ICCJ. Decizia nr. 3045/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3045/2010
Dosar nr. 8454/1/2009
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 iunie 2002, reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Focşani, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 750 mp situat în Focşani, str. M. nr. X.
La 15 august 2002, 26 august 2002 şi 5 septembrie 2002, S.N., B.V.E., D.V.N., N.D., Ş.I. şi Z.D. au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, solicitând să se constate că fiecare este proprietarul unui garaj pe terenul aparţinând Primăriei Focşani, respectiv în parcarea situată în spatele blocului din str. M. nr. Y şi să fie obligate părţile să le respecte dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi dreptul de folosinţă asupra terenului legal închiriat.
Prin Sentinţa nr. 58 din 27 februarie 2003, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis acţiunea, a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 639 mp teren, potrivit raportului de expertiză P.A. şi a obligat-o pe reclamantă să restituie despăgubirea încasată şi reactualizată pentru terenul restituit. Cererile de intervenţie în interes propriu, formulate în cauză, au fost respinse ca neîntemeiate.
Apelurile declarate de reclamantă, pârâta Primăria Municipiului Focşani şi de intervenienţii în cauză au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 106 din 3 iulie 2003.
Pe parcursul soluţionării litigiului, la 2 martie 2004, reclamanta M.V. a decedat, în cauză fiind introdusă succesoarea acesteia, C.E.
Prin Decizia nr. 9925 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile intervenienţilor şi al pârâtei Primăria Municipiului Focşani şi, casând Decizia nr. 106/2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, şi Sentinţa civilă nr. 58/2003 a Tribunalului Vrancea, a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.
În rejudecare, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 101 din 5 februarie 2008, a admis în parte completarea acţiunii înregistrată sub nr. 1331/2002 şi contestaţia înregistrată sub nr. 2043/91/2007, formulate de C.E. - moştenitoarea reclamantei M.V.; a constatat că aceasta are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru diferenţa de 572,23 mp teren şi construcţia demolată (casă de locuit compusă din 4 camere, antreu şi dependinţe) situate în Focşani str. M. nr. X (fost nr. Z); a respins ca rămasă fără obiect cererea înregistrată sub nr. 1331/2002 privind restituirea în natură a suprafeţei de 629,77 mp situată la aceeaşi adresă; a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie în nume propriu; a respins cererile pentru restituirea în natură a diferenţei de 120 mp şi prin echivalent cu un teren de aceeaşi categorie pentru diferenţa de 452 mp teren, ca neîntemeiate şi a constatat că, în luna februarie 2007, actualizarea despăgubirii încasate de reclamantă pentru terenul restituit în natură reprezintă suma de 1289,04 RON (art. 3 dispoziţie).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienţii şi reclamanta C.E.
Prin Decizia nr. 153/A din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, pentru următoarele considerente:
În ce priveşte recursul reclamantei a reţinut că potrivit raportului de expertiză topometrică, suprafaţa de 120 mp teren este imposibil de restituit în natură, fiind afectată servituţilor legale şi amenajărilor de utilitate publică, respectiv căilor de acces, cablurilor subterane şi reţelei de canalizare aferente blocurilor din zonă.
Cu privire la acordarea unui teren în compensare pentru suprafaţa de 452 mp imposibil de restituit în natură, a constatat că tribunalul a aplicat corect dispoziţiile legale ce reglementează restituirea prin echivalent.
În ce priveşte apelul intervenienţilor, instanţa a apreciat că aceştia nu au făcut dovada unui interes legitim în cauză întrucât terenul de 629,77 mp a fost proprietatea reclamantei, iar construcţiile pe care le-au ridicat pe acest teren nu au fost autorizate.
Recursul declarat de intervenienţi împotriva deciziei instanţei de apel a fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6111 din 28 mai 2009.
Împotriva Deciziei Înaltei Curţi, intervenienţii S.N., B.V.E., D.V.N., N.D., Ş.I. şi Z.D. au formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze legalitatea deciziei recurate sub aspectul restituirii în natură a suprafeţei de 629,77 mp din terenul în litigiu. Mai susţin că instanţa de recurs a omis să cerceteze o serie întreagă de critici şi motive de recurs relevante, în acest sens, susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra nelegalităţii procedurilor desfăşurate în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Totodată, mai susţin că au formulat critici pertinente cu privire la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, iar dacă acestea ar fi fost analizate ar fi condus, în opinia lor, la soluţia respingerii acţiunii.
Examinând hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., calea extraordinară a contestaţiei în anulare specială se poate exercita numai împotriva hotărârilor pronunţate în recurs şi are în vedere două situaţii distincte - când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Analizând decizia atacată în speţă se constată că Înalta Curte, în dosarul de recurs, a fost chemată să se pronunţe cu privire la două motive de recurs.
Din cuprinsul deciziei atacate rezultă că Înalta Curte, analizând primul motiv de recurs prin care s-a susţinut nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul greşitei restituirii în natură a terenului de 629,77 mp care susţin contestatorii este ocupat de construcţii autorizate, a reţinut că acest motiv reprezintă o situaţie de fapt, stabilită de instanţa de apel prin interpretarea probelor administrate care nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ., care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză au fost abrogate.
Referitor la motivul al doilea care a vizat neanalizarea de către instanţa de recurs a criticilor privind caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, se constată că Înalta Curte a reţinut că acest motiv de recurs nu poate fi primit întrucât nu caracterul subsidiar al acţiunii în constatare a constituit temeiul soluţiei pronunţate de instanţa de apel.
Din analiza deciziei contestate, rezultă că instanţa a analizat ambele motive invocate, pe care în final, le-a apreciat ca fiind nefondate.
În speţă, se constată că prin promovarea prezentei căi extraordinare de atac, contestatorii solicită, în realitate, reaprecierea unor aspecte care ţin de situaţia de fapt, or, faţă de configuraţia art. 304 C. proc. civ., acest lucru nu ar fi fost permis nici cu prilejul soluţionării recursului, cu atât mai puţin în soluţionarea contestaţiei în anulare.
Împrejurările relevate de contestatori în susţinerea prezentei căi de atac se referă la chestiuni de fond ce nu pot fi avute în vedere în acest context şi care exced motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., întrucât deturnează scopul şi finalitatea textului legal arătat, încercându-se transformarea acestei căi extraordinare de atac într-un veritabil recurs la recurs.
Interpretarea şi aprecierea probatoriilor ori a dispoziţiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanţei de judecată astfel învestită şi reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.
Din perspectiva celor expuse, contestaţia în anulare formulată, neîntrunind condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., urmează să fie respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii S.N., B.V.E., D.V.N., N.D., Ş.I. şi Z.D. împotriva Deciziei nr. 6111 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3047/2010. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs → |
|---|
