ICCJ. Decizia nr. 3280/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3280/2010
Dosar nr. 4145/104/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele,
Prin sentinţa civilă nr. 584 din 22 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţii S.V.G., C.A., I.E., G.M.F., R.I.V., R.R., R.M.F. şi S.L.C., prin procurist S.V.G., în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraş Balş.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 4145/104/2008 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria oraşului Balş solicitând obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţa de 2,4 ha situat în oraşul Balş, judeţul Olt, obligarea pârâtei să dispună acordarea de despăgubiri pentru cele două imobile clădiri amplasate pe terenul de mai sus, precum şi acordarea de despăgubiri pentru partea de teren ocupată de Primăria Oraş Balş cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În faţa primei instanţe reclamanţii au arătat că au depus prin executorul judecătoresc notificarea înregistrată sub nr. 93/N/2001 din 18 noiembrie 2001 prin care au precizat şi valoarea imobilelor pe care le-a estimat la 1.200.000.000 lei, precizând că, deşi s-au formulat mai multe cereri de restituire în natură, Primăria Oraşului Balş nu a formulat un răspuns privind admiterea sau respingerea cererilor.
În dovedirea cererii s-a depus certificatul nr. 2695 din 28 iulie 1994, emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, filiala Olt, procură specială, certificat de moştenitor nr. 73/2007, notificarea nr. 93/N/2001, testament, dispoziţia nr. 93 din 08 noiembrie 2001.
Primăria Balş prin Primar, a solicitat respingerea acţiunii, deoarece s-a dispus prin dispoziţia nr. 363 din 03 septembrie 2008 respingerea notificării, motivat de faptul că pentru suprafaţa de teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, iar pentru construcţii, nu se face dovada preluării abuzive de către stat.
Prin notificarea nr. 93/N/2001 reclamanta C.A. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru două case de comerţ şi locuit înregistrate la numărul matricol nr. 512, 513/1948 din Balş - Olt naţionalizate în anul 1948 pe care le-a evaluat la suma de 1.250.000.000 lei vechi.
După efectuarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată pentru a dispune restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 2,4 ha, situat în oraşul Balş, acordarea de despăgubiri pentru cele două imobile clădiri, amplasate pe teren şi acordarea de despăgubiri pentru terenul ocupat de Primăria oraşului Balş.
În dovedirea acţiunii au depus la dosar actul de donaţie al lui P.D.R. către M.M.R. conform procesului verbal nr. 90 din 13 martie 1921 şi actul nr. 854/1950 al Comitetului Provizoriu al Plasei Balş din care rezultă că s-a plătit impozit pentru suprafeţele de teren de 3,40 ha şi una casă de comerţ şi locuit, fără a fi individualizate bunurile naţionalizate.
Prima instanţă a reţinut că din această perspectivă înscrisul nr. 145/1950 nu reprezintă în sensul legii act doveditor al dreptului de proprietate, deoarece el atestă o simplă situaţie de fapt privind plata impozitului, neconstituind titlu de proprietate.
S-a concluzionat că reclamanţii nu fac dovada preluării abuzive de către stat.
Pe de altă parte, s-a reţinut că bunurile nu sunt dobândite de reclamanţi în nume propriu, ci în calitate de succesori fără a dovedi aceasta cu certificat de moştenitor, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar în lipsa acestora prin orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti reclamanţii au declarat apel criticile vizând că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că dreptul de proprietate al reclamanţilor este dovedit cu înscrisul nr. 145/1950, act privit de instanţă ca nefiind un act doveditor deoarece ar atesta o simplă situaţie de fapt, deşi actul confirmă faptul că proprietarul exista şi plătea impozite, relevant fiind şi Certificatul 2695/1994 eliberat de Arhivele Statului, din care rezultă cu certitudine ca autorul R.M.M. a deţinut în proprietate 2 clădiri şi terenul intravilan de 2,40 ha, fiind expropriat prin Decretul nr. 83/1949.
De asemenea, au criticat hotărârea în ceea ce priveşte motivarea instanţei privind nedovedirea calităţii de acceptanţi ai succesiunii, excepţia nefiind ridicată de niciuna din părţile cauzei şi nu a fost pusă în dezbaterea acestora.
A treia critică s-a referit la faptul că în mod greşit s-a apreciat că prin notificare nu s-ar fi solicitat şi teren şi arată că la data respectivă imobilul construcţie nu mai există fizic şi, în aceste condiţii, de vreme ce s-a solicitat o „restituire în natură", este evident că s-a solicitat şi terenul aferent acelor clădiri aşa cum au fost descrise pentru o bună individualizare a întregului imobil preluat de stat.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul, ca primă instanţă, a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind incidente disp. art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar hotărârea cuprinde motive contradictorii şi că, prin soluţia pronunţată s-a creat reclamanţilor în propria contestaţie o situaţie juridica mai grea decât cea anterioară reţinută prin dispoziţia atacată, fără a pune în dezbaterea acestora, conform art. 6 din CEDO, neformularea notificării în privinţa terenului şi nedovedirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a arătat că autoritatea notificată nu a reţinut prin dispoziţia emisa că titularii notificării nu ar îndeplini condiţiile legale din perspectiva unei calităţi procesuale, respectiv aceea de beneficiari în sensul legii a măsurilor reparatorii (natură sau echivalent) şi nici împrejurarea că prin notificare nu s-ar fi solicitat chiar imobilul teren, de vreme ce menţiunea cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate este evident că se refera la teren, la data notificării, clădirile nemaiexistând în materialitatea lor, în cauză apelanţii arătând că sunt beneficiarii acestei legi speciale, nu în calitate de proprietari deposedaţi, ci de moştenitori ai autorului deposedat abuziv, solicitând măsuri reparatorii şi aplicarea Legii nr. 10/2001 în ceea ce-i priveşte, deci restituirea în natură a imobilului, respectiv a terenului liber şi în echivalent a imobilului neconstruit şi construit ce nu poate fi restituit în natură, situat în Balş, cu menţiunea că a fost naţionalizat de la autorul lor.
