ICCJ. Decizia nr. 2821/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2821/2010
Dosar nr.3080/121/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 03 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului L.C.
În motivarea cererii s-a arătat că la 24 octombrie 2008 pârâtul a fost returnat din Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 22 iunie 2009 Tribunalul Galaţi, secţia civilă a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Aceste prevederi vor fi interpretate prin coroborare cu dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care consacră libertatea de circulaţie a persoanelor şi care, la alin. (3), prevede că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri pentru o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice.
Apelul declarat de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 253 A pronunţată la data de 1 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că după aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor români nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu şi anume a Directivei nr. 38/2004 şi a Regulamentului 1612/1968.
Potrivit acestor norme, accesul la libera circulaţie nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor din ţară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală, deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Prin urmare, autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Italia.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale - în speţă Legea nr. 248/2005 -numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul la liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 potrivit căreia, recurentul a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului L.C. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu-i conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu-şi vor mai găsi aplicabilitate în speţă.
Întrucât reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei nr. 253/A din 01 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2820/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2817/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
