ICCJ. Decizia nr. 3359/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3359/2010
Dosar nr. 96/85/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 96/85/2009 din 13 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Sibiu, contestatoarea O.S.C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Sibiu, anularea dispoziţiei nr. 4792/2008 şi obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie în sensul restituirii în natură a unui imobil de aceeaşi valoare cu imobilul preluat de către Statul Român.
Prin sentinţa civilă nr. 274/2009, Tribunalul Sibiu a admis în parte contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei atacate şi a respins celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 4792/2008 emisă de Primarul municipiului Sibiu s-a respins cererea contestatoarei de restituire a imobilului înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top.4094/9/1, 4094/8/2/2 şi s-a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Printr-o sentinţă anterioară (nr. 121/2008), Tribunalul Sibiu a admis acţiunea aceleiaşi contestatoare şi a obligat Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziţie de restituire în natură sau să facă propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie a terenului.
Instanţa de fond a considerat că prin dispoziţia atacată în prezenta cauză nu se face nicio referire la restituirea în natură prin echivalent, astfel că această dispoziţie nu respectă întocmai titlul şi nici dispoziţiile legale în materie. Ca atare, intimatul este ţinut, în baza sentinţei nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu să emită o nouă dispoziţie în vederea executării acestei sentinţe.
In privinţa pretenţiilor de plată a despăgubirilor solicitate de contestatoare, acestea au fost apreciate ca vădit nefondate, la fel şi cererea de restituire în natură a altui imobil de aceeaşi valoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Sibiu, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii contestaţiei.
In expunerea motivelor, apelantul a arătat, în esenţă, că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea sentinţei civile nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu şi că pârâtul, după ce a adus la cunoştinţa publică inexistenţa bunurilor şi serviciilor care pot fi oferite în compensare ca măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii 10/2001, a arătat ca urmare, că singura formă de acordare a măsurilor reparatorii o constituie propunerea de acordare de despăgubiri.
Contestatoarea nu a formulat întâmpinare.
Prin Decizia civilă nr. 146A din 09 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 274 din 26 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu. A fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta O.S.C. împotriva dispoziţiei nr. 4792/2008 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 121/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 1533/85/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului (dec. civ. 99/A/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia) s-a reţinut că petenta O.C. a formulat notificare în baza Legii 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr.top. 4094/9/1, 4094/8/2/2, care a aparţinut antecesoarei acestuia. Prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a unui imobil de aceeaşi valoare sau preţul acestuia în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură.
Tribunalul Sibiu a avut în vedere că, prin sentinţa respectivă restituirea în natură a imobilului nu e posibilă şi că Municipiul Sibiu nu deţine în rezervă alte terenuri care să poată fi acordate în compensare, astfel că singura formă de reparare este acordarea de despăgubiri. Raportat la aceste despăgubiri, s-a constatat că nu pot fi acordate la valoarea stabilită prin expertiză, întrucât procedura de stabilire şi de plată a despăgubirilor este reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, prin sentinţa civilă nr. 121/2008, Tribunalul Sibiu a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziţie în sensul restituirii în natură prin echivalent sau să facă propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie a terenului (filele 14-18 dosar fond).
La data de 07 iulie 2008, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a fost întocmit şi afişat tabelul la care face referire acest text, din care rezultă că în patrimoniul Municipiului Sibiu nu există bunuri sau servicii disponibile care să poată fi atribuite în compensare.
Faţă de cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu, Primarul municipiului Sibiu a emis dispoziţia nr. 4792 din 28 iulie 2008 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului care a aparţinut antecesoarei contestatoarei şi a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor pentru acel imobil Comisiei Centrale pentru acordarea acestor despăgubiri .
Curtea a reţinut că, pârâtul s-a conformat întrutotul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu. Anterior emiterii dispoziţiei acesta a adus la cunoştinţă publică, prin tabelul întocmit conform art. l din Legea nr. 10/2001 că nu există în patrimoniul municipiului Sibiu bunuri sau servicii disponibile pentru a fi atribuite prin compensare în echivalent.
