ICCJ. Decizia nr. 3386/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3386/2010
Dosar nr. 4440/30/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6230 din 9 mai 2008, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a admis notificarea formulată de B.I.C., vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 5903 Timişoara, nr. top 9599 şi a propus acordarea, în favoarea persoanei îndreptăţite, a despăgubirilor aferente valorii imobilului, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 81/2007.
La 6 iunie 2008 persoana îndreptăţită a contestat această decizie, solicitând instanţei să constate că a fost emisă cu încălcarea sentinţei civile nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 dată de Tribunalul Timiş, irevocabilă care a statuat asupra emiterii unei noi decizii de acordare, în favoarea contestatorului, a despăgubirilor pentru imobil.
Decizia emisă, apreciază contestatorul, este nelegală sub aspectul neprecizării cuantumului despăgubirilor, simpla menţiune, vizând propunerea de acordare a acestora fiind „lipsită de conţinut".
Investit în primă instanţă, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 583/PI din 3 februarie 2009 a respins contestaţia reţinând în esenţă că dispoziţia atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care, în art. 13 stipulează că analiza şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor nu se face de către emitentul dispoziţiei ci de un organ special abilitat, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca atare, se mai arată, unitatea emitentă s-a conformat acestor prevederi legale, atunci când a propus contestatorului acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a indica şi cuantumul acestora.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 158 din 11 iunie 2009 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul B.I.C. care, critică hotărârile date în cauză pe considerentul greşitei aprecieri asupra legalităţii deciziei atacate care, nu a respectat hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior ce stipulau asupra obligaţiei pârâtei de a emite o decizie vizând acordarea efectivă a despăgubirilor.
Or, mai arată recurentul, propunerea formală ce face trimitere la Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încalcă „puterea de lucru judecat" a hotărârilor judecătoreşti anterioare, ce constată în sarcina pârâtei, obligaţia de a-l despăgubi.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că imobilul în litigiu, situat în Timişoara, a constituit proprietatea autorilor contestatorului, fiind expropriat şi trecut abuziv în proprietatea statului, în anul 1974.
Printr-o dispoziţie anterioară, nr. 1482 din 6 februarie 2006, urmare parcurgerii procedurii administrative prealabile de către persoana îndreptăţită, pârâta a respins notificarea, reţinând unele neconcordanţe între descrierea imobilului din cartea funciară şi cea existentă în teren şi respectiv între numele foştilor proprietari ai imobilului şi cel al notificatorului.
Ulterior, prin hotărâre rămasă irevocabilă, sentinţa nr. 2448/PI din 25 septembrie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, contestaţia formulată de persoana îndreptăţită împotriva dispoziţiei de respingere a notificării a fost admisă, iar pârâta Universitatea de Vest Timişoara, obligată la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
Prin dispoziţia nr. 6230 din 19 mai 2008, atacată în prezenta cauză, intimata pârâtă, reţinând că imobilul ce a făcut obiect al notificării, nu mai poate fi restituit în natură, întrucât construcţia a fost demolată, a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Ca atare, nu s-a încălcat, astfel cum greşit reţine recurentul „autoritatea de lucru judecat" a hotărârilor ce consacră dreptul acestuia la despăgubiri, hotărâri ce fac trimitere la dispoziţiile art. 11 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost completată şi modificată pe Legea nr. 247/2005.
Or, actul normativ mai sus citat instituie o procedură specială pentru stabilirea cuantumului final al acestor despăgubiri, fiind stabilită în acest sens competenţa Comisiei Centrale din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
În baza acestei proceduri speciale, inserată în Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată, va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.
Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Tot astfel, potrivit art. 19 al Capitolului VI din lege, deciziile adoptate de Comisia Centrală sunt supuse controlului judiciar, acestea putând fi atacate cu contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei nr. 158/A din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3388/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3385/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
