ICCJ. Decizia nr. 2811/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.2811/2010

Dosar nr. 2/102/2005

Şedinţa publică din 6 mai 2010

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 877 din 23 iunie 2009, Tribunalul Mureş a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Primăria Comunei B., privitoare la imobilul înscris în CF; a respins acţiunea formulată de reclamantul M.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei B. în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF, ca efect al admiterii excepţiei puterii lucrului judecat; a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei B. în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 7049/2001 al Tribunalului Mureş, reclamantul M.E., în contradictoriu cu Primăria B., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului casă şi teren înscris în CF. În soluţionarea respectivei cauze, analizând notificarea reclamantului în care se face referire la CF, prin raportare la descrierea făcută de reclamant şi prin raportare la cuprinsul cărţilor funciare ca şi în conformitate cu concluziile raportului de expertiză efectuat, instanţa a constatat că imobilul revendicat este în fapt înscris în CF în timp ce imobilul înscris în CF nr. x are un alt amplasament, fără legătură cu obiectul restituirii solicitate de reclamant. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF, din cuprinsul cărţii funciare reiese că acest imobil nu a fost preluat abuziv de către Statul Român, ci antecesorii reclamantului (bunicii acestuia) l-au vândut la data de 2 octombrie 1902 către comuna Idiciu, ca persoană juridică.

În prezenta cauză s-a solicitat de asemenea restituirea imobilului înscris în CF, însă din expertiza efectuată în cauză a reieşit că din punct de vedere administrativ imobilul solicitat de către reclamant nu se identifică cu cel din cartea funciară menţionată, ci în CF x .

Prin concluziile scrise depuse de reclamant, acesta a solicitat restituirea imobilului înscris în CF, însă cum în ceea ce priveşte acest imobil există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sentinţa civilă nr. 217 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureş, Decizia civilă nr. 97/A/5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Tg-Mureş şi Decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - aspect ce de altfel nu a fost contestat de către reclamant, instanţa a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 166 C. proc. civ., fiind întrunită tripla identitate de părţi, cauză şi obiect, potrivit prevederilor art. 1201 C. civ.

În ceea ce priveşte imobilele înscrise în CF şi CF x s-a constatat că reclamantul are calitatea de moştenitor a trei dintre proprietarii tabulari, dar aceste imobile nu au făcut obiectul notificării reclamantului, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestora de către Statul Român, în privinţa acestora nefiind urmată procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.E. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtei Primăria B., prin Primar, să restituie în natură imobilul situat în comuna B., înscris în CF, compus din casă de locuit cu 4 camere, curte şi gradină în suprafaţă de 369 mp, cu efectuarea înscrierii în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 104/A din 13 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, apelul formulat a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin notificarea formulată, reclamantul M.E. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren şi casă situate administrativ în comuna B., sat I., înscris în CF, arătând că, în prezent, imobilul este deţinut de şcoala generală din comună.

În data de 1 octombrie 2001, sub nr. 7049/3550 s-a înregistrat la Tribunalul Mureş, acţiunea civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu Primăria B., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat administrativ în comuna B., sat I., înscris în CF; obligarea pârâtei să emită decizie de restituire a imobilului în natură dispunând intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

La acea dată, potrivit expertizei topografice efectuate în cauză, s-a stabilit că imobilul în care funcţionează Şcoala Generală I. este înscris în CF, fiind compus dintr-o casă de cărămidă cu 4 camere, acoperită cu ţiglă şi teren în suprafaţă de 412,50 mp.

În ceea ce priveşte imobilul înscris în CF în suprafaţă de 750 mp, s-a stabilit că acesta are un alt amplasament, fără legătură cu obiectul restituirii solicitate de reclamant.

Raportat la acest obiect al cererii de chemare în judecată s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 217 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureş rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pornind de la aceeaşi notificare, la data de 11 martie 2005, reclamantul a introdus o nouă cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei Primăria B. la restituirea în natură a imobilului expropriat situat în comuna B., sat I., înscris în CF, compus din casă de locuit cu 4 camere, curte şi grădină în suprafaţă de 759 mp şi 864 mp, cu efectuarea înscrierilor în CF în favoarea reclamantului.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că nu există identitate între imobilul înscris în CF şi cel revendicat în fapt de către reclamant, clădirea şcolii cu terenul aferent fiind înscrisă în CF x, construcţia fiind edificată parţial şi pe nr. top.251. De menţionat că acest nr. top. 251 nu este înscris în CF, aşa cum rezultă din copia fidelă a cărţii funciare.

În sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include atât obiectul material cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, în cazul de faţă dreptul de proprietate.

Obiectul material al dreptului pretins se referă şi la modul de identificare a imobilelor - localitatea, strada, numărul, vecinătăţile, numărul de carte funciară şi nr. topografic.

Or, aşa cum rezultă din cele arătate, obiectul cererii de chemare în judecată, casă de locuit cu 4 camere, curte şi grădină situat în B., sat I., din prezenta cauză este identic cu pretenţia concretă ce a format obiectul cerem de chemare în judecată din Dosarul nr. 7049/3550 al Tribunalului Mureş şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 217 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, prima instanţă în mod întemeiat a reţinut că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, respectiv autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C. proc. civ., rap. la art. 166 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte imobilele înscrise în CF şi CF x, aşa cum rezultă din cărţile funciare, aceste imobile nu au fost preluate abuziv de Statul Român, sunt înscrişi alţi proprietari tabulari, reclamantul având calitatea de moştenitor a trei dintre aceştia potrivit certificatului de moştenitor de calitate .

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul M.E.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. pen.

În fapt, imobilul a cărui restituire a solicitat-o reclamantul, a aparţinut bunicului său, M.N., recurentul fiind unicul său moştenitor.

După preluarea imobilului de către Statul Roman, acesta a avut mai multe destinaţii, în prezent fiind deţinut de o şcoală generală.

Cererea de restituire în natură a fost făcută în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, deoarece reclamantul a notificat Primăria B., la data de 01 august 2001, însă nu a primit în scris nici un răspuns din partea entităţii notificate.

Deşi la data de 08 aprilie 2009 s-a procedat la cercetarea la faţa locului, ocazie cu care expertul alături de reclamant a indicat imobilul in litigiu ca fiind cel în care activează în prezent Şcoală Generală B. şi deşi identificarea făcută conform anexei 1 din completarea nr. IV la raportul de expertiză, denotă faptul că pe terenul înscris în nr. top 251, sunt edificate tocmai construcţiile pe care tatăl recurentului le-a avut în proprietate, delimitate conform punctelor 5, 6, 8, 15, 3 şi 4, totuşi instanţele au admis excepţia autorităţii de lucru judecat privitoare la imobilul înscris în CF şi au respins, ca nefondată acţiunea, în ceea ce priveşte imobilul înscris în CF x.

Se mai arată că Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi este lipsită de temei legal.

Astfel, după cum rezultă din raportul de expertiză şi completările la acest raport, imobilul înscris în CF, nu este identic cu cel înscris în CF x.

Înscrierea din CF, nr. top 250, în care apare ca proprietar Comuna I., vizează o casă de lemn şi o suprafaţă de 126 mp, diferită de ceea ce a solicitat reclamantul. Totodată diferenţa de teren de la 126 mp până la 369 mp, nu a făcut obiectul vreunei alte judecăţi, astfel că se impunea a fi restituită şi această suprafaţă.

Iniţial expertul Ţ.I. a menţionat în cuprinsul completării la raportul de expertiză că nr. top. 248/2/2 şi 249/1/1, sunt trecute în CF în favoarea Şcolii Primare de Stat din I., iar pe acest teren, deşi „în acest CF nu este menţionată nici o construcţie, există construcţii, respectiv şura şi o casă de locuit, ale lui M.N."

Conform planului de situaţie din raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul a stabilit că terenul în suprafaţă de 369 m.p. face parte din nr. top. 251, pe acesta fiind edificată construcţia revendicată.

Drept urmare, condiţia identităţii de obiect, nu a fost îndeplinită, motiv pentru care prevederile art. 1201 C. proc. civ. cu raportare la art. 166 C. proc. civ. nu erau aplicabile in speţa de faţă.

În privinţa respingerii ca nefondată a acţiunii privind imobilul din CF, conform situaţiei expuse de către expertul Ţ.I. în lucrările întocmite, acest imobil este situat în altă locaţie decât cea a cărei revendicare a solicitat-o reclamantul prin notificarea depusă, iar apoi prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, raportat la dispoziţiile art. 1 din acelaşi act normativ, instanţa de judecată trebui să admită cererea, cu consecinţa intabulării în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului în cota de 1/1 părţi în favoarea reclamantului.

Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Exercitând controlul judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. pen.

Art. 261 pct. 5 C. proc. pen. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. în aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.

Verificând Decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul deciziei pronunţate care sunt criticile formulate prin motivele de apel şi a răspuns acestora. Decizia recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, considerentele hotărârii nu sunt contradictorii, iar modul de redactare al deciziei permite exercitarea controlului judiciar, astfel încât admiterea recursului în baza acestui motiv de modificare a hotărârii, nu se poate dispune.

Nu sunt fondate nici celelalte critici formulate prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. pen. raportat la art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. pen. şi art. 1 şi 9 din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea de chemare în judecată care a învestit instanţele în prezentul litigiu, reclamantul M.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria B. — Consiliul Local al Comunei B. obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului situat în Comuna B., sat I., compus din casă de locuit, curte şi grădină, cu efectuarea înscrierilor în CF în favoarea reclamantului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea formulată la data de 01 august 2001 prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C.H. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren şi casă situate administrativ în comuna B., sat I., arătând că, în prezent, imobilul este deţinut de şcoala generală din comună.

Anterior, invocând aceeaşi notificare, în data de 1 octombrie 2001, sub nr. 7049/3550, a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Mureş, acţiunea civilă formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu Primăria B., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat administrativ în comuna B., sat I., obligarea pârâtei să emită decizie de restituire a imobilului în natură şi intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

În acel litigiu, prin interpretarea probelor administrate, instanţa a concluzionat că, în fapt, imobilului a cărui restituire se cere, imobilul înscris în CF X având un alt amplasament decât cel indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Cu privire la imobilul înscris în CF, instanţa a constatat că nu a fost preluat abuziv de Statul Român, ci a fost înstrăinat de antecesorii reclamantului, nefiind întrunite condiţiile impuse de art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, astfel încât prin sentinţa civilă nr. 217 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Mureş rămasă definitivă prin Decizia nr. 97/A din 05 decembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi irevocabilă prin Decizia nr. 560 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Şi în prezentul litigiu, prin probele administrate, instanţele au concluzionat că imobilul solicitat de reclamant nu se identifică cu cel înscris în CF, ci cu cel menţionat în CF x. Prin motivele de recurs reclamantul critică concluzia instanţei de apel în privinţa identităţii stabilite între imobilul a cărei restituire se cere şi cel înscris în CF x, făcând referire la raportul de expertiză şi completările la acest raport, la planului de situaţie din raportul de expertiză şi la concluziile cercetării locale efectuate.

Însă, situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. pen., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. pen. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000.

Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor.

De aceea, în analiza criticilor care vizează modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte va avea ca premisă situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, în care instanţele au reţinut că imobilul a cărei restituire o solicită recurentul, deşi indicat de acesta ca fiind înscris în CF, se identifică cu cel aflat în CF x.

Or, în privinţa acestui din urmă imobil (pe care, de altfel, urmare a probelor administrate, reclamantul, prin concluziile formulate, l-a solicitat să-i fie restituit în natură), în mod corect instanţa de apel a apreciat că există autoritate de lucru judecat.

Recurentul, prin motivele de recurs, susţine neîndeplinirea condiţiei vizând identitatea de obiect pentru admiterea acestei excepţii, însă această susţinere nu este fondată.

În sfera noţiunii de obiect, ca element al autorităţii de lucru judecat, se include atât obiectul material cât şi dreptul subiectiv asupra căruia poartă obiectul material. Stabilindu-se prin probele administrate în cauză şi care nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că bunul a cărui restituire se cere, indicat de reclamant ca fiind înscris în CF, se identifică cu cel aflat în CF x, şi având în vedere că în privinţa îndreptăţirii reclamantului de a beneficia de restituirea acestui din urmă imobil, instanţele s-au pronunţat deja printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în mod legal instanţa de apel a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte imobilul înscris în CF, instanţele au reţinut că acesta nu a făcut obiectul notificării formulate de reclamant, nu s-a făcut dovada preluării sale abuzive de către Staul Român şi nu s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul nu contestă legalitatea hotărârii recurate sub aspectul acestui bun, ci face referire la probele administrate în cauză. Pentru considerente anterior expuse, susţinerile recurentului vizând aspecte de netemeinicie, nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul M.E. împotriva deciziei nr. 104/A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2811/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs