ICCJ. Decizia nr. 302/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 302/2010
Dosar nr. 319/121/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 ianuarie 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul O.B.F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Suedia, pe o perioadă de cel mult trei ani.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 3 februarie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În cauză sunt incidente prevederile art. 39-42 şi art. 43-48 din TCE şi ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care au prioritate faţă de dreptul intern, cu consecinţa că dreptul la liberă circulaţie al unei persoane se poate restrânge numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporţionalităţii.
În speţă, pârâtul a fost depistat pe teritoriul Suediei, în oraşul Stockholm, unde locuia cu chirie şi lucra fără permis, motiv pentru care la data de 9 octombrie 2008 a fost returnat în România în baza acordului de readmisie dintre cele două state.
Din aceste împrejurări nu rezultă că pârâtul este o persoană care, prin comportamentul său, să ameninţe ordinea publică, siguranţa ori sănătatea publică din statul din care a fost returnat, respectiv să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Prin Decizia civilă nr. 127/A din 16 aprilie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Situaţia de fapt şi cea de drept au fost corect reţinute de prima instanţă.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se poate lua decât în una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În speţă, solicitarea se bazează pe simpla returnare a pârâtului din Suedia, ceea ce nu justifică restrângerea dreptului acestuia la liberă circulaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Suedia, la data de 9 octombrie 2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi că, deşi dreptul la liberă circulaţie în interiorul Uniunii Europene este asigurat după data de 1 ianuarie 2007 cetăţenilor români, articolele 18 CE şi 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opun unei reglementări naţionale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, iar măsura restrictivă este la aprecierea instanţei sesizate, aşa cum s-a statuat de către Curte de Justiţie a Comunităţii Europene în cauza C-33/2007 Jipa.
În speţă, pârâtul a fost condamnat pentru furt în Suedia la data de 23 iulie 2008, astfel că s-a încălcat ordinea juridică dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
În drept, recurenta arată că măsura solicitată este compatibilă nu numai cu legea internă, dar şi cu cerinţele art. 2 paragraful 3 al Protocolului 4 adiţional la C.E.D.O., precum şi cu cele ale art. 25 din Constituţia României.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Nu s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar, referirile la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Constituţie fiind străine de motivarea instanţei de apel.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Simpla returnare a pârâtului din Suedia nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea, de către instanţa română, pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat, iar împrejurarea că pârâtul ar fi fost arestat în Suedia reprezintă o susţinere făcută pentru prima oară în recurs, în condiţiile în care, faţă de exigenţele art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reaprecia situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond şi nici nu poate analiza omisso medio legalitatea hotărârii primei instanţe.
Dobândind statutul de ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 127 A din 16 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 308/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 300/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
