ICCJ. Decizia nr. 2966/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2966/2010
Dosar nr. 2710/284/200.
Şedinţa din 12 mai 201.
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, I.A. a chemat în judecată pe pârâţii I.L. şi I.A.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că este singura moştenitoare acceptantă a succesiunii defunctului I.I. şi componenţa masei succesorale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că de pe urma defunctului I.I., autorul său a rămas în masa succesorală un teren în suprafaţă de 1200 mp şi o casă construită de acesta, iar succesiunea a fost tacit acceptată de aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 4896 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, reţinându-se atât din susţinerile reclamantei făcute în cuprinsul acţiunii cât şi din certificatul de deces, ca ultimul domiciliu al defunctului a fost în judeţul Dâmboviţa şi că în temeiul art. 14 C. proc. civ. cererea pentru dezbaterea succesiunii este de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctei.
La rândul său, Judecătoria Răcari, prin sentinţa nr. 3052 din 23 noiembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Răcari – declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, între instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, în cauză s-a făcut aplicarea art. 22 pct. 3 C. proc. civ.
Pentru a proceda la declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti – Judecătoria Răcari a reţinut pe baza interogatoriilor tuturor părţilor din proces, că defunctul I.I., deşi figura în actul de identitate cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, în realitate locuia de mai bine de 15 ani, în Bucureşti, la adresa reclamantei, fiind căsătorit cu mama acesteia.
Pe baza acestei situaţii de fapt, astfel stabilită, – în cauză s-a făcut aplicarea art. 14 C. proc. civ. – considerându-se că ceea ce interesează este ultima locuinţă efectivă a lui „de cuius" iar nu eventualul domiciliu al acestuia înscris în actul de identitate.
Înalta Curte analizând actele dosarului, constată că în cauză competenţa de soluţionare revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Este de necontestat că deşi defunctul I.I. figura în actul de identitate cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, în realitate, acesta locuia la adresa reclamantei I.A., aceea din Bucureşti, de mai bine de 15 ani. Dovada că succesiunea lui I.I. s-a deschis în Bucureşti – este şi faptul că Certificatul de deces seria DP 245012, emis la 16 mai 2005 a fost emis de Primăria sectorului 6 Bucureşti.
Art. 14 pct. 2 C. proc. civ. dă în competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, cererea în anularea certificatului de moştenitor, cererea pentru reducţiunea libertăţilor excesive, cererea pentru raportul donaţiilor, cererea de ieşire din indiviziune şi petiţia de ereditate.
Stabilind această competenţă teritorială de ordine publică, legiuitorul nu a apreciat noţiunea de domiciliu în sensul dispoziţiunilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954. Ceea ce interesează este situaţia de fapt concretă iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, deoarece defunctul locuia efectiv la parte, respectiv la reclamantă, de mai bine de 15 ani.
Autorul reclamantei a locuit efectiv la fiica sa nu datorită unei situaţii conjuncturale, care l-ar fi obligat să procedeze astfel, ci în ideea de a se stabili permanent în domiciliul acesteia, din municipiul Bucureşti, dovada fiind nu numai durata de peste 15 ani în care această situaţie de fapt s-a perpetuat dar şi împrejurarea că defunctul era căsătorit cu mama reclamantei, aşa cum a reţinut şi Judecătoria Răcari.
În speţă, raţiunea textului – art. 14 C. proc. civ. se regăseşte, deoarece perioada îndelungată de locuire efectivă la o altă adresă decât aceea din buletinul de identitate – prezumă cu tărie existenţa celor mai importante bunuri ale acestuia şi documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.
În cauză, reclamanta a cerut doar să se constate calitatea sa de unică succesoare a defunctului I.I. şi compunerea masei succesorale în contradictoriu cu pârâţii I.A.C. şi I.L. (care sunt străini de succesiune şi pe care nu au acceptat-o nici expres şi nici tacit) chiar dacă ar fi solicitat partajarea masei succesorale în cauză nu s-ar fi pus în discuţie incidenţa art. 13 C. proc. civ.
Pentru cele expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează că Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I.A. - în contradictoriu cu I.L. şi I.A.C., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2987/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
