ICCJ. Decizia nr. 3167/2010. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.3167/2010

Dosar nr. 634/44/2009

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La 10 octombrie 2008, reclamantul T.N. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor de rentă ce i se cuvin începând cu luna octombrie 2005, în baza OUG nr. 12/2004.

În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.44/1994 s-a arătat că:

- veterenii de război beneficiază de o rentă de 25%, calculată în funcţie de solda de grad a unui sublocotenent MAN.

- art. 141 din OUG nr. 12/2004 a completat această lege, în sensul că renta se va aplica atât la solda de grad cât şi la solda de funcţie, lege care nu a fost nici abrogată, nici aplicată.

Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1368 din 29 octombrie 2008 a admis acţiunea reclamantului aşa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 214/R din 11 februarie 2009 a admis recursul pârâtei şi a modificat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.

La 10 aprilie 2009, reclamantul T.N. a solicitat anularea deciziei nr. 214/R/2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

In motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuentul a susţinut că Decizia pronunţată în recurs trebuie anulată deoarece peste 100 de veterani din ţară au obţinut sentinţe favorabile definitive şi irevocabile, cu toţii având aceiaşi calitate, de veteran de război.

Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 668R din 15 iunie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de reclamant, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de temeiul de drept indicat şi prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

La 2 mai 2010 revizuentul a depus o cerere precizatoare.

In motivarea cererii revizuentul a arătat că :

- hotărârile potrivnice sunt sentinţa nr.l368/2008 a Tribunalului Galaţi şi Decizia nr. 214/2009 a Curţii de Apel Galaţi.

- în ambele hotărâri sunt aceleaşi părţi.

- există peste 60 de decizii prin care această rentă a fost acordată.

Cererea de revizuire dedusă judecăţii nu poate fi primită deoarece.

Hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiţia triplei identităţi impusă de textul invocat de revizuentă.

Tripla identitate de elemente - părţi, obiect, cauză - la care face referire art. 1201 C. civ. reglementând conţinutul excepţiei autorităţii de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanţa să fi statuat în sens contrar primei judecăţi.

În speţă însă, revizuentul nu invocă o asemenea situaţie, ci aspecte de practică neunitară (faptul că aceeaşi instanţă s-a pronunţat diferit în soluţionarea unor pricini similare,) pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că în cadrul aceluiaşi proces, soluţia pronunţată în recurs este contrară celei de la fond.

Identitatea de parte nu este dată, de împrejurarea că toţi care au acţionat în judecată pârâta au aceiaşi calitate şi anume cea de veteran de război.

In sensul legii, identitatea de parte vizează prezenţa juridică a aceleiaşi persoane (în nume propriu sau prin mandatar) în acelaşi raport juridic dedus judecăţii în ambele procese.

Revizuentul nu invocă faptul că în contradictoriu cu pârâta s-a mai desfăşurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunţat prin Decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane soluţia a fost diferită şi că soluţia din recurs este contrară celei de la fond, ceea ce nu atrage incidenţa art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Aşa fiind, conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cerea de revizuire formulată de T.N. împotriva deciziei nr. 214/R din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3167/2010. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs