ICCJ. Decizia nr. 3042/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3042/2010
Dosar nr. 801/35/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 107/C din data de 16 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7294/2003, Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii F.E., A.Z., A.L.A. şi F.Ş.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Oradea.
A respins cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziţia din 30 iulie 2003, în baza referatului din 22 iulie 2003, Primarul Municipiului Oradea a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a apartamentelor 1, 2, 7, 8, 9, 11 şi 12 din imobilul înscris în C.F. Oradea, cu nr. top. X, respingând cererea de restituire a apartamentului nr. 10, motivat de faptul că locuinţa a fost înstrăinată către domnul C.V., potrivit contractului nr. W/1996, încheiat cu R.A.G.C.L. Oradea în temeiul Legii nr. 112/1995. S-a menţionat în cuprinsul dispoziţiei că pentru apartamentul astfel înstrăinat se va formula o ofertă de restituire prin echivalent, ulterior efectuării expertizei tehnice de evaluare.
Sentinţa civilă nr. 7875/2006, pronunţată de Judecătoria Oradea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 470/2008 - R a Curţii de Apel Oradea, statuează cu autoritate de lucru judecat, ce se impune atât instanţei cât şi părţilor, asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. W/1996 privind imobilul situat în Oradea - str. R., înscris în C.F. Oradea, cu nr. top. X şi Y, respingând ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamanţii F.E., A.S., A.L.A. şi F.Ş.F. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului menţionat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
Art. 7 din acelaşi act normativ, stabileşte regula ce guvernează restituirea imobilelor, dar şi excepţia permisă de la regulă. Astfel, această dispoziţie legală prevede că: (1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Cum imobilul a cărui restituire în natură îl solicită reclamanţii în cadrul acestei acţiuni, a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, înstrăinare considerată valabilă şi menţinută de instanţele de judecată, reclamanţii aflându-se în ipoteza de excepţie stabilită de art. 7 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi doar la despăgubiri, cum de altfel s-a menţionat prin Decizia nr. 1176 din 30 iulie 2003, de respingere a cererii pentru apartamentul ce formează obiect al litigiului, decizie care din această perspectivă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamantul F.E., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii.
Ulterior, la data fixată pentru primul termen de judecată, 23 iunie 2009, cu respectarea art. 293 alin. (1) C. proc. civ., au formulat cerere de aderare la apel, intimaţii reclamanţi A.Z., A.L.A. şi F.Ş.F.
Astfel prin Decizia civilă nr. 148 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea s-a respins ca nefondat apelul reclamantului F.E. şi cererea de aderare la apel, reţinându-se următoarele considerente:
Prin dispoziţia din 30 iulie 2003 emisă de Primarul Municipiului Oradea - dosar fond - s-a dispus în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a apartamentelor 1, 2, 7, 8, 9, 11, 12 situate în localitatea Oradea, str. R., înscris în C.F. Oradea, nr. top. X, Z.
Cererea prin care s-a solicitat restituirea în natură, alături de cele sus-menţionate, a apartamentului nr. 10, din aceeaşi casă colectivă, a fost respinsă prin actul sus-menţionat, motivat de faptul că acest apartament fusese înstrăinat domnului C.V. în baza contractului nr. W/1996 încheiat de R.A.G.C.L. Oradea, în baza Legii nr. 112/1995. În aceeaşi dispoziţie, ce face obiectul prezentului litigiu, s-a precizat că se va face o ofertă de restituire prin echivalent, după expertizarea tehnică de evaluare.
După emiterea dispoziţiei din 30 iulie 2003 de către Primarul Municipiului Oradea, apelanţii reclamanţi, în Dosarul nr. 8084/2003 al Judecătoriei Oradea au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. W/1996 prin care apartamentul în litigiu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 foştilor chiriaşi, dosar soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 6371 din 8 noiembrie 2004 a Judecătoriei Oradea în sensul respingerii acţiunii cu motivarea că imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, cu titlu valabil în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată conform Decretului nr. 111/1951, sentinţă devenită irevocabilă urmare a respingerii recursului conform Deciziei nr. 470 din 25 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede faptul că, imobilele preluate în mod abuziv de către Stat, organizaţii cooperatiste (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, se restituie în natură, însă la alin. (2) s-a stabilit că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate conform prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Sigur că regula instituită de Legea nr. 10/2001 a fost cea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Român, însă, doar în măsura în care este posibilă. Art. 18 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, stabileşte că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţă, trecute de proprietatea statului. În speţă, imobilul în litigiu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 fostului chiriaş, contractul de vânzare-cumpărare fiind menţinut de instanţele judecătoreşti conform celor expuse mai sus, situaţie juridică faţă de care, în mod corect instanţa de fond a reţinut valabilitatea dispoziţiei contestate, criticile fiind nefondate.
Singura problemă în speţă este aceea că, până la această dată, nu s-a făcut dovada acordării unor despăgubiri de către Statul Român, pentru apartamentul în litigiu ce nu a fost posibil a fi restituit în natură, însă în acest litigiu s-a contestat doar faptul că nu s-a dispus restituirea în natură, nefiind solicitate despăgubiri, pentru ca instanţa să aibă posibilitatea de a le evalua şi implicit de a obliga Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul F.E., A.Z., A.L.A. şi F.Ş.F. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Recurenţii susţin că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, câtă vreme imobilul din litigiu a fost proprietatea antecesorului lor, fiind intabulat în C.F. nr. top. Q fiind preluat de Statul Român cu titlu de naţionalizare.
Recurenţii mai învederează că în mod nelegal imobilul din litigiu a fost înstrăinat, fapt pentru care arată că cererea lor vizează restituirea în natură a imobilului, nefiind de acord cu măsura reparatorie prin acordarea de despăgubiri.
Ca temei de drept au fost invocate dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. sens în care solicită modificarea hotărârii atacate şi restituirea în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul înscris în C.F. Oradea nr. top. X, iar în subsidiar invocând dispoziţiile art. 312 pct. 3 raportat la art. 313 C. proc. civ. s-a solicitat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea completării probatoriului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Nemulţumirea reclamanţilor vizează nerestituirea în natură a apartamentului nr. 10 din imobilul înscris în C.F. Oradea.
Acest apartament a fost înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Prin Dispoziţia din 30 iulie 2003 s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 1, 2, 7, 8, 9, 11 şi 12 din imobilul înscris în C.F. nr. top. X respingându-se cererea de restituire a apartamentului 10 motivat de faptul vânzării lui în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. W/1996.
Contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat a făcut obiectul unui litigiu soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 7875/2006 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 470/2008 a Curţii de Apel Oradea.
Ca atare faţă de dispoziţiile acestor hotărâri judecătoreşti, este fără posibilitate de echivoc că este incidentă excepţia dirimantă şi peremptorie a autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.
Cum asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 10, s-a statuat irevocabil prin hotărârile judecătoreşti sus-evocate, erau într-adevăr incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora ";nu se restituie în natură ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Aceste aspecte de altfel au fost bine conturate şi analizate de instanţa de apel, prin raportare şi la excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. W/1996 a apartamentului nr. 10.
Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurenţilor sunt nefondate, şi nefiind incidente niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii F.E., A.Z., A.L.A. şi F.Ş.F. împotriva Deciziei nr. 148 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3045/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
