ICCJ. Decizia nr. 2724/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2724/2010
Dosar nr. 14743/3/2008
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 17 aprilie 2008, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, anularea dispoziţiei nr. 9588 din 14 februarie 2008, emisă de acesta, prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 3.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, ca urmare a emigrării familiei sale în Israel şi că, în mod greşit, i-a fost respinsă notificarea depusă de SC D.P., împuternicită verbal în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 1589 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat dispoziţia contestată şi a dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 1/10 din imobilul situat în Bucureşti, sector 3, format din teren în suprafaţă de 123,44 mp şi construcţie, compusă din trei camere, hol, bucătărie, baie, atelier, vestiar, WC, marchiză, balcon, pod şi pivniţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că o cotă de 1/10 din imobil s-a aflat în proprietatea defunctului C.M.L., aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 28808 din 28 ianuarie 1941, încheiat de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare Bucureşti şi că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că Decretul nr. 223/1974 contravenea atât Constituţiei în vigoare cât şi convenţiilor internaţionale la care România era parte.
S-a constatat că, în mod eronat, a fost respinsă notificarea reclamantului, legatar universal al defunctului C.L., dat fiind că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu impun cu necesitate existenţa unei procuri pentru valabila introducere a notificării.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat apel atât reclamantul cât şi pârâtul.
Municipiul Bucureşti prin Primarul General a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică, deoarece Legea nr. 10/2001 impune necesitatea existenţei unei procuri autentice pentru valabila introducere a notificării, astfel încât, dispoziţia contestată este legală, corect fiind respinsă notificarea formulată de SC D. SRL, ca fiind depusă de o persoană fără calitate.
În apelul reclamantului s-a invocat neaplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că reclamantul este unicul moştenitor al defuncţilor C. şi culege, astfel, întreaga moştenire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 489 din 14 octombrie 2009, a respins ambele apeluri ca nefondate.
În ceea ce priveşte apelul pârâtului, s-a reţinut că, în mod eronat, notificarea formulată de SC D.P. SRL, în numele lui C.A., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, fără ca neregularitatea rezultând din inexistenţa procurii să fie comunicată reclamantului pentru a putea fi complinită.
S-a mai constatat că pârâtul cunoştea că reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N. să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atât în procedura administrativă cât şi în instanţă, mandatul conferit anterior soluţionării notificării confirmând, odată în plus, actele efectuate de persoana care a depus notificarea (în numele reclamantului).
S-a considerat că apelul reclamantului este nefondat, întrucât nu s-a dovedit de către acesta că este unicul moştenitor al tuturor celorlalţi comoştenitori ai defuncţilor A. şi M.C., motiv pentru care s-a apreciat că acestuia i se cuvine doar cota de 1/10 din imobil.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi reclamantul C.B.A. prin mandatar cu procură specială C.N..
Prin motivele sale de recurs, pârâtul Municipiul Bucureşti a criticat Decizia ca nelegală invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că notificarea a fost formulată de o persoană care nu a dovedit calitatea de mandatar a persoanei îndreptăţite, reclamantul depunând la dosarul administrativ o declaraţie în sensul că nu a dat procură de împuternicire a societăţii.
S-a mai învederat că imobilul nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, preluarea nefiind abuzivă în înţelesul art. 1 şi art. 2 din lege.
S-a mai criticat Decizia recurată pentru greşita restituire a unei cote neidentificate, în lipsa unor probe suficiente privind regimul juridic al imobilului, amplasarea şi identificarea exactă a acestuia.
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat Decizia atacată pentru nereţinerea calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea întregului imobil, în condiţiile în care a dovedit că este unicul moştenitor al bunicilor săi, C.M. şi A., a căror succesiune o culege integral, aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenţi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, Curtea va constata ca nefondată critica referitoare la inexistenţa unei procuri autentice prin care reclamantul să fi împuternicit pe autoarea notificării imobilului SC D.P. să solicite restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin notificarea înregistrată la B.E.J. P.S. la 24 octombrie 2001, SC D.P. SRL, în calitate de împuternicită a numitului C.A., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, ce a aparţinut proprietarilor C.L. şi C.R.
Prin notificare, această societate a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti comunicarea documentelor necesare pentru completarea dosarului de restituire a imobilului menţionat.