Prin urmare, instanţa de apel a precizat că, a considera în procedura judiciară declanşată prin contestaţie, că notificarea ar fi vizat numai construcţiile care erau de fapt demolate la data notificării, contrar chiar conţinutului actului emis de autoritatea sesizată, echivalează cu o înrăutăţire inacceptabilă a situaţiei reclamanţilor în propria cale legală pusă de legiuitor la dispoziţie în caz că sunt nemulţumiţi de legalitatea şi temeinicia actului emis, iar a concluziona, fără a pune în dezbaterea părţilor, împrejurarea că aceştia nu sunt beneficiari ai legii, nefăcând dovada calităţii de moştenitori legali acceptanţi, prin certificat de moştenitor sau hotărâre judecătoreasca irevocabilă - contrar art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, afectează de nelegalitate hotărârea pronunţată, iar vătămarea produsă părţilor nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii pronunţate cu nerespectarea formelor legale ce garantează dreptul la apărare şi prin reluarea judecăţii de la actul de procedură anulat - potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de apel a arătat că problematica probei dreptului de proprietate, putea fi rezolvată în raport cu dispoziţiile cuprinse în legea specială în această materie, potrivit cărora, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar a solicita părţii să facă dovada directă a preluării abuzive, este o sarcină nerezonabilă şi disproporţională, fiind o piedică în valorificarea drepturilor de reparaţie recunoscute prin legea specială, având în vedere că primăria în acest caz este un mandatar legal, deci un reprezentant al statului, stat care recunoaşte preluările şi caracterul abuziv al acestora din vechiul regim.
Prin Decizia civilă nr. 237 din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt.
Nemulţumită de hotărârea pronunţată, pârâta a declarat recurs solicitând instanţei supreme casarea deciziei apelate şi respingerea apelului reclamanţilor motivând că aceştia nu au solicitat prin notificarea formulată nicio suprafaţă de teren, ci numai imobile construcţii, însă, instanţa de apel, în mod nelegal a arătat că se subînţelege că notificatorii ar fi solicitat şi restituirea terenului, reclamanţii nu au făcut nici dovada preluării abuzive a imobilelor construcţii şi a suprafeţelor de teren de către stat, iar o mare parte din suprafeţele revendicate sunt ocupate de spaţii verzi fiind interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor astfel amenajate.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe poate avea loc doar în două cazuri şi anume atunci când instanţa a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Ipotezele avute în vedere de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu se regăsesc în cauza de faţă întrucât soluţia adoptată de prima instanţă a fost dată pe fondul pricinii, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a hotărârii pronunţate şi cu respectarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ.
În mod eronat instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Tribunalul Olt, învestit cu soluţionarea contestaţiei formulată împotriva dispoziţiei nr. 363 din 03 septembrie 2008 emisă de Primăria Oraşului Balş, a respins cererea reclamanţilor ca neîntemeiată, constatând că aceştia nu au făcut dovada preluării de către stat, că din înscrisurile depuse nu rezultă calitatea de persoane îndreptăţite a acestora, întrucât nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii, iar prin notificarea formulată nu s-a solicitat teren, ci doar două construcţii.
Astfel, după o analiză proprie a actelor depuse, a susţinerilor părţilor, a expertizei efectuate, instanţa de fond a intrat în cercetarea fondului cauzei, soluţionând acţiunea în limitele învestirii sale.
Instanţa de apel a considerat că tribunalul nu a pus în dezbaterea părţilor dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi nici modul de preluare a imobilelor de către stat.
S-a concluzionat că, întrucât instanţa de fond a stabilit o ipoteză de lucru greşită şi nu a efectuat cercetări complete, iar modul de rezolvare defectuos a dus la nesoluţionarea pe fond a cauzei, în cauză ar fi incidente prevederile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., şi nu cazul de anulare cu reţinere prevăzut de art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.
Or, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea de desfiinţare a sentinţei reţinând că: succesibilii care nu au acceptat moştenirea după 6 martie 1945 sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, notificarea având valoare de acceptare; imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 prin rechiziţie, se restituie în natură sau prin echivalent; prin imobile se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii; reclamanţii nu au solicitat prin notificarea formulată nicio suprafaţă de teren, ci numai imobile construcţii, însă s-ar subînţelege că notificatorii ar fi solicitat şi restituirea terenului; aspecte care vizează însăşi soluţionarea fondului cauzei şi care determină, în plus, în raport de soluţia pronunţată de instanţa de apel, de desfiinţare a sentinţei apelate si trimitere spre rejudecare, nelegalitatea deciziei pronunţate.
Astfel, Decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii întrucât, deşi face referiri precise la aspectele enumerate ce vizează tocmai soluţionarea fondului, prin dispozitiv desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare
În atare situaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Decizia prin care instanţa de apel în mod eronat a anulat hotărârea apelată şi a trimis cauza pentru rejudecarea ei în fond va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Balş împotriva deciziei civile nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Casează Decizia civilă nr. 237 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3290/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3277/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
