ICCJ. Decizia nr. 30/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 30/2010
Dosar nr. 2491/30/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 27 iunie 2007, Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul M.I.L. la 22 martie 2007 împotriva pârâtului Primarul Municipiului Lugoj privind anularea dispoziţiei nr. 494 din 26 februarie 2007, emisă de acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia contestată s-a respins notificarea prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2127 mp teren intravilan, situat în Lugoj, evidenţiat în C.F. 7905 Lugojul Român, nr.top. 9021/1, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi trimiterea dosarului la Comisia Centrală.
S-a constata că, iniţial, imobilul în litigiu a fost înscris în C.F. 2277 Lugojul Român, sub nr.top 2800, având o suprafaţă totală de 5555 mp teren intravilan, care s-a aflat integral în proprietatea tabulară a autorului reclamantului, defunctul M.I., fiind trecut în proprietatea Statului Român ca efect al uzucapiunii de scurtă durată constatată prin sentinţa civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a fostului Tribunal Popular al Raionului Lugoj, Regiunea Banat.
Ulterior, terenul a fost supus unor dezmembrări, comasări şi renumerotări topografice, suprafaţa în litigiu, de 2127 mp fiind înscrisă în C.F. 7905 Lugojul Român, nr. top. 9021/1 şi rămânând în proprietatea Statului Român, ca reprezentând teren aferent Grupului Şcolar „Ştefan Odobleja" din Lugoj.
S-a considerat că, întrucât terenul a fost dobândit de Statul Român în baza dispoziţiilor art. 1847 şi art. 1895 C. civ., nu intră în obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, raportat la modul de preluare.
Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că, prin contestaţia reclamantului, nu a fost investit cu verificarea valabilităţii sau nevalabilităţii titlului statului, context în care nu s-a preocupat de acest aspect, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, susţinând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 3-4 din Legea nr. 10/2001 republicată, alături de dispoziţiile art. 26 şi art. 52 ale aceluiaşi act normativ.
Apelantul a arătat că tribunalul şi-a depăşit atribuţiile atunci când a statuat că nu ar avea calitate de persoană îndreptăţită, deşi entităţile administrative investite cu soluţionarea notificării i-au recunoscut această calitate.
În plus, reclamantul a învederat că pârâtul a ignorat prevederile art. 52 din Legea nr. 10/2001 republicată, precum şi pct. 10.3 Cap. II din Normele Metodologice de aplicare a legii, în sensul că nu a procedat la identificarea, individualizarea şi verificarea vecinătăţilor terenului a cărui restituire s-a solicitat şi nici nu a respectat prevederile art. 26 alin. (1) din lege, neoferind în compensare alte bunuri sau servicii, înainte de a acorda despăgubiri.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 289 din 10 decembrie 2008, a admis apelul reclamantului şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei nr. 494 din 26 februarie 2007, emise de Primarul Municipiului Lugoj.
S-a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului intravilan în suprafaţă de 2127 mp, situat în Lugoj, evidenţiat în C.F. 7905 Lugojul Român, nr.top.9021/1, conform expertizei judiciare efectuate de expert S.I.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că instanţele de drept comun au competenţa de a se pronunţa asupra valabilităţii titlului statului pe calea contestaţiei prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu atât mai mult cu cât art. 2 lit. h) include în categoria imobilelor preluate abuziv şi pe acelea care, aparent, ar fi fost preluate de stat pe baza unui titlu valabil.
S-a reţinut că, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 1354 din 3 iunie 1963 a fostului Tribunal Regional Banat, care a analizat în recurs sentinţa civilă nr. 79 din 15 ianuarie 1963 a fostului Tribunal Popular al Raionului Lugoj, titlul statului asupra terenului a fost dobândit prin „comasare" şi nu prin uzucapiune, aceasta din urmă nefiind posibilă, în raport de dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 care guverna această materie la epoca respectivă.
S-a considerat că acest mod de preluare, respectiv comasarea, nu poate fi inclus printre modurile legale de dobândire a proprietăţii, această instituţie nefiind cunoscută nici de Codul Civil şi nici de Constituţia României din 1952, în vigoare la acea dată.
