţii.
In acest sens, constant reclamantul a susţinut că imobilul preluat din proprietatea antecesorului său, P.A., în temeiul HCM. nr. 308/1953 se compunea, astfel cum rezultă şi din adeverinţa nr. 1273 din 11 decembrie 1990 din casa de locuit din cărămidă, un grajd construit din cărămidă, anexe gospodăreşti construite din lemn, suprafaţa totală de 18,14 ha, din care teren arabil de 17,8 ha, păduri -0,20 ha şi curţi, clădiri de 0,14 ha, bunuri situate în comuna Valea Standului, sat Horezu Poenari.
Construcţiile şi terenul pe care s-au aflat acestea, au fost preluate de Sfatul popular al comunei Horezu Poenari (adresa nr. 3232 din 22 iunie 1956 - fila 42 dosar fond) şi a fost folosit ca sediu CAP. (fila 82 dosar fond), construcţiile fiind demolate de autorităţile statului ce l-au folosit după preluare, aspect ce nu a fost contestat în cauză.
Cert este, şi expertiza tehnică administrată într-un prim ciclu procesual (filele 69-71) a relevat această împrejurare, că „grajdul proprietatea P.A. a fost demolat până la nivelul superior al fundaţiei".
Expertul a mai constatat „că s-a păstrat fundaţia vechiului grajd" şi că „pentru a se aduce la nivel s-au folosit cărămizi diferite", despre care expertul a afirmat că sunt „cărămizi procurate de la producătorii particulari".
A mai relevat expertul că „actuala construcţie - grajd nu este aceeaşi cu vechea construcţie din registrul agricol", din care s-a păstrat (potrivit expertizei) exclusiv fundaţia şi că are dimensiuni mai mari decât clădirea veche (47,50 x 8).
Deşi reclamantul a susţinut constant că la edificarea grajdului în actuala configuraţie s-a refolosit vechiul material de construcţie (inclusiv din casa cu 6 camere ce a fost de asemenea demolată), instanţele nu s-au preocupat să verifice acest aspect, limitându-se în a reţine constatările expertizei astfel cum au fost expuse mai sus, omiţând a verifica susţinerile părţii, credibile în contextul rezultat din ansamblul materialului probatoriu deja administrat în cauză.
Concluzia expertizei, în lipsa altor mijloace de dovadă, potrivit căreia cărămizile folosite la construcţia actului grajd, au fost procurate de la producătorii particulari, întrucât nu au dimensiunile conform Stas-urilor şi produselor similare executate în fabrici specializate, nu înseamnă că acestea nu puteau fi folosite din vechea clădire, inclusiv a casei, astfel cum greşit a reţinut instanţa fondului.
Mai mult, deşi prima instanţă a reţinut, în raport de constatarea expusă, că pricinii îi sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001 (imobilul nu mai exista la data intrării în vigoare a prezentei legi), curtea de apel, fără a pune în discuţie contradictorie a părţilor, a reţinut a fi incidente cauzei dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 247/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001 (în prezent art. 19 din Legea nr. 10/2001 în actuala numerotare) - ce vizează o altă ipoteză legală decât aceea a normei aplicate de prima instanţă.
Prin urmare, nelămurirea pe deplin a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, cu consecinţa reţinerii unor temeiuri de drept deosebite de cele două instanţe, impune în temeiul art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă în considerarea caracterului devolutiv al apelului avut de soluţionat de instanţa menţionată şi în scopul determinării normei juridice incidente raportului juridic litigios, ocazie cu care va fi avut în vedere şi temeiul juridic indicat de parte ca fiind art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
In rejudecare, se va suplimenta probaţiune prin completare sau refacerea lucrării de specialitate administrată în cauză prin care să se stabilească ce anume s-a păstrat din vechea construcţie proprietatea bunicului reclamantului şi dacă există proces-verbal de demolare al acesteia pentru modificările aduse construcţiei şi dacă este posibil în funcţie de cele constatate, să fi fost utilizate cărămizi din zidurile interioare ale construcţiei vechi şi ale casei antecesorului reclamantului, având în vedere că din actele de preluare a bunurilor rezultă că ambele construcţii erau construite din cărămidă, data edificării actualei construcţii precum şi stabilirea, alăturat obiectivului sus menţionat, a datei ori perioadei aproximative, după caracteristicile cărămizilor din structura actuală a clădirii, a realizării acestora.
Se va verifica de asemenea şi situaţia juridică actuală a terenului pretins în procedură, în suprafaţă de 1100 mp pe care se află construcţia - grajd solicitat de asemenea în cauză şi cu referire la care de asemenea probaţiunea administrată nu este concludentă şi nu permite stabilirea unei situaţii precis determinată şi consecutiv a normei legale incidente.
Deşi autoritatea administrativă prin dispoziţia atacată şi prima instanţă, reţin că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 indicat ca temei al cererii dedusă judecăţii, întrucât reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului funciar, fiind înscris în anexa de validare în baza Legii nr. 247/2005 cu suprafaţa de 0,10 ha, teren neagricol, reclamantul pretinde acest teren, indicat ca fiind altul decât cel reţinut de instanţă, pentru ca în apel să indice (potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de dezbateri din 27 ianuarie 2009) că pentru terenul în litigiu a fost întocmit proces-verbal de punere în posesie, fără ca acest înscris şi titlu de proprietate să fie depuse la dosar.
Faţă de cele ce preced, recursul dedus judecăţii va fi admis iar hotărârea curţii de apel casată cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul G.D. împotriva deciziei nr. 23 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2771/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
