ICCJ. Decizia nr. 2749/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2749/2010
Dosar nr.38582/3/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2008, reclamanţii A.V. şi A.M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. solicitând să se stabilească valoarea despăgubirilor pe care sunt îndreptăţiţi să le primească pentru terenul în suprafaţă de 351 mp situat în municipiul Bucureşti, identificat sub nr. cadastral 13075/1, expropriat de stat prin Hotărârea nr. 242 din 5 martie 2008, poz. 113.
Prin sentinţa civilă nr. 526 din 9 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis cererea şi a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite la suma de 89.856 Euro, cu obligaţia de plată în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii, cu luarea în considerare a sumei consemnată de 125.089,38 lei.
În motivarea sentinţei instanţa reţinut că, potrivit concluziilor raportul de expertiză întocmit în cauză în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1997, valoarea imobilului expropriat este de 89.856 Euro, la momentul exproprierii, adică la momentul în care s-a produs transferul dreptului de proprietate în favoarea expropriatorului, şi de 78273 Euro – la momentul întocmirii expertizei.
Având în vedere că pârâta a solicitat ca valoarea despăgubirii să se stabilească în raport de momentul transferului dreptului de proprietate, 4 iunie 2008, şi că despăgubirea stabilită în raport de acest moment este favorabilă reclamanţilor, prima instanţă a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata, cu acest titlu, a sumei de 89.856 Euro.
Prin Decizia civilă nr. 485 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat sentinţa în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 78.273 Euro, la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că la momentul formulării cererii de chemare în judecată, 15 octombrie 2008, erau în vigoare dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care prevedeau că experţii se vor raporta, în vederea cuantificării despăgubirii, la momentul transferului dreptului de proprietate către expropriator.
Cum dispoziţia legală menţionată a fost modificată la data de 9 aprilie 2009, prin OUG nr. 228/2008, în sensul că experţii vor avea în vedere preţul la care se vând în mod obişnuit imobilele expropriate la data întocmirii raportului de expertiză, instanţa de apel a statuat că despăgubirea cuvenită reclamanţilor este cea în sumă de 78.273 Euro.
Totodată, instanţa de apel a statuat că nu sunt fondate criticile formulate de pârâtă cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului expropriat, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului întocmit, comisia a avut ca surse de informare datele din publicaţiile de specialitate imobiliară şi lucrările cu specific imobiliar, precum şi preţurile din antecontractele de vânzare imobiliară încheiate pentru imobile similare cu cel expropriat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta a susţinut că stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, prin expertiza administrată la judecata în fond a cauzei, nu a respectat criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Anume, pârâta a susţinut că evaluarea terenului expropriat s-a realizat de experţi doar în baza unor oferte de vânzare, oferte care evidenţiază preţurile solicitate de proprietarii vânzători, şi nu în baza unor preţuri de tranzacţionare, care sunt preţurile consemnate în contractele autentice de vânzare-cumpărare, plătite în mod efectiv şi care semnifică sintagma „preţurile cu care se vând, în mod obişnuit imobilele" prevăzută de dispoziţiile legale mai sus arătate.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica dacă instanţele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greşeală de fapt, ştiut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) invocate de pârâtă şi nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din aceiaşi Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preţ de piaţă presupune însă administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanţă cu criteriile prevăzute de textul de lege menţionat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
În speţă, potrivit lucrărilor dosarului, se constată că pârâta, prin obiecţiunile aduse raportului de expertiză întocmit la judecata în primă instanţă se rezumă să îşi exprime nemulţumirea cu privire la concluziile experţilor, fără a administra vreo dovadă contrară referitoare la preţul de vânzare a unor imobile de natura celui expropriat din patrimoniul reclamanţilor, invocând un declin al vânzărilor pe piaţa imobiliară.
Totodată, se constată că nici la judecata în apel, în susţinerea cererii de administrare a unei noi expertize, pârâta nu a administrat vreun probatoriu de natură să susţină apărarea potrivit căreia imobilele de natura celui în litigiu s-ar tranzacţiona la alte preţuri decât cele stabilite prin raportul de expertiză sau cele evidenţiate în antecontractul datat 3 aprilie 2008.
În acest context al analizei este de observat că, prin raportul de evaluare întocmit, experţii au evidenţiat existenţa fenomenului de stagnare, chiar de reducere, a preţurilor de tranzacţionare pentru astfel de imobile, de natura celui expropriat, pe piaţa imobiliară în lunile anterioare momentului efectuării exproprierii (fenomen intervenit ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare) şi au analizat, în fundamentarea concluziilor, nu numai preţurile evidenţiate în ofertele vânzătorilor dar şi preţurile la care astfel de imobile s-au tranzacţionat în mod efectiv, de exemplu preţul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1566 din 22 august 2003.
Aşa fiind, cum pârâta nu şi-a fundamentat la judecata în fond apărarea privind nerespectarea de către evaluatori a criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în recurs s-a rezumat să formuleze critica în termeni generali, prin reiterarea ipotezei normative, fără însă a o argumenta prin trimitere la aspecte relevante ale speţei supusă în concret judecăţii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 485/A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2750/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2742/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