Prin petiţiile depuse la Primăria Municipiului Bucureşti, la 13 decembrie 2005 şi 21 februarie 2006 [filele 75, 77 dosar fond), mandatarul reclamantului a solicitat să i se comunice ce acte mai sunt necesare în vederea soluţionării notificării formulate de C.A., ataşând în dovedirea calităţii sale, procura dată în Israel la 29 noiembrie 2005.
Răspunzând acestor demersuri, Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat lui C.N. să depună, în copie legalizată, procura prin care a fost împuternicit de C.A. (filele 78 şi 85 dosar fond).
Toată corespondenţa ulterioară în ceea ce priveşte dosarul administrativ s-a purtat cu mandatarul C.N.
Prin declaraţia depusă la dosarul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamantul C.A. a arătat că, la începutul anului 2001, s-a adresat SC D.P. SRL, filiala din Tel Aviv, care s-a obligat să depună în numele său cerere de restituire a imobilului din Bucureşti, ulterior fiind înştiinţat verbal că notificarea formulată în numele său a fost înregistrată în luna mai 2001 sub nr. 2934/2001, fiind deschis dosarul nr. 17109/2001.
Chiar dacă reclamantul nu a dat o procură societăţii autoare a notificării, această neregularitate nu i-a fost comunicată (reclamantului) pentru a putea fi complinită, pârâtul respingând prin dispoziţia contestată notificarea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Având în vedere că, din anul 2005, reclamantul a mandatat pe numitul C.S.N. să efectueze demersurile necesare pentru recuperarea imobilului în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001, atât în procedura administrativă, cât şi în instanţă, iar pârâtul a cunoscut această situaţie, mandatul conferit înainte de soluţionarea notificării, confirmă actele efectuate de persoana care a depus notificarea în numele reclamantului.
Faptul că notificarea a fost însuşită de reclamant ca fiind formulată în numele său rezultă atât din declaraţia depusă în faza procedurii administrative de acesta, cât şi din conduita ulterioară.
Însăşi formularea de către titularul dreptului a contestaţiei împotriva dispoziţiei emise de pârât reprezintă o confirmare a actelor efectuate de mandatarul fără mandat autentic.
Curtea va reţine că notificarea formulată de SC D.P. SRL în numele reclamantului a cuprins toate elementele menţionate în art. 22 din Legea nr. 10/2001, mandatul dat (de reclamant) acestei societăţi, fără a se întocmi o procură scrisă, fiind acceptat de mandatar în mod tacit, conform art. 1533 alin. (2) C. civ.
Această acceptare rezultă din executarea mandatului, constând în depunerea notificării de restituire a imobilului din Bucureşti, în numele şi pe seama reclamantului.
Ca atare, se va constata că existenţa mandatului (în sens de negotium juris) a fost dovedită, astfel că, în mod eronat a fost respinsă notificarea reclamantului prin dispoziţia contestată, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 neimpunând cu necesitate cerinţa unei procuri autentice pentru valabila introducere a notificării.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs ale pârâtului nu vor fi analizate, fiind invocate omisso medio, fără să fi făcut obiectul motivelor de apel ale acestuia.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, Curtea va reţine că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu criticile invocate de acest recurent.
Imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1920 de A. şi M.C. de la vânzătorul G.C.I. (fila 21 dosar apel).
Aşa cum rezultă din procesul verbal de C.F. din 28 ianuarie 1941 (fila 28 dosar fond), imobilul compus dintr-un corp de case cu parter şi mansardă şi teren de 160 mp, a aparţinut în indiviziune mai multor coproprietari: C.M.A.– 5/10, C.M.M. – 1/10, C.M.B. – 1/10, C.M.S. – 1/10, M.S. (născută C.) – 1/10 şi C.M.L. – 1/10.
Imobilul a fost preluat de stat cu plată prin Decizia nr. 1475 din 18 octombrie 1976 (fila 27 dosar fond), emisă în baza decretului nr. 223/1974, de la C.L. şi C.S.
În condiţiile în care reclamantul a dovedit doar calitatea de legatar universal al defunctului C.L. şi nu şi pe aceea de moştenitor al celorlalţi coproprietari (comoştenitori ai defuncţilor A. şi M.C.), s-a considerat în mod legal de instanţa de apel că este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii doar pentru cota de 1/10 din imobil, ce a aparţinut autorului său, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.B.A. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 489 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2723/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
