ICCJ. Decizia nr. 3065/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3065/2010
Dosar nr. 633/36/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra cauzei de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 2186 din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Constanţa s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.D. şi Z.M.G. şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 352 din 05 septembrie 2006, emisă de Primarul oraşului Eforie, cu consecinţa obligării pârâţilor să restituie reclamanţilor, în natură, terenul în suprafaţă de 300 mp, situat în Oraşul Eforie, reprezentând lotul 595, astfel cum a fost identificat prin Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară.
Apelul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 78/C din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 1429 din 12 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâţilor declarat împotriva deciziei menţionate anterior, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumarea de a se lămuri pe deplin circumstanţele cauzei legate de persoana juridică deţinătoare a bunului.
După casarea cu trimitere, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat Decizia civilă nr. 252/C din 28 octombrie 2009 prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar, constatându-se că prima instanţă a dispus în mod corect restituirea în natură către reclamanţi a terenului în litigiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii au prezentat doar derularea procesului, fără să formuleze, în concret, critici privind soluţia instanţei de apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304.
Înalta Curte, fiind investită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) pct. c C. proc. civ. arată că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Din dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi, astfel cum sunt expuse, se constată că acestea vizează istoricul litigiului şi soluţiile date de instanţe, fără însă a evoca motive de nelegalitate, în sensul textului procedural amintit.
Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii Primarul oraşului Eforie şi Oraşul Eforie, prin primar împotriva deciziei civile nr. 252/C din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3056/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3046/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
---|