ICCJ. Decizia nr. 3385/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3385/2010
Dosar nr. 4074/2/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 8 iulie 2008, revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, C.J., D.M. şi P.C.M., să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenţii au susţinut că, prin Decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanţa a constatat că imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din construcţie şi teren este proprietatea Statului Rus în baza convenţiei cu privire la schimbul de imobile din data de 25 mai 1951. S-a reţinut, totodată, că acest schimb a fost legal deoarece imobilul era proprietatea Statului Român, urmare a naţionalizării de la familia revizuenţilor, prin aplicarea prevederilor de Decretul nr. 92/1950, figurând la poziţia 142 din listele anexe la decret. S-a reţinut că acest schimb a fost realizat în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri din 24 mai 1951, hotărâre care nu a fost prezentată niciodată de pârâţi.
Revizuenţii au susţinut că, deşi au făcut demersuri pentru a intra în posesia hotărârii consiliului de miniştri, s-au lovit de refuzul autorităţilor, care au motivat că nu le pot înmâna acest document, întrucât are regim secret.
Revizuenţii au învederat că au obţinut din partea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative o serie de acte care probează faptul că imobilul nu a trecut în proprietatea Statului Român, astfel că acesta din urmă nu putea să-l cedeze, în baza unui schimb, Statului Rus.
În acest sens au fost invocate adresele nr. 8658 din 26 mai 1949, 19200 N/1949 şi 16229 din 27 august 1949 ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi procesul verbal din 26 septembrie 1949, încheiat în executarea Ord. M.A.I. nr. 16229 din 27 august 1949 (care, în realitate, era o comunicare), prin care s-a procedat la inventarierea mobilierului care, în baza Legii nr. 125/1948, intra în patrimoniul Comitetului Provizoriu al Capitalei, bunurile fiind lăsate în custodia Lt. Comandor K.P., ataşat militar adjunct pe lângă Ambasada URSS.
În lumina acestor acte, revizuenţii au susţinut că este de necontestat că Statul Român deţinea imobilul doar în fapt, motiv pentru care s-a optat de către autorităţile de la acel moment pentru lăsarea proprietăţii în custodia unei persoane fizice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 46 din 22 ianuarie 2009, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin Decizia ce se cere a fi revizuită, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, aceasta nefiind o hotărâre care să evoce fondul litigiului.
S-a reţinut, totodată, că, în speţă, nu s-a făcut dovada că înscrisurile prezentate de revizuenţi nu au putut fi înfăţişate instanţei de fond din împrejurări mai presus de voinţa acestora şi nici a faptului că aceste înscrisuri ar fi fost reţinute de către partea potrivnică.
Astfel, s-a avut în vedere că înscrisurile invocate de revizuenţi au fost comunicate la solicitarea unuia dintre aceştia din data de 23 august 2008, la data de 24 iunie 2008, deci la peste doi ani de la data pronunţării deciziei a cărei revizuire s-a cerut.
S-a considerat că, în cele două cicluri procesuale, ce au cuprins o perioadă de aproximativ 8 ani, revizuenţii aveau posibilitatea de a solicita şi primi înscrisurile de care se prevalează, nedovedindu-se nicio împrejurare mai presus de voinţa lor în acest sens.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că, în mod eronat, cererea lor de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, având în vedere că înscrisurile depuse existau la momentul judecării apelului, însă acestea nu au fost cunoscute nici de revizuenţi şi nici de instanţă, fiind determinante pentru soluţionarea litigiului.
Recurenţii au mai arătat că au fost în imposibilitate de a prezenta aceste înscrisuri din motive independente de voinţa lor, dovedind că, deşi au întreprins nenumărate demersuri pentru a intra în posesia actelor care să dovedească preluarea abuzivă a imobilului de către stat, li s-a refuzat eliberarea acestora pe motiv că se găseau în arhivele secrete ale Ministerului de Interne.
În faza recursului, la termenul din 12 ianuarie 2010 Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de recurentul revizuent P.N., respectiv actele secrete aflate în arhivele Comitetului Central, al P.C.R. despre care s-a făcut vorbire în motivele de recurs.
