ICCJ. Decizia nr. 3089/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3089/2010

Dosar nr. 1800/96/2007

Şedinţa publică din 19 mai 2010

Constată că prin Decizia nr. 112 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Primăria Odorheiu Secuiesc împotriva sentinţei civile nr. 1930 din 30 mai 2007 a Tribunalului Harghita.

S-a reţinut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluţia de primă instanţă, de obligare a pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată, faţă de culpa procesuală constatată a acesteia şi faţă de dispoz. art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-pârâtă, care a formulat critici de nelegalitate, susţinând încălcare prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 29 octombrie 2008, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.

Cauza a rămas în nelucrare până la 22 ianuarie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 19 mai 2010.

Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 octombrie 2008, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii.

În condiţiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, se va reţine întrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâtul Municipiul Odorheiu Secuiesc prin Primar împotriva deciziei nr. 112/A din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3089/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs