ICCJ. Decizia nr. 3139/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3139/2010
Dosar nr. 18/118/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul C.A. a chemat în judecată Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului - teren situat în municipiul Constanţa, în suprafaţă de 2500 mp.
În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea acestora de a restitui în natură părţile de teren rămase libere, iar pentru restul terenului ocupat, acordarea de măsuri reparatorii, constând într-un teren în compensare, de aceeaşi categorie şi valoare cu cel deţinut iniţial.
În fine, reclamanţii au solicitat ca, în măsura în care pretenţiile ce fac obiectul capătului de cerere subsidiar nu pot fi realizate, pârâţii să fie obligaţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare pentru întreaga suprafaţă de teren afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică.
Au fost pretinse, totodată, cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
În considerente s-a arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanţa şi transcris de Grefa Tribunalului sub nr. 6447 din 30 octombrie 1947, Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor - Oficiul Naţional al Colonizărilor - în calitate de vânzător, a transmis cu plată dreptul de proprietate cumpărătorului C.S., în calitate de administrator legal al soţului acesteia, C.P.M., dispărut pe front în anul 1943, asupra unui teren de cultură în suprafaţă de 5 ha compus din trei parcele, un teren în suprafaţă de 1.000 mp şi o construcţie formată din 2 camere, în suprafaţă de 1504 mp.
Reclamantul a arătat că prin certificatul de deces seria D3 nr. 457545 din data de 21 ianuarie 1970 a fost înregistrat decesul defunctului lui tată, C.P.M., iar conform certificatului de moştenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la notariatul de Stat se atestă calitatea de succesori legali ai defunctului în persoana numiţilor C.S., ca soţie supravieţuitoare, cu o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală; C.E., fiică şi C.A., fiu, fiecare cu câte o cotă de ⅓ din masa succesorală.
Prin actul de donaţie autentificat sub nr. 5403 din 09 iunie 1979 la fostul Notariat de Stat, C.S., personal şi în calitate de mandatar al fiicei sale Elena conform procurii autentificate sub nr. 3541/1979, s-au donat de către acestea, reclamantului, drepturile lor indivize în cotă de ⅔ din construcţia de locuit formată din trei camere, bucătărie, baie, garaj şi vestibul.
A menţionat reclamantul că după decesul mamei sale C.S., intervenit în luna martie 2000, se legitimează procesual activ ca unic moştenitor şi proprietar al imobilului situat în mun. Constanţa.
S-a susţinut că în aplicarea Decretului de expropriere nr. 398/1981 privind realizarea unui nou ansamblu de locuinţe, proprietatea reclamantului a fost expropriată, iar construcţia - demolată.
Conform adresei nr. 21205 din 14 mai 1999 a Direcţiei Patrimoniu din Primăria Constanţa, terenul pe care au fost amplasate construcţiile expropriate nu au fost consemnate ca suprafaţă şi nici ca valoare de despăgubire, cu toate că titlul autoarei sale fusese transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare al Grefei Tribunalului Constanţa.
Reclamantul a arătat că, în aceste condiţii, a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 2427 din 07 martie 2001 la un executor judecătoresc, dar la care nu a primit nici un răspuns, cu toate că a formulat ulterior şi o acţiune în obligaţia de a face, în acest sens.
S-a menţionat că pentru terenul preluat abuziv nu au fost acordate despăgubiri în momentul exproprierii.
Au fost invocate disp. art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie, art. 13 din C.E.D.O., cu Protocoale adiţionale, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 111 din Normele metodologice emise în aplicarea legii, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
La termenul din 26 februarie 2008 a fost comunicată de către Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa documentaţia privitoare la situaţia juridică a imobilului (filele 62 - 70), iar la 20 mai 2008 istoricul de rol fiscal de către Direcţia Administraţie Publică Locală (filele 92 - 94 ). La acelaşi termen a fost prezentat şi răspunsul autorităţii locale la interogatoriul propus de reclamant (filele 90-91).
În speţă a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiză tehnică topo, lucrarea efectuată de expert ing. I.H. (Biroul Local pentru Expertize Judiciare al Tribunalului Galaţi) fiind prezentată la termenul din 9 septembrie 2008, precum şi o expertiză tehnică de evaluare depusă de d-l expert B.E., la termenul din 2 decembrie 2008.
Soluţionând pe fond cauza, Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 81 din 20 ianuarie 2009, prin care a admis în parte acţiunea reclamantului C.A. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa.
