ICCJ. Decizia nr. 3066/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3066/2010
Dosar nr. 6550/1/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 5 ianuarie 2006, reclamantul M.A. a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Prefectura Timiş, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Comisia locală Şag, A.V.A.S. Bucureşti, SC M. SA, SC P.D. SRL, SC S.S. SRL şi SC P. SRL – obligarea pârâţilor la „reconstituirea„ dreptului său de proprietate asupra suprafeţei de 640 mp din imobilul înscris în C.F. 1674 Şag sau compensarea cu un alt teren, în echivalent.
Reclamantul a mai solicitat totodată instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, ce a avut ca obiect terenul în litigiu, contract încheiat între pârâtele SC S.S. SRL şi SC P. SRL precum şi nelegalitatea emiterii actului de proprietate asupra terenului în favoarea SC M. SA.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invederat instanţei că, în legătură cu imobilul solicitat spre restituire, a urmat procedura prealabilă instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, notificând iniţial Primăria Şag care, a transmis cererea SC S.S. SRL, aceasta la rândul său trimiţând-o A.P.A.P.S. Bucureşti, fără ca – până la data iniţierii demersului judiciar – să se emită vreo decizie sau dispoziţie motivată.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin desfiinţarea hotărârii dată în primă instanţă de către Curtea de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 33/1998 din 22 octombrie 2008, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Prefectura Timiş – Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi Comisia locală a comunei Şag, pe cale de consecinţă respingând acţiunea faţă de aceştia ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. pe care a obligat-o să răspundă notificării nr. 551 din 27 august 2001 comunicată prin BEJ M.D.
A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată.
A respins ca lipsite de interes capetele de cerere privind constatarea nelegalităţii emiterii actului de proprietate asupra terenului, în favoarea SC M. SA, prin lichidator A.B.A. SRL şi capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC S.S. SRL şi SC P. SRL.
A respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. SA şi SC P.D. SRL.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC S.S. SRL împotriva SC P.D. SRL şi cea formulată de SC P. SRL împotriva SC S.S. SRL.
A respins ca nefondate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamant şi de pârâţii SC S.S. SRL şi A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora calitatea procesuală pasivă – în situaţia în care, imobilele solicitate spre restituite sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizare – aparţine instituţiei publice care a efectuat privatizarea, indiferent de evoluţia ulterioară a societăţii privatizate respectiv de faptul dacă aceasta a intrat ulterior în stare de lichidare.
Or, apreciază prima instanţă, obligată la soluţionarea notificării este pârâta A.V.A.S., care a efectuat privatizarea SC M. SA în patrimoniul căreia a fost evidenţiat terenul notificat, anterior vânzărilor succesive ale acestuia, ceilalţi pârâţi fiind terţi faţă de aceste acte juridice.
Cât priveşte cererea de constatare a nelegalităţii emiterii actului de proprietate asupra terenului în favoarea SC M. SA, tribunalul a constatat că art. 29 al Legii nr. 10/2001, sustrage de la restituirea în natură toate imobilele evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, situaţie în care reclamantul nu ar avea vreun interes în susţinerea acestei cereri, care a fost respinsă în acord cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
În considerentele aceloraşi argumente, tribunalul nu a apreciat ca fiind necesar a sesiza instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual, ce a stat la baza privatizării societăţii pârâte, în condiţiile în care, de acesta nu depinde soluţionarea litigiului, pe fond.
Tot astfel, se mai arată, reclamantul nu poate justifica vreun interes practic, nici în promovarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC S.S. SRL şi SC P. SRL.
