ICCJ. Decizia nr. 2795/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2795/2010
Dosar nr. 15059/3/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 21 aprilie 2008, reclamanta D.A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 9784 din 12 martie 2008 emisă de pârât şi să stabilească că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru restul imobilului (în prezent demolat) care era situat în Bucureşti.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în fapt părinţii săi, R.S. şi R.T. au fost proprietarii imobilului în litigiu şi a construcţiei edificate de aceştia pe teren, în timpul căsătoriei, construcţie compusă din pivniţă, parter şi etaj.
La data de 17 mai 1971 părinţii săi i-au vândut o parte din imobil, respectiv apartamentul de la etaj împreună cu o cotă indiviză de 1/3 din suprafaţa totală de teren.
Imobilul a fost expropriat şi demolat în temeiul Decretului nr. 310 din 26 septembrie 1986.
Prin sentinţa civilă nr. 1216 din 27 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă, că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, întrucât a renunţat la succesiunea mamei sale, iar imobilul a fost dobândit exclusiv de aceasta din urmă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.A., susţinând că a formulat notificarea în calitate de moştenitor al tatălui său, T.G.R. care împreună cu mama sa a dobândit imobilul de la bunicii reclamantei.
Prin Decizia nr. 254/A din 23 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta D.A., reţinând următoarele:
Titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu este dat de actul dotal autentificat din 6 aprilie 1931 de fostul Tribunal Ilfov, Secţia notariat.
Prin acest act, F.C.Ş. şi C.Ş., în calitate de părinte, cu ocazia căsătoriei fiicei lor S.C.Ş. cu T.G.R. a constituit dotă imobilul proprietatea sa din Bucureşti.
Imobilul constituit dotă, potrivit actului dotal nu putea fi înstrăinat şi nici ipotecat.
Caracteristica regimului dotal reglementată de C. civ. era aceea că, în regulă generală dota era în proprietatea femeii, bărbatul având un drept de administrare şi de folosinţă, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 1246 C. civ.
Întrucât imobilul în litigiu a fost dobândit exclusiv de mama reclamantei, la succesiunea căreia a renunţat, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 06 septembrie 1993 eliberat de fostul Notariat de Stat S. 3, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta D.A. criticând-o ca nelegală invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susţinut, că instanţa de apel, a reţinut corect că imobilul a fost dobândit de bunicii săi şi ulterior transmis părinţilor acesteia, însă în mod greşit a reţinut lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
A mai arătat că atât ea cât şi părinţii săi au avut convingerea că imobilul avea calitatea de bun comun, însă instanţa a apreciat că avea caracter de bun propriu al mamei sale.
Chiar şi aşa, construcţia edificată ulterior pe o parte din acest teren (corpul A) are caracter de bun comun fiind construit de părinţii săi în timpul căsătoriei, fapt recunoscut de mama sa, printr-un înscris autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 1971, când a fost înstrăinat corpul A, compus din etaj, parter şi subsol.
Apartamentul naţionalizat prin Decretul nr. 134/1949 s-a aflat la parter, corp A şi a fost construit în timpul căsătoriei de către părinţii acesteia.
Pentru considerentele arătate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1006 din 03 septembrie 2001, recurenta-reclamantă a solicitat despăgubiri pentru cota parte din imobilul situat în Bucureşti şi pentru terenul în suprafaţă de 214 m.p., situat la aceeaşi adresă.
Prin dispoziţia din 12 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul în suprafaţă de 71,34 m.p., situat în Bucureşti şi a fost respinsă notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru restul imobilului întrucât reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită.
Faptul că bunicii reclamantei, F.C.Ş. şi C.Ş. au avut calitatea de proprietari ai terenului în litigiu şi ai vechiului corp de locuinţe (corpul B) este de necontestat, cum de altfel şi recurenta recunoaşte acest lucru.
Conform actului dotal, imobilul în litigiu a fost transmis mamei reclamantei cu ocazia căsătoriei acesteia.
La data de 17 mai 1971, R.S. şi R.T., soţi, au vândut fiicei lor R.A., apartamentul de la etajul 1 din imobilul situat în Bucureşti, împreună cu cota parte din teren (1/3) din suprafaţa totală de 214,20 m.p.
Din actul de vânzare-cumpărare rezultă că „imobilul respectiv a intrat în stăpânirea noastră a vânzătorilor astfel: terenul a fost primit de mine vânzătoarea cu titlu de dotă de la părinţii mei cu actul autentificat la nr. 8907 din 1931 aprilie 6 şi transcris la nr. 4375 din 1931 aprilie 6 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, iar construcţia a fost ridicată de noi soţii vânzători în timpul căsătoriei noastre conform autorizaţiei nr. 120 din 15 mai 1934 eliberată de Primăria Sectorului III..."
Aşadar, critica reclamantei că are calitate procesuală de pe urma defunctului său tată în raport cu partea din imobil ce a format corpul B este nefondată, atâta vreme cât această construcţie a rămas în proprietatea exclusivă a mamei sale, iar prin certificatul de moştenitor nr. 1341 din 06 septembrie 1993 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 3, a renunţat la succesiune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamanta D.A. va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 254 A din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2794/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2782/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