Au fost obligat pârâţii să emită reclamantului o ofertă de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor internaţionale de evaluare pentru suprafaţa de 2500 mp.
A fost respinsă cererea de restituire în natură a acestei suprafeţe şi cea de stabilire de măsuri reparatorii în compensare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul C.A. este îndreptăţit la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul - teren în suprafaţă de 2500 mp situat în judeţul Constanţa.
Întrucât imobilul nu se poate restitui în natură ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005).
În acest sens, pârâţii au fost obligaţi să emită reclamantului o ofertă privind acordarea de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 81 din 2 pronunţată de Tribunalul Constanta, au declarat apel pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar, ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se motivează apelul arătând că instanţa de fond a reţinut că reclamantul a obţinut un drept de proprietate asupra terenului în litigiu anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr. 398/1981.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut următoarele: prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2895/1947 de Tribunalul Constanţa şi transcris de Grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 6447 din 30 martie 1947, Statul Român prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Oficiul Naţional al Colonizărilor - în calitate de vânzător - a transmis, cu plată, defunctei C.S. - în calitate de cumpărător (administrator legal al soţului C.P.M., dispărut pe front în anul 1943) - bunurile imobile, toate fiind situate în Constanţa, comuna Viile Noi, reprezentând: un teren de cultură în suprafaţă de 5 ha, compus din 3 parcele ; un teren de 1000 mp şi o construcţie formată din 2 camere, în suprafaţă de 1504 mp.
Prin actul de donaţie autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979 la Notarul de stat E.T., defuncta C.S., personal şi în calitate de mandatar al fiicei sale C.E., în baza procurii autentificată sub nr. 3541 la Notariatul de Stat Constanţa, în calitate de donator, donează reclamantului, drepturilor lor indivize în cotă de 2/3 din construcţia de locuit formată din 3 camere, bucătărie, baie, garaj şi vestibul, „pentru întregirea proprietăţii".
Prin certificatul de deces seria D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, a fost înregistrat decesul tatălui reclamantului, C.P.M.
Prin certificatul de moştenitor înregistrat sub nr. 499 din 27 iunie 1973 la Notariatul de Stat, se dovedeşte calitatea de succesori ai defunctului C.P.M., în persoana numiţilor : C.S., în calitate de soţie, căreia îi revine o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală, C.E., în calitate de fiică, cu o cotă indiviză de ⅓ din masa succesorală şi C.A., în calitate de fiu, dobândind o cotă de ⅓ din masa succesorală.
La data de 31 martie 2000, prin certificatul de deces seria DM nr. 711716 a fost înregistrat decesul autoarei C.S., de pe urma căreia reclamantul a dobândit calitatea de moştenitor, acceptând moştenirea defunctei sale mame.
În atare situaţie, instanţa în mod corect în baza art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 a reţinut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de 2500 mp, şi nu pentru 810 mp teren.
Cu titlurile de proprietate mai sus menţionate reclamantul a făcut dovada că autorii lui au dobândit în proprietate suprafaţa de 2500 mp În baza Decretului nr. 398/1981 au fost expropriate construcţiile edificate pe această suprafaţă de teren, pentru care a primit despăgubiri.
Privitor la suprafaţa de teren, aceasta a fost preluată abuziv de către stat şi în prezent sunt edificate blocuri de locuinţe pe această suprafaţă de teren.
După cum s-a menţionat, în momentul încheierii contractului de donaţie, în baza căruia mama şi sora au donat reclamantului construcţia, iar terenul aferent în suprafaţă de 1620 mp, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului şi diferenţa până la 2500 mp a fost preluată abuziv de stat.
Este de necontestat că, potrivit art. 3 lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a solicita restituirea în natură a terenului trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, persoana care se consideră îndreptăţită trebuie să fi avut calitatea de proprietar sau de moştenitor al acestuia la data preluării de către stat. Este adevărat că la data preluării reclamantul nu era proprietarul terenului, dar are calitatea de persoană îndreptăţită, fiind moştenitor legal al autorilor săi, care erau proprietarii acestei suprafeţe de teren, preluată abuziv, fapt pentru care instanţa de fond în mod corect a obligat pârâţii să emită reclamantului o ofertă privind acordarea de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite conform standardelor internaţionale de evaluare pentru suprafaţa de 2500 mp situată în Constanţa.
În concluzie, reclamantul a făcut dovada proprietăţii terenului preluat abuziv şi a calităţii de persoană îndreptăţită.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Municipiul Constanţa reprezentat prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, instanţa a reţinut:
În sensul Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituţie publică) dar şi entitatea cu personalitate juridică, care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Aşadar, condiţia impusă de legea specială unităţii ce are obligaţia de a primi şi soluţiona notificarea nu este doar aceea de a fi persoană juridică de drept public, ci este necesar ca ea să deţină bunul solicitat şi să aibă obligaţia de a stabili măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.
În cauza dedusă judecăţii calitatea de unitate deţinătoare o are Municipiul Constanţa, în patrimoniul căruia se afla imobilul în litigiu.
În atare situaţie, are calitate procesuală pasivă de a sta în proces.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Constanţa, conform dispoziţiilor art. 21 şi art. 38 din Legea nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia totală în oraşe sunt consiliile locale orăşeneşti, ca autorităţi deliberative şi primarii ca autorităţi executive, iar consiliile locale administrează domeniul public şi domeniul privat al oraşului.
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile referitoare la proprietate, unităţile administrativ-teritoriale - în speţă municipiile, sunt reprezentate de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz primarului.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cea despre care pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Faţă de considerentele mai sus expuse şi de atribuţiile consiliului local în administrarea domeniului privat al municipiului Constanţa, se constată că şi Consiliul Local Constanţa are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Împotriva deciziei civile au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
Nu s-a avut în vedere că reclamantul nu a deţinut un drept de proprietate asupra terenului în litigiu anterior exproprierii imobilului prin Decretul nr. 398/1981; conform dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafaţă de 1620 mp a trecut în proprietatea statului, neputându-se reţine că acesta a fost preluat abuziv de la reclamant.
Se mai susţine că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la cadrul procesual pasiv se solicită doar obligarea primarilor la emiterea propunerii de despăgubire pentru suprafaţa de 810 mp.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
În mod corect Curtea de Apel Constanţa a respins apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 81 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantului C.A., a obligat pârâţii să emită reclamantului oferta de acordare de măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzătoare valorii stabilite potrivit standardelor internaţionale de evaluare pentru suprafaţa de 2500 mp, situat în Constanţa, fiind respinsă cererea de restituire în natură a acestor suprafeţe, precum şi cea de stabilire de măsuri reparatorii în compensare.
Criticile invocate de recurenţii – pârâţi împotriva deciziei civile nr. 1170 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, prin prisma motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţii pârâţi.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 2, art. 4 din Legea nr. 10/2001, atât în privinţa calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită cât şi a calităţii de proprietar asupra terenului în litigiu în suprafaţă de 2500 mp şi a preluării abuzive a acestuia.
Din dispoziţiile art. 22.1 HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologiei de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 rezultă că pot constitui acte doveditoare ale dreptului de proprietate orice acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], orice înscrisuri translative de proprietate, care atestă direct sau indirect faptul că imobilul aparţinea persoanei respective.
Aşa cum au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, ale preluării abuzive şi anume actul de vânzare-cumpărare nr. 2195/1947; act de donaţie autentificat sub nr. 5403 din 9 iunie 1979, certificatul de deces seria D 3 nr. 457545 din 21 ianuarie 1970, făcându-se dovada că imobilul teren, preluat abuziv s-a dat în proprietatea persoanei îndreptăţite la data preluării.
În materia retrocedării imobilelor preluate abuziv, pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptăţite, sunt admisibile şi alte mijloace de probă sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" având, în accepţiunea legii de reparaţie, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul şi finalitatea acestei legi.
În mod just instanţa de fond şi cea de apel au dispus ca pârâţii să emită dispoziţii prin care să acorde măsuri reparatorii reprezentând despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, neputând fi primite susţinerile recurenţilor privind calitatea procesuală a părţilor, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale.
Cum în speţa supusă judecăţii, restituirea în natură nu este posibilă entitatea notificată este obligată ca prin Decizia motivată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Astfel, dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură obligaţia soluţionării notificărilor, din analiza textului legii rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală aparţine unei proceduri ulterioare emiterii deciziei.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine deciziei civile ca legală.
Se va face aplicarea art. 274 C. proc. civ., având în vedere că părţile sunt în culpă procesuală, iar recurentul a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei cu chitanţele depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 117 C din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă pe recurenţii pârâţi la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