Ca urmare, singura măsură reparatorie pe care o putea dispune pârâtul, a fost propunerea de acordare de despăgubiri, conform dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În raport de aceste considerente, Curtea a reţinut că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea unei hotărâri judecătoreşti, situaţie în care prin soluţia pronunţată de instanţa de fond care a anulat această dispoziţie, s-a ajuns la o hotărâre nelegală.
În considerarea celor expuse, a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Împotriva hotărârii nr. 146A din 09 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, în termen legal a declarat recurs reclamanta O.S.C. care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor din recurs, arată că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că pârâtul s-a conformat dispoziţiilor sentinţei civile nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a emis dispoziţie pentru restituirea în natură prin echivalent sau de propunere a acordării de despăgubiri.
Mai arată recurenta că, de fapt, Primarul a respins cererea sa de a i se acorda în compensare un imobil de aceeaşi valoare cu cel preluat abuziv.
Se mai susţine că, legiuitorul prin dispoziţiile art. 1 alin. (59 din Legea nr. 10/2001, conform căruia pârâtul avea obligaţia să facă public printr-un proces verbal de afişare bunurile disponibile pentru a fi atribuite prin compensare în echivalent a dat posibilitatea persoanei obligate la restituire să acorde alte imobile în compensare, în mod pur potestativ, aspect ce vine în contradicţie fragrantă cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În sensul susţinerii acestei critici, recurenta enumeră câteva hotărâri pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie.
Faţă de modul în care a procedat pârâtul, arată că oricât de diligentă ar fi fost, solicitând restituirea bunurilor care au fost preluate abuziv, fie în natură (lucru care nu este posibil), fie în compensare cu alte bunuri de acelaşi fel (terenuri), nu are nicio speranţă legitimă în sensul Convenţiei.
Examinând recursul sub aspectele de nelegalitate invocate de recurentă prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl reţine ca nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Prin notificarea formulată de recurenta reclamantă s-a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 5315 Sibiu, nr. top 4094/9/1 şi 4094/8/2/2 care a aparţinut autoarei acesteia.
În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanta a solicitat restituirea contravalori imobilului .
Prin sentinţa civilă nr. 121/2008, definitivă şi irevocabilă, Tribunalul Sibiu a reţinut că restituirea în natură a imobilului într-adevăr nu este posibilă, deoarece ulterior trecerii în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 701/1964, pe teren a fost construită o staţie de reglare gaz aflată în administrarea I.R.S.D.G.N.
Prin respectiva hotărâre pârâtul a fost obligat să emită dispoziţie de răspuns la notificare, privind restituirea în natură a imobilului prin echivalent, ori să facă propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie a terenului.
Măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, Municipiul Sibiu la data de 07 iulie 2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a întocmit şi afişat tabelul la care face referire acest text, evidenţiindu-se împrejurarea că nu există bunuri sau servicii disponibile care să fie atribuite în compensare.
În această situaţie, singura formă de reparare a prejudiciului produs reclamantei este acordarea de despăgubiri.
Prin adoptarea Legii nr. 247/2005, respectiv a Titlului VII, regimul stabilirii plăţilor şi despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, această obligaţie revine Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului Ministru al României.
Pârâtul s-a conformat dispoziţiilor sentinţei civile nr. 121/2008 a Tribunalului Sibiu şi a emis dispoziţia prin care a făcut propunere de acordare de despăgubiri la valoarea de circulaţie a terenului.
Singura formă de acordare a măsurilor reparatorii constituind propunerea de acordare a despăgubirilor, duce la concluzia că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea celor stabilite prin sentinţa civilă nr. 121/2008 şi cu respectarea normelor legale incidente, astfel că hotărârea recurată este legală, niciuna dintre critici nefiind fondată.
Critica refritoare la soluţiile pronunţate de către Curtea Europeană de Justiţie în diferite speţe, nu este incidentă cauzei de faţă , în condiţiile în care pârâtul din cauză a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale ce reglementează situaţia din speţa de faţă.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta O.S.C. împotriva deciziei nr. 146 A din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3413/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 331/2010. Civil → |
|---|
