ICCJ. Decizia nr. 3391/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3391/2010
Dosar nr. 7175/1/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 203 din 3 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2003, formulată de reclamantele Ş.(fostă Z.)A., M.D., SC N.I. SRL, SC E.M.C. & T. SRL împotriva pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost anulată Decizia de respingere a notificării nr. 587 din 10 noiembrie 2003 emisă de pârât, a fost dispusă restituirea în natură, în parte, către ultima reclamantă, a parcelei nr. 105B, în suprafaţă de 5.000 mp, s şi a parcelelor nr.104 şi 105A, în suprafaţă de 23.800 mp pe care se află şi o construcţie, cu vecinătăţile menţionate în dispozitivul sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numitului R.C., că moştenitorii acestuia l-au vândut numitei M.C., care, la rândul său l-a înstrăinat, la 16 decembrie 1947, numitului Z.A. (cunoscut şi cu numele de A.Z.), căsătorit cu reclamanta S.A. şi a cărui moştenitoare este reclamanta M.D.; că reclamantele au cesionat drepturile cu privire la imobilul în litigiu către SC N.I. SRL, drepturile litigioase fiind cesionate ulterior către SC E.M.C. & T. SRL; că imobilul în suprafaţă totală de 42.600 mp se compune din trei loturi (lotul 1 în suprafaţă de 5.000 mp, lotul 2 format din parcela 104 şi 105A în suprafaţă de 23.800 mp, pe care se află şi construcţia şi lotul 3, format din parcela 96, în suprafaţă de 13.800 mp) şi că aceste loturi au regim juridic diferit, atât în privinţa modului de dobândire, cât şi al preluării în proprietatea statului, preluare ce a avut caracter abuziv.
Apelul declarat de către pârât a fost admis, prin Decizia nr. 1084/A din 28 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, şi a fost schimbată, în tot, sentinţa tribunalului, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.
Această decizie a fost casată iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare aceleiaşi curţii de apel, prin Decizia nr. 5649 din 8 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat Decizia nr. 55A din 8 martie 2007, care la rândul său a fost casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, prin Decizia nr. 5939 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Fiind astfel reinvestită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat Decizia nr. 14/A din 5 iunie 2009, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei decizii precum şi a încheierii din 7 martie 2008 a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Motivându-şi recursul, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei S.A., care era divorţată de A.Z. anterior anului 1954, astfel că nu mai putea veni la moştenirea acestuia în calitate de soţie supravieţuitoare şi nu avea calitatea de codevălmaş, deoarece în 1947 când fostul său soţ a cumpărat imobilul era în vigoare regimul matrimonial al separaţiei de bunuri; că a fost greşit respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantelor vizând dreptul de a cere restituirea imobilului, situaţie în care nu au un interes legitim; că tot greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantelor persoane juridice, în contractul de cesiune existând o clauză rezolutorie, conform căreia, dacă cesionarii obţin o decizie de respingere a notificării, contractul este reziliat de drept; că în contradicţie cu probele administrate în cauză s-a stabilit că parcelele au trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil după 6 martie 1945, în realitate, Statul Român deţinându-le cu titlu valabil, prin expropriere din data de 20 octombrie 1864; că A.Z. nu a avut imobilul în proprietate, deoarece l-a cumpărat de la un neproprietar; că este eronată soluţia pronunţată cu privire la dosarul de expropriere nr. 212/1932, privitor la loturile 104 şi 105A, în suprafaţă de 23.800 mp, pe care se află amplasată construcţia, la dosarul de expropriere nr. 3302, privitor la lotul 105B, în suprafaţă de 5.000 mp şi la dosarul de expropriere nr. 564/1932, respectiv lotul 96 în suprafaţă de 13.800 mp, din actele depuse la dosar rezultând că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001; că a fost făcută o netemeinică apreciere a probelor administrate în cauză; că au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul nepronunţării asupra calităţii procesuale active a tuturor reclamantelor şi a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi că reclamantele persoane fizice nu puteau moşteni imobilul care nu mai exista în patrimoniul lui A.Z.
Recursul este nefondat.
Astfel cum rezultă din încheierea din 7 martie 2008, pârâtul a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, a lipsei calităţii de persoană îndreptăţită la restituire a reclamantei S.A., a lipsei de interes a reclamanţilor cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului şi a lipsei de drept a reclamanţilor, în proces trebuind să rămână doar ultimul cumpărător, iar instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor SC N.I. SRL şi SC E.M.C. & T. SRL, al constatării transmisiunii acestei calităţi procesuale către SC R.F.C.G. SRL şi au fost respinse celelalte excepţii ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei S.A. s-a constatat că vizează fondul litigiului urmând a fi analizată cu ocazia soluţionării apelului.
În considerentele deciziei atacate cu recurs s-a motivat, în mod corect, faptul că reclamanta S.A. are calitate procesuală activă, deoarece conform Registrului de stare civilă Botoşani la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 45137 din 16 decembrie 1947, era căsătorită cu A.Z.
În privinţa calităţii procesuale active a reclamantei S.A., în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) şi (5) din Decretul nr. 32/1954, conform cărora soţii sunt supuşi dispoziţiilor Codului familiei, intrat în vigoare la 1 februarie 1954 în privinţa relaţiilor patrimoniale indiferent de regimul matrimonial, iar bunurile pe care le-au avut la data intrării în vigoare a Codului familiei devin comune sau proprii, potrivit dispoziţiile acestui cod.
Calitatea procesuală activă a reclamantelor S.A. şi M.D. este justificată de faptul că acestea au formulat notificarea soluţionată prin Decizia emisă de pârât şi contestată şi de acestea.
Curtea de apel a reţinut corect şi faptul că în privinţa condiţiei rezolutorii menţionată în primul contract de cesiune, acesta a fost modificată prin contractele de cesiune ulterioare.
În ceea ce priveşte trecerea cu sau fără titlu valabil a imobilului în proprietatea statului, curtea de apel s-a conformat, respectând prevederile art. 315 C. proc. civ., punctelor de drept dezlegate prin Decizia nr. 5649 din 8 iunie 2006, pronunţată în prima fază procesuală, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Curtea de apel a stabilit corect modul în care dreptul de proprietate a fost transmis autorului reclamantelor, precum şi faptul că loturile de teren au trecut în proprietatea statului în anul 1949, situaţie în care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Criticile referitoare la greşita apreciere a probelor, deci la netemeinicia deciziei atacate cu recurs nu pot fi examinate deoarece nu se încadrează în motivele de casare cuprinse în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
De menţionat este însă faptul că prin răspunsul la obiecţiunile formulate în privinţa raportului de expertiză tehnică efectuat de trei experţi la instanţa de apel (fila 401), s-a stabilit că terenul revendicat nu este inclus în suprafaţa cedată „Străji Patriei", Decretul Regal nr. 147/1938 referindu-se la alt teren aflat la est de cel în litigiu.
Cu privire la critica formulată referitor la ultimul motiv de recurs vizând împrejurarea că în patrimoniul autorului reclamantelor, acesta nu ar mai fi deţinut niciun fel de bun, Curtea va reţine această critică ca nefondată, întrucât, din probele administrate a rezultat că în anul 1948, autorul acestora era încă proprietarul fermei.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 14/A din 5 iunie 2009 şi a încheierii din 7 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3442/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3387/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
