ICCJ. Decizia nr. 2766/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2766/2010
Dosar nr. 1629/110/2006
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 896/D din 29 octombrie 2008, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a luat act de renunţarea reclamantei la judecata în contradictoriu cu Primăria oraşului Comăneşti.
A admis în parte contestaţia formulată de V.G. în contradictoriu cu pârâta D.S. Bacău.
A anulat în parte Decizia nr. 11538 din 20 octombrie 2006 emisă de pârâtă, numai cu privire la soluţia de respingere a notificării pentru suprafaţa de teren arabil de 12 prăjini.
A dispus acordarea de despăgubiri în echivalent în favoarea reclamantei, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 2.148 mp teren situat în punctul „Centrul de fructe" Asău, oraşul Comăneşti.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta solicitat prin notificare restituirea în natură a două suprafeţe de teren.
Reclamanta a făcut dovada că suprafaţa de teren de 12 prăjini a aparţinut autorului său, L.B.G. şi că a fost preluat de Statul Român în mod abuziv.
Terenul se află în intravilanul oraşului Comăneşti, pe amplasamentul C.P.S. Bacău şi este ocupat de o hală de fructe, trei magazii şi un castel de apă.
Tribunalul nu a primit apărările pârâtei cu privire la faptul că pentru această suprafaţă de teren s-a dispus deja acordarea de despăgubiri prin sentinţa civilă nr. 1061 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Bacău, deoarece despăgubirile acordate au vizat suprafaţa de teren de 1,5 ha situată în oraşul Comăneşti, iar suprafaţa solicitată în cauză se află pe str. G. nr. 1.
Pentru cealaltă suprafaţă de teren solicitată prin notificare, de 1,7 ha, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, contractele de arendare depuse la dosar nefiind acte constitutive sau translative de proprietate.
Prin Decizia nr. 78 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta V.G. şi pârâta R.N.P. - D.S. Bacău.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat anularea deciziei emisă de R.N.P. - D.S. Bacău, prin care s-a respins notificarea privind restituirea în natură a suprafeţei de 1,72 ha teren situat în oraşul Comăneşti, punctul „Gara Asău" şi a suprafeţei de 12 prăjini teren arabil situat în aceeaşi localitate, cartier Lăloaia.
Terenul în suprafaţă de 2.148 mp face parte din suprafaţa de 17.954,53 mp, pe care se află amplasată S.P.S.O.C. Comăneşti şi nu se suprapune cu terenul pentru care au fost acordate despăgubiri unei alte persoane, prin hotărâre judecătorească.
Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a legii, pentru că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de construcţii destinate activităţii de producţie a D.S. Bacău.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta V.G.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că Decizia este nelegală şi netemeinică.
Dispoziţiile legale reţinute de instanţa de apel nu sunt incidente în cauză, deoarece pârâta nu a făcut dovada preluării terenului în baza unui titlu, în favoarea sa existând doar o prezumţie relativă de preluare, conform art. 1 pct. e din HG nr. 250/2007.
Pentru construcţiile edificate nu s-a făcut dovada proprietăţii, iar la soluţionarea notificării trebuie avute în vedere şi reglementările Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind dreptul de proprietate.
Recurenta a arătat că, deşi pârâta neagă că terenul s-ar afla în administrarea sa, probele dosarului dovedesc faptul că aceasta este proprietara terenului’.
In mod greşit curtea de apel a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că pe teren se află un şopron în stare avansată de deteriorare şi nu contează natura construcţiilor edificate pe terenul reclamantei, conform art. 18 din Legea nr. 10/2001, iar din dispoziţiile art. 9 din lege rezultă că restituirea în natură are caracter prioritar.
Recurenta mai invocă şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi concluzionează că terenul este liber de construcţii şi poate fi restituit în natură.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Terenul ce a constituit proprietatea autorului reclamantei, ce face obiectul litigiului, a fost preluat de Statul Român şi, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, nici reclamanta, nici pârâta nu au făcut dovada modului şi temeiului juridic în baza căruia s-a realizat preluarea de la fostul proprietar.
