ICCJ. Decizia nr. 3038/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3038/2010
Dosar nr. 1218/121/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1252 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis acţiunea reclamantului B.V. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Galaţi reţinându-se că prin actele medicale reclamantul a dovedit faptul că a fost în imposibilitate de a efectua în termen procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Galaţi, iar prin Decizia civilă nr. 75 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul pârâtului şi s-a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul prevăzut de lege, atrage decăderea părţii din dreptul de a mai formula notificare.
Cum reclamantul nu a făcut dovada că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 103 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că operează decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula notificare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitate ei sub următoarele aspecte în termenul art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, atâta timp cât în motivare se arată greşit că hotărârea instanţei de fond nu ar fi motivată în drept, deşi în realitate, nu s-a invocat deloc acest aspect.
Se mai susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, şi anume se arată greşit că hotărârea instanţei de fond nu ar fi motivată în drept, iar pe de altă parte se precizează că face trimitere la art. 103 C. proc. civ.
Recurentul mai susţine că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea greşită a legii.
În acest sens se arată că obiectul acţiunii îl constituie repunerea reclamantului în termenul pentru depunerea notificării în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Se susţine că termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen de prescripţie şi nu de decădere cum greşit a reţinut instanţa.
Întrucât reclamantul a făcut dovada imposibilităţii depunerii notificării datorită stării sănătăţii sale, se susţine că se impune repunerea lui în termenul de depunere a notificării.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită are obligaţia să notifice entitatea deţinătoare a imobilului, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Acest termen pentru înregistrarea notificării are ca punct de plecare, de calculare data de 14 februarie 2001, expirând la 14 februarie 2002, iar în raport de art. 22 alin. (5) din lege (care prevede că nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent) acest termen este de decădere.
Sancţiunea netransmiterii notificării în termenul arătat, constă în pierderea posibilităţii de valorificare a dreptului la măsuri reparatorii pe calea acţiunii în justiţie.
Prin Legea nr. 247/2005 nu s-au adus modificări art. 22 din Legea nr. 10/2001 sub efectul prelungirii termenului de depunere a notificărilor.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, rezultă că termenul pentru depunerea notificărilor este un termen de decădere.
Astfel acest termen reprezintă intervalul de timp în interiorul căruia titularul prin drept selectiv, este obligat printr-o dispoziţie imperativă a legii, să-şi exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia.
Având un atare efect, termenul de decădere nu poate fi nici suspendat nici întrerupt, fiind deci incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
Ca atare, termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere şi nu de prescripţie, cum greşit susţine recurentul.
Din perspectiva celor expuse, instanţa de apel a făcut o legală interpretare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, nefiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Obiectul acţiunii îl reprezintă cererea reclamantului de repunere în termenul legal de notificare, motivat de imposibilitatea reclamantului de a depune notificarea în termen, imposibilitate datorată stării medicale în care s-a aflat, justificată cu actele medicale depuse la dosarul instanţei de fond.
Cum acţiunea reclamantului vizează doar acest petit al repunerii în termenul de depunere a notificării, instanţa de apel faţă de dispoziţiile imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în condiţiile în care termenul prevăzut de acest text legal este unul de decădere şi nu de prescripţie.
Termenele de decădere spre deosebire de cele de prescripţie, nu sunt susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termene, încălcarea primelor având ca efect stingerea dreptului subiectiv, în timp ce încălcarea termenelor de prescripţie extinctivă are ca efect stingerea dreptului material la acţiune.
Astfel faţă de obiectul dedus judecăţii, apare fără posibilitate de echivoc incidenţa dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În recurs s-a depus actul înregistrat sub nr. X din 25 octombrie 2001 la Consiliul local al Municipiului Galaţi, act ce conţine cererea reclamantului de evaluare a locului din fosta locuinţă demolată din str. P., ce fusese într-adevăr expropriată aşa cum rezultă din acte.
Acest act, faţă de obiectul dedus judecăţii - repunerea în termenul de depunere a notificării - nu poate constitui obiect al analizei şi examinării lui în această fază procesuală, câtă vreme conţinutul lui nu a constituit obiect al acţiunii principale.
Faţă de cele expuse, de natura juridică a termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, ce este unul de decădere şi nu de prescripţie, susţinerile recurentei sunt nefondate şi nefiind prezente niciunul din motivele de recurs invocate, urmează a se respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva Deciziei nr. 75/A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3042/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
