ICCJ. Decizia nr. 313/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 313/2010
Dosar nr. 21924/3/2009
Şedinţa din 22 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 octombrie 2008, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâţii SC T.E. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – O.S.I.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă să înceteze a mai folosi în orice mod marca „T.", în documentele, înscrisurile, site-urile, banerele, afişele ori alte mijloace de reclamă, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1000 Euro/zi întârziere.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin aceasta din urmă solicitând anularea înregistrării mărcii T. de către reclamant, pentru rea-credinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1263/PI din 30 aprilie 2009, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a avut în vedere următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală, iar conform art. 17 din acelaşi cod cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, însă în prezenta cauză raporturile procedurale sunt inversate, în sensul că acţiunea iniţială devine cerere reconvenţională şi invers.
Întrucât pentru cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice prevede o competenţă materială specială a Tribunalului Bucureşti şi, având în vedere că de soluţia ce se va da în cererea reconvenţională depinde soluţia ce se va da în acţiunea principală, se impune soluţionarea împreună a ambelor cereri de către instanţa cu competenţă materială specială.
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 17 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis, la rândul său, excepţia de necompetenţă teritorială în favoarea Tribunalului Timiş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere următoarele:
Faţă de faptul că cererea de chemare în judecată reprezintă manifestarea de voinţă a reclamantului, ca act procedural incipient al procesului şi faţă de dispoziţiile art. 119 C. proc. civ., instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., nu poate transforma acţiunea principală în cerere reconvenţională şi invers.
De asemenea, faptul că obiectul cererii reconvenţionale este supus unei competenţe speciale nu este de natură a înlătura aplicabilitatea dispoziţiilor art. 120 şi art. 17 C. proc. civ., în virtutea cărora operează o prorogare legală de competenţă în favoarea instanţei învestită cu acţiunea principală, prorogare ce se menţine chiar şi în situaţia disjungerii cererii reconvenţionale.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă cu Tribunalul Timiş, Tribunalul Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Analizând conflictul negativ de competenţă, în baza art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
1. Acţiunea principală este o acţiune în contrafacerea mărcii, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Competenţa materială a soluţionării unei atare acţiuni aparţine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile art. 5, art. 10 pct. 8 şi 12 C. proc. civ.
Cum din cererea de chemare în judecată rezultă că cel puţin sediul pârâtei SC T.E. SRL se află în judeţul Timiş, rezultă că Tribunalul Timiş este competent să soluţioneze acţiunea principală.
2.În ceea ce priveşte cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii, argumentele Tribunalului Timiş privitoare la inversarea raporturilor dintre cele două cereri deduse judecăţii nu au niciun temei legal.
Faptul că soluţia ce se va da în acţiunea în contrafacere ar depinde de soluţia ce sa va da în acţiunea în anularea înregistrării mărcii nu poate transforma acţiunea principală în cerere reconvenţională şi viceversa, cu nesocotirea ordinii în care au fost înregistrate cererile şi a principiului disponibilităţii.
Argumentele referitoare la competenţa teritorială exclusivă a Tribunalului Bucureşti sunt însă corecte.
Potrivit art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii se poate cere de către orice persoană interesată Tribunalului Bucureşti.
Aceasta este instanţa exclusiv competentă să judece cererea de anulare a înregistrării mărcii T., solicitată pe cale reconvenţională de către pârâta SC T.E. SRL.
Contrar celor reţinute de Tribunalul Bucureşti, în speţă nu operează o prorogare legală de competenţă, în temeiul art. 17 C. proc. civ.
Textul de lege menţionat prevede că:
„Cererile accesorii şi incidentale sunt date în căderea instanţei competente să judece cererea principală."
Cum acest text este situat în titlul „Dispoziţii speciale", după cele privitoare la competenţă, înseamnă că legiuitorul a avut intenţia de a deroga, prin prorogarea prevăzută, de la normele anterioare cuprinse în art. 1-16, inclusiv de la cele cu caracter imperativ.
Derogarea poate privi însă numai normele care sunt cuprinse în art. 1-16 C. proc. civ., nu şi în alte acte normative, care conţin reglementări cu caracter special referitoare la competenţă.
Or, Legea nr. 84/1998 conţine în art. 48 o astfel de normă, care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Bucureşti pentru judecarea acţiunilor având ca obiect anularea înregistrării mărcilor.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa judecării cererii având ca obiect contrafacerea în favoarea Tribunalului Timiş, iar pe cea a cererii având ca obiect anularea înregistrării mărcii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa judecării cererii având ca obiect contrafacere în favoarea Tribunalului Timiş, iar a cererii având ca obiect anularea înregistrării mărcii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 308/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... → |
|---|