S-a depus la dosar de către revizuent documentaţia tehnică pentru acordarea numărului cadastral şi înscrierea în cartea funciară a imobilului din Str. T. nr. 4, adresa de înaintare a planului topografic cu reconstituirea fostului imobil situat în str. S. nr. 4, actuală str. T., sector 1, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul Cadastru, sub nr. 884420/472/77 din 26 ianuarie 2010 şi procesul verbal de carte funciară din 11 octombrie 1941, precum şi actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, la 19 decembrie 1936, prin care C.P. a dobândit imobilul din str. T. nr. 4 (filele 35 – 43 dosar recurs).
Examinând criticile invocate de recurenţii revizuenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul pentru motivele expres menţionate în cuprinsul acestui text de lege.
Decizia nr. 37 din 7 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1455 din 16 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, este o decizie de apel, fiind astfel fără relevanţă că hotărârea pronunţată este aceea a respingerii apelului reclamanţilor, de vreme ce fondul pricinii a fost cercetat.
O asemenea concluzie este impusă de caracteristica apelului de a fi o cale de atac devolutivă, care presupune o nouă judecată în fond, consecutivă celei realizate în primă instanţă.
Odată ce prin Decizia atacată (cu revizuire), respingându-se apelul reclamanţilor, s-au făcut statuări cu privire la fondul pricinii deduse judecăţii, această decizie este susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, contrar considerentelor Curţii de Apel Bucureşti, în sensul inadmisibilităţii cererii de revizuire pentru neevocarea fondului cauzei.
Condiţia evocării fondului prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se referă într-adevăr la orice hotărâre supusă revizuirii şi nu doar la hotărârile instanţei de recurs.
În speţă, însă, aşa cum s-a arătat, Decizia atacată cu revizuire a evocat fondul litigiul, sub acest aspect cererea revizuenţilor fiind admisibilă.
Curtea va reţine că, deşi instanţa de revizuire a considerat cererea inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiţiei evocării fondului, a examinat, însă, şi celelalte condiţii de admisibilitate, raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constatând că înscrisurile de care s-au prevalat revizuenţii în susţinerea cererii nu întrunesc cerinţele prevăzute de lege (art. 322 pct. 5).
Criticile formulate de recurenţii revizuenţi în sensul că au fost în imposibilitate obiectivă de ce depune înscrisurile, determinante pentru soluţionarea litigiului, sunt neîntemeiate.
În sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă, or dintr-o împrejurare de forţă majoră, independentă de voinţa părţii.
Actul de constatare a unei situaţii de fapt anterioare pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar întocmit ulterior, nu justifică revizuirea, deoarece nu constituie un înscris doveditor reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat din motive obiective, independente de voinţa părţii.
Având în vedere că litigiul soluţionat prin Decizia a cărei revizuire se solicită s-a desfăşurat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, condiţia cu privire la posibila reţinere de către acesta a înscrisurilor nu este îndeplinită, actele depuse în susţinerea cererii fiind eliberate de Arhivele Naţionale din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Corect instanţa de revizuire a avut în vedere faptul că înscrisurile invocate de revizuenţi au fost comunicate la solicitarea unuia dintre aceştia (din 23 mai 2008), la data de 24 iunie 2008.
Având în vedere că litigiul s-a declanşat în anul 1999 şi a fost soluţionat irevocabil la 16 februarie 2007, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat corect că, în cele două cicluri procesuale, recurenţii au avut posibilitatea de a solicita şi primi înscrisurile prezentate, nedovedindu-se astfel împrejurarea mai presus de voinţa lor, la care fac referire dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
De altfel, chiar în recurs, Curtea a dat recurenţilor posibilitatea de a depune şi alte înscrisuri care să susţină cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sens în care a încuviinţat proba solicitată de P.N. la termenul din 12 ianuarie 2010, însă nici înscrisurile depuse ulterior nu îndeplinesc cerinţele legale, fiind o parte eliberate ulterior pronunţării hotărârii atacate cu revizuire (adresa de la fila 36 eliberată la 26 ianuarie 2010), fie existente deja la dosarul de fond (celelalte înscrisuri).
În consecinţă, Curtea va constata că Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nefiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul revizuenţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuenţii P.N., P.B.G. şi P.C.T. împotriva deciziei nr. 46 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3386/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3384/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