Prin urmare s-a constatat că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Curtea de apel a mai reţinut că, aşa cum a rezultat din expertiza efectuată în faza apelului, construcţiile existente pe teren, cu excepţia unei barăci din tablă demontabilă, în prezent în ruină, a două porţi metalice şi a unui gard, au fost edificate fără autorizaţie de construcţie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate se restituie în natură.
S-a constatat, totodată, că nu mai există afectaţiunea de utilitate publică, obiectivul de învăţământ fiind transferat într-o altă locaţie.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prima critică adusă deciziei recurate a vizat faptul că prin soluţia restituirii în natură a terenului de 2127 mp s-a depăşit obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat emiterea unei dispoziţii în sensul restituirii în natură, prin acest mod de soluţionare a contestaţiei instanţa substituindu-se organului administrativ competent.
Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că s-au încălcat dispoziţiile imperative care nu prevăd o altă modalitate de restituire decât cea în echivalent pentru imobilele afectate de construcţii noi, în speţă, o unitate de învăţământ şi că nu s-a avut în vedere momentul edificării construcţiilor. În acest context s-a arătat că alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată impune ca şi condiţie imperativă, ca edificarea să fi avut loc după 1 ianuarie 1990, ori autorizaţiile de construcţii au fost emise în 1970.
S-a susţinut că, în lipsa oricăror probe, instanţa de apel a reţinut nelegal că aceste construcţii şi anexe se află în stare de degradare şi că grupul şcolar şi-a mutat locaţia.
S-a învederat că soluţia restituirii în natură este neeconomică şi nu corespunde spiritului reparator al Legii nr. 10/2001, deoarece terenul nu poate fi folosit de fostul proprietar după bunul său plac, fiind grevat de construcţii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de pârâtul recurent, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prima critică formulată prin motivele de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondată.
Soluţia restituirii în natură, a fost adoptată de instanţă prin dispozitivul deciziei recurate în contextul anulării dispoziţiei nr. 494 din 26 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Lugoj.
Printr-o interpretare excesiv de formală, recurentul încearcă să denatureze sensul dispozitivului hotărârii recurate, pentru a cărui lămurire avea, de altfel, deschisă calea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Prin soluţia pronunţată, s-a dat eficienţă scopului urmărit de reclamant, acela de a i se restitui terenul în natură, în modalitatea prevăzută de lege şi nu prin eludarea prevederilor Legii nr. 10/2001, pârâtul recurent fiind obligat să emită o nouă dispoziţie în acest sens.
Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Chiar dacă, aşa cum susţine recurentul, construcţiile au fost edificate pe terenul în suprafaţă de 2316 mp înainte de 1989, legea impunea existenţa autorizaţiei de construcţie, iar o dovadă în acest sens nu a fost făcută, deşi s-a arătat că edificarea a avut loc în 1970, 1973.
Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, impunea existenţa nu numai a unor proiecte de execuţie şi devize de lucrări, aşa cum au fost prezentate de Primăria Municipiului Lugoj, ci şi existenţa autorizaţiei de construcţie.
Singurele autorizaţii depuse de pârâtă se referă la lucrări din afara perimetrului în discuţie.
Nici critica formulată prin motivul de recurs vizând reţinerea, fără probe, a degradării construcţiilor şi mutării Grupului şcolar într-o altă locaţie nu este întemeiată.
Expertul a constatat în urma deplasării la locul situării terenului, aşa cum menţionează în răspunsul la obiecţiuni, că obiectivul de învăţământ nu mai funcţionează, fiind transferat într-o altă locaţie.
Starea de degradare la care se face referire în expertiză este confirmată şi de fotografiile depuse la dosar, recurenta afirmând, fără a dovedi că procesul de învăţământ s-a desfăşurat în această locaţie până în anul 2008.
În consecinţă, se va constata că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, construcţiile existente pe terenul în litigiu fiind edificate fără autorizaţie de construcţie, nefiind folosite în procesul de învăţământ şi, deci, nejustificând utilitatea publică.
Curtea de apel a analizat aplicabilitatea art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că în mod nejustificat se invocă prin motivele de recurs omiterea raportării la dispoziţiile alin. (3) al art. 10 din lege.
Ca atare critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat, fiind invocat formal, întrucât din dezvoltarea criticilor formulate de recurent nu rezultă aspecte care să se circumscrie acestui motiv.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj împotriva deciziei nr. 289 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 246/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