Ca atare, în lipsa oricărei dovezi care să ateste modalitatea de preluare, în favoarea reclamantei operează prezumţia de preluare abuzivă, în fapt, a terenului.
Recurenta invocă dispoziţiile art. 1 lit. c) din HG nr. 250/2007 ca un argument în sprijinul ideii că terenul poate fi restituit în natură, dar textul menţionat nu face altceva decât să consacre prezumţia preluării abuzive.
Prin urmare, imobilul teren, solicitat de reclamantă prin notificare, urmează regimul juridic reglementat de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură.
Recurenta mai arată că pentru construcţiile edificate nu s-a făcut dovada proprietăţii, iar la soluţionarea notificării trebuie avute în vedere şi reglementările Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind dreptul de proprietate.
Nici această critică nu este fondată, deoarece dispoziţiile Convenţiei europene, la care face trimitere pct. 2 din HG nr. 250/2007 protejează dreptul de proprietate al persoanei fizice în raport cu autorităţile statului.
De altfel, art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabileşte criteriile şi condiţiile de restituirea în natură a terenurilor, iar dovedirea dreptului de proprietate al persoanei juridice deţinătoare asupra construcţiei nu se regăseşte printre condiţiile care fac sau nu posibilă restituirea în natură, ceea ce interesează fiind calitatea de „unitate deţinătoare", în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cât priveşte critica referitoare la faptul că probele dosarului dovedesc că pârâta este proprietara terenului, aceasta este străină de soluţia dată de instanţa de apel, care nu a avut în vedere în analiza posibilităţii restituirii în natură inexistenţa dreptului de proprietate al persoanei juridice deţinătoare asupra terenului.
Nefondate sunt şi criticile reclamantei referitoare la posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 2.148 mp.
Aşa cum s-a arătat, regimul juridic al terenului este reglementat de art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, care, în alin. (2) prevede că, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Este adevărat că art. 9 din legea specială consacră principiul restituirii în natură, aşa cum susţine reclamanta, dar acest principiu nu este absolut, el aplicându-se ori de câte ori restituirea în natură este posibilă.
Pentru anumite situaţii, Legea nr. 10/2001 prevede şi excepţii de la principiul restituirii în natură, iar art. 10 din lege reglementează tocmai cazurile de excepţie, în care restituirea în natură nu este posibilă.
In cauză, au fost efectuate trei rapoarte de expertiză (două la prima instanţă şi una la instanţa de apel) şi în toate cele trei lucrări de specialitate experţii au constatat că terenul este ocupat de construcţii.
Construcţiile ce ocupă terenul nu sunt nici în stare avansată de deteriorare şi nici abandonate, aşa cum susţine recurenta - reclamantă, deoarece, din constatările experţilor tehnici, din fotografiile judiciare şi schiţele de plan, rezultă că terenul solicitat este ocupat de construcţie P+l, cu destinaţie de birouri şi hală producţie, de magazii, castel apă, punct de control şi rampă de încărcare, ocupând funcţional întreaga suprafaţă a cărei restituire în natură se solicită.
Toate aceste circumstanţe duc la concluzia cp restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.
Recurenta mai invocă şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, dar aceste texte de lege nu sunt incidente în cauză.
Astfel, ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se referă la situaţia în care pe teren au fost ridicate construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990 sau construcţii uşoare sau demontabile, iar alin. (4) al articolului vizează situaţia în care lucrările aprobate au fost abandonate.
Or, aşa cum s-a arătat, nici o probă administrată în cauză nu dovedeşte că s-au ridicat construcţii neautorizate după 1 ianuarie 1990 şi nici faptul că acestea ar fi fost abandonate sau uşor demontabile.
Nefondată este şi critica referitoare la aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece textul de lege invocat reglementează regimul juridic al imobilelor expropriate, ceea ce nu este cazul în speţă.
Faţă de considerentele expuse mai sus, recursul declarat de reclamantă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.G. împotriva deciziei nr. 78 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2772/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2750/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
