ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.297/2010
Dosar nr. 202/832/2008
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 aprilie 2008 la Judecătoria Făget, precizată la data de 30 septembrie 2008 şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanţii C.A. şi A.C. au chemat în judecată pe pârâţii C.C. Mănăştur şi Statul Român prin comuna Mănăştur prin primar, solicitând ca cu privire la cheltuielile de judecată acordate pentru instanţa de fond se arată că s-au acordat greşit în întregime, atâta timp cât judecarea celor două capete de cerere a fost disjunsă.
Se mai arată că nu s-a restituit nimic din ceea ce instanţa judecătorească a dispus anterior.
Recursul este fondat.
Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Principiile care guvernează acest articol sunt culpa procesuală şi unicitatea procesului civil, care impun ca în cadrul cheltuielilor de judecată să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele.
In cauză Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 162 A din 11 iunie 2009 a admis apelul pârâtei şi a respins apelul reclamanţilor, împrejurare care duce la stabilirea culpei procesuale în sarcina reclamanţilor.
Articolul enunţat, pentru a fi corect aplicat, presupune pe de o parte dovedirea culpei procesuale, care în speţă s-a făcut prin soluţia pronunţată, iar, pe de altă parte, dovedirea cheltuielilor de judecată care sunt cerute de partea care a câştigat procesul.
În sensul stabilirii corecte a cheltuielilor de judecată instanţa trebuie să verifice înscrisurile doveditoare ale acestora precum şi oportunitatea efectuării lor.
Or, din analiza lucrărilor dosarului rezultă că în faza apelului reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată, fără să fie depuse dovezi la dosar cu privire la acestea.
La fila 11 dosar se află delegaţia de apărător pe care este menţionat onorariul ca fiind de 700 lei, fără a fi depusă şi o dovadă de plată efectivă a acestei sume, respectiv o chitanţă sau o factură.
Cu privire la obligarea reclamanţilor la plata sumei de 2000 lei onorariu de avocat cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, este adevărat că la fila 48 dosar fond se află chitanţa nr. 507 din 11 decembrie 2008 în valoare de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat încasat de avocat G.A. de la C.C. Mănăştur, dar soluţia instanţei de fond fiind de respingere a unui capăt de cerere şi de disjungere a celuilalt capăt de cerere, rezultă că şi cheltuielile de judecată trebuie acordate corespunzător, numai pentru capătul de cerere soluţionat.
În ceea ce priveşte măsurile reparatorii, instanţele s-au pronunţat, iar reclamanţii trebuiau să formuleze critici cu privire la modul de soluţionare - acesta fiind cenzurat de instanţa de control judiciar.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, recursul va fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Decizia recurată va fi modificată în parte în sensul că intimaţii-reclamanţi A.C. şi C.A. vor fi obligaţi să plătească pârâtei apelante S.C.C. Mănăştur suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă, iar cererea pârâtei apelante privind cheltuielile de judecată din dosarul de apel va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii A.C. şi C.A. împotriva deciziei nr. 162 A din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia în sensul că:
Obligă intimaţii-reclamanţi A.C. şi C.A. să plătească pârâtei apelante S.C.C. Mănăştur suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă.
Respinge cererea pârâtei apelante privind cheltuielile de judecată din dosarul de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2966/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2983/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
