ICCJ. Decizia nr. 3223/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3223/2010
Dosar nr. 604/89/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 753 din 4 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G.E.T. în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român fiind obligat să plătească reclamantului suma de 15.000 Euro echivalent în lei la data plăţii efective cu titlu de dai morale. A fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune materiale, precum şi diferenţa de până la 900.000 Euro cu titlu de daune morale.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul G.E.T. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1.000.000 Euro cu titlu de daune materiale şi morale în conformitate cu dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. motivat de împrejurarea că prin încheierea nr. 172 din 13 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost arestat preventiv împreună cu încă două persoane întrucât a fost învinuit de comiterea infracţiunii de trafic de droguri pentru o perioadă de 30 de zile, măsura arestării preventive fiind ulterior prelungită cu încă 30 de zile.
Prin sentinţa penală nr. 202/2007 a Tribunalului Vaslui reclamantul arată că a fost achitat în mod definitiv, drept pentru care i se cuvin despăgubiri în cauză conform dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen.
Din materialul probator administrat, instanţa de fond a reţinut că reclamantul se află în situaţia reglementată de art. 504 alin. (3) C. proc. pen. deoarece prin sentinţa penală nr. 202 din 02 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui, sentinţă rămasă definitivă, a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în cursul procesului penal a fost privat de libertate prin luarea măsurii preventive, în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2006-12 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul G.E.T., pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui
Prin Decizia civilă nr. 188 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de statul român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Vaslui, a obligat statul român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 5.000 Euro echivalent în lei la data plăţii efective cu titlu de daune morale, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.E.T. şi ca tardiv apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, sub aspectul criticilor formulate de reclamantul G.E.T. şi pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a reţinut următoarele:
În speţă, în mod legal instanţa de fond a apreciat că privarea de libertate a reclamantului în cursul procesului penal prin luarea măsurii preventive împotriva acestuia în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2006 - 12 martie 2006 (soldată în final cu achitarea reclamantului) a fost de natură a produce reclamantului suferinţe morale, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acestuia.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraf 1 din Convenţie, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul produs victimei pe perioada detenţiei nelegale.
De asemenea, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului fost prea mare, fiind contrar dispoziţiilor înscrise în art. 505 alin. (1) C. proc. pen. care stipulează că „ la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă".
Prin raportare la datele concrete ale cauzei cu respectarea criteriilor enunţate, dar şi a principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, instanţa de apel a constatat că întinderea despăgubirilor acordate pentru repararea daunelor morale, faţă de durata arestării preventive a reclamantului pe o perioadă de 59 de zile între 13 ianuarie 2006 -12 martie 2006, de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnităţii şi de suferinţele fizice şi psihice cauzate reclamantului este exagerată.
Reclamantul, anterior arestării sale, nu avea un loc de muncă, întreţinerea sa realizându-se din banii trimişi din străinătate de către mama sa. La momentul arestării sale, reclamantul nu şi-a pierdut locul de muncă, situaţia familială nu i-a fost afectată, astfel încât durata arestării preventive pe o perioadă de 59 de zile nu a produs perturbări majore care să-i afecteze valorile morale şi modul de trai pe viitor. În atare situaţie, în raport cu importanţa valorilor lezate şi intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială , profesională şi socială, se va constata că instanţa de fond nu a realizat o cuantificare corectă a daunelor morale acordate întrucât nu a avut la bază o apreciere rezonabilă axată pe echitate şi în acord cu ideea procurării unei satisfacţii de ordin moral susceptibilă a înlocui valoarea lezată şi nu de a constitui o sursă de îmbogăţire fără just temei.
Împotriva deciziei menţionate a declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Vaslui pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea acestora s-a arătat, cu referire la daunele morale, că instanţa de apel greşit a acordat reclamantului suma de 5.000 de Euro, fără a ţine cont de faptul că legătura de cauzalitate dintre sancţiunea suferită şi valorile morale afectate este disproporţionată.
Aşadar, instanţa de judecată greşit s-a pronunţat cu privire la despăgubirile morale, fără a avea în vedere că privarea de libertate a reclamantului pe o perioada de 59 de zile nu este de natură să justifice pretenţiile acestuia, motiv pentru care recurentul consideră despăgubirile acordate ca fiind prea mari, în raport cu perioada privării de libertate, cu atingerea adusă în această măsură prestigiului, demnităţii şi cu suferinţele fizice si psihice cauzate reclamantului.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, care constau, generic, în atingerea valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal, de libertate, iar din cauza valorii lor nepatrimoniale, o evaluare, exactă în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Astfel, prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalităţii umane, al suferinţelor fizice şi psihice, principiul reparării integrale a prejudiciului neputând avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte.
Intimatul a fost privat de libertate o perioada de 59 de zile, perioadă considerată a fi de natură a-i produce suferinţe pe plan fizic şi psihic, prin atingerea pe nedrept adusă demnităţii şi onoarei, care justifică acodarea unor daune morale în cuantum de 5000 Euro echivalent în lei la data plăţii efective.
Stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantului pentru repararea daunelor morale are la bază cuantificarea prejudiciului de către judecător în raport de criteriile care ţin de efectul măsurii dispuse asupra vieţii personale, afective a celui care invocă prejudiciul de natură morală.
Prin urmare, s-a apreciat în mod corect că, în raport cu importanţa valorilor lezate şi intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, care a fost suficient de mare, chiar în absenţa invocării vreunei afectări importante a prestigiului social, dat fiind faptul că intimatului nu i-a fost afectată situaţia familială şi profesională, prin durata arestării, cât şi pentru faptul că nu avea persoane în întreţinere şi un loc de muncă, suma de 5000 Euro constituie, în opinia Înaltei Curţi, o reparaţie rezonabilă, axată pe echitate şi în acord cu ideea procurării unei satisfacţii de ordin moral susceptibilă a înlocui demnitatea şi onoarea care i-au fost lezate intimatului de măsura şi durata arestării, fără a constitui, în acelaşi timp, o sursă de îmbogăţire fără just temei.
În raport de circumstanţele personale ale intimatului, Înalta Curte consideră că legătura de cauzalitate dintre sancţiunea suferită şi valorile morale afectate, reparate prin despăgubirea acordată de instanţe de apel, nu este disproporţionată, astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat, considerându-se că s-a realizat o corectă şi echitabilă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 505 C. proc. pen. privind criteriile în raport de care se realizează acordarea de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vaslui împotriva deciziei nr. 188 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 326/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3167/2010. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