Cât priveşte cererile de chemare în garanţie, acestea au fost respinse în considerarea dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în garanţie poate fi admisă doar în situaţia în care partea care o formulează, a căzut în pretenţii, situaţie în care nu se pot afla C.S.S. SRL şi SC P. SRL, în condiţiile în care cererile de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare formulate împotriva acestor societăţi au fost respinse.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 187 din 22 iunie 2009, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, reţinând că imobilul a fost inclus în patrimoniul societăţii privatizate SC M. SA Timişoara şi a fost mai apoi înstrăinat succesiv între şi către celelalte pârâte astfel că, ipoteza prezentată de către apelantă şi vizată prin dispoziţiile art. 21 al Legii nr. 10/2001, este inaplicabilă în cauză, existând o „imposibilitate absolută" de retrocedare a imobilului în natură, singura opţiune rămânând aceea a despăgubirilor care trebuie să fie propuse, de către A.V.A.S.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta A.V.A.S. Bucureşti care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- capătul principal al cererii introductive vizează restituirea în natură a imobilului, situaţie în care, în mod greşit instanţele au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., obligând-o să se pronunţe asupra notificării formulată de reclamant, deşi atribuţiile sale sunt doar cele prevăzute de dispoziţiile art. 29 din lege.
- în condiţiile în care A.V.A.S., deţine un procent de 14,255% din capitalul social al SC M. SA Timişoara, competenţa acesteia în soluţionarea notificării formulată de reclamant, trebuia circumscrisă dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
- cum societatea pârâtă se află în prezent în procedura insolvenţei, lichidatorul SC M. SA are obligaţia analizării notificării şi soluţionării acesteia, în condiţiile în care, A.V.A.S. nu poate interveni în administrarea averii debitorului aflat sub incidenţa Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
- în acord cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care imobilul a fost înstrăinat, obligaţia soluţionării notificării revenea societăţii care a deţinut imobilul.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Instanţele, în raport de cererea introductivă şi precizările ulterioare, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, au dat o dezlegare judicioasă litigiului, în condiţiile în care demersul judiciar al persoanei îndreptăţite trebuia să aibă ca finalitate soluţionarea cererilor formulate pe calea notificării (la care nu s-a primit răspuns) şi respectiv acţiunii în justiţie.
Dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care acestea reglementează exclusiv modalitatea restituirii în natură a imobilelor deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, sau o societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar, sau minoritar, cu condiţia impusă de alin. (1) al textului.
Or, aşa cum corect au reţinut instanţele, cum imobilul în litigiu era evidenţiat, la data intrării în vigoare a legii, în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, din portofoliul fostei A.P.A.P.S., a cărei continuatoare este recurenta, singura modalitate reparatorie permisă de lege este aceea a despăgubirilor acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi propuse, în acord cu prevederile art. 29 alin. 3 din lege, de instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Textul mai sus indicat face trimitere şi la prevederile art. 26 alin. (1) din lege potrivit căruia în situaţia când restituirea în natură nu este posibilă (cazul în speţă) entitatea investită cu soluţionarea notificării, este obligată ca prin decizie sau după caz dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii.
În speţă, aşa cum s-a arătat, notificarea a fost iniţial comunicată, prin executor judecătoresc Primăriei comunei Şag, pentru ca ulterior - după un adevărat periplu al cererii între societăţile cumpărătoare ale imobilului - să fie remisă A.P.A.P.S. Bucureşti, instituţie implicată în privatizarea SC M. SA, societatea vânzătoare, în patrimoniul căreia terenul a fost evidenţiat.
Cum A.V.A.S. nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din lege, în sensul că asupra cererii de restituire să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată, soluţia instanţelor este corectă, odată ce s-a stabilit legala sa investire.
De altfel, în încercarea de a argumenta lipsa calităţii sale procesuale pasive, recurenta este inconsecventă, afirmând că soluţionarea notificării revenea fie lichidatorului judiciar al SC M. SA, aflată în derularea procedurii instituită prin Legea nr. 64/1995, fie societăţii vânzătoare, în patrimoniul căreia a fost evidenţiat imobilul.
Or, dispoziţiile art. 29 din lege sunt neechivoce în a stabili în sarcina instituţiei publice care a efectuat privatizarea, competenţa de soluţionare a notificării, prevederile fiind aplicabile conform alin. (2) al textului şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 187 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3081/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3056/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
