ICCJ. Decizia nr. 3442/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3442/2010
Dosar nr. 1899/30/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiş sub nr. 1899/30/ din 12 februarie 2008, reclamanta B.M., a chemat în judecată pe pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR BUCUREŞTI şi a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Timişoara, dată în dosarul administrativ nr. 2401, care i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2008 şi prin care i s-a respins notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, referitoare la imobilul cu nr. top.17802 si 17803 constând in casă, curte şi grădină în suprafaţă de 691 mp.
Contestatoarea a solicitat, ca entitatea investita in baza Legii nr. 10/2001, să-i acorde, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, măsuri reparatorii alternative prin compensare cu orice bunuri sau servicii disponibile care sunt acceptate de persoana îndreptăţită [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rap. la art. 1.7 din HG nr. 498/2003].
In principal, a solicitat aplicarea art. 1.7 din HG nr. 498/2003 sau acordarea unor despăgubiri în condiţiile si cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În subsidiar, a solicitat sa se dispună aducerea la îndeplinire a masurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 de către Primarul Mun. Timişoara în sensul obligării la emiterea unei Dispoziţii privind stabilirea si acordarea unor măsuri reparatorii conf. art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Contestatoarea a arătat că imobilul ce formează obiectul notificării a fost preluat abuziv de către Statul Român, în baza art. 2 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.
Ea susţine că, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului impune concordanţa lui cu legile în vigoare la data preluării imobilului prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, deoarece reglementau trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform Instrucţiunilor MF nr. 1529 din 02 aprilie 1963, erau fără stăpân, bunurile în legătura cu care titularul lor necunoscut sau absent nu a făcut niciun act de administrare. Ori după cum rezultă din actele anexate asupra bunurilor aparţinând antecesorilor, s-au făcut acte de administrare de către familia sa.
S-a mai arătat că, faţă de principiul supremaţiei Constituţiei faţă de celelalte legi, se impune a se reţine că, prevederile decretului contraveneau Constituţiei care cuprindea norme de protecţie generală a proprietăţii personale, de asemenea acest act normativ a fost aplicat şi cu încălcarea disp. art. 480-481 C. civ. În concluzie, solicită să se constate că titlul statului privind imobilul în litigiu nu este valabil, că imobilul a fost preluat abuziv.
În susţinerea acţiunii, contestatoarea şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită cu: certificatul de moştenitor nr. 77/1961, sentinţa civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 16766/2005, declaraţia autentificată în limba română şi original, dovada faptului că antecesorul J.M. este una şi aceeaşi persoană cu J.M. (fapt ce rezultă din procura specială autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961), cererea de autentificare adresată notarului, procura generală de administrare autentificata sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, Decizia nr. 282 din 24 martie 1965 emisa de Sfatul Popular Timişoara, înscrisuri din care rezultă că are calitatea de unic moştenitor acceptant după ambii proprietari tabulari.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanţelor, D.G.F.P. Timişoara prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată şi nelegală, precum şi respingerea cererii de a fi obligat la cheltuieli de judecată.
Pârâţii Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, prin întâmpinarea formulată au solicitat respingerea contestaţiei, învederând faptul că numita B.M. a solicitat anularea certificatului de vacanţă succesorală emis notariatul de Stat al Regiunii Banat la data de 13 octombrie 1967 prin care s-a declarat vacantă succesiunea defunctei I.M., decedată la 27 august 1960 în Timişoara, însă prin sentinţa civilă nr. 2086/2003, pronunţată în dosarul nr. 24060/2002 de Judecătoria Timişoara a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantă în mod definitiv şi irevocabil. Mai arată că împrejurarea că instanţa a constatat calitatea de moştenitoare a reclamantei nu o îndreptăţeşte pe aceasta la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul in litigiu, imobilul trecând în proprietatea Statului în baza unei vacanţe succesorale ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 3904 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatoarea B.M., în contradictoriu cu intimaţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul înscris in C.F. nr. 10416 Timişoara, nr. 17802, casă şi curte in suprafaţă de 310 mp, 17803 mp, grădina in suprafaţa de 381 mp, situat în Timişoara, a fost proprietatea numitului I.M. si a soţiei Z.M., prin cumpărare în cote egale.
La data de 21 octombrie 1964, în cartea funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român asupra întregului imobil cu titlu de succesiune vacantă.
Cu notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului evidenţiat mai sus, in calitate de moştenitoare legală a foştilor proprietari tabulari, însă prin dispoziţia nr. 1298 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara, a fost respinsă notificarea contestatoarei pe motiv că imobilul a trecut in proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, ori printre cazurile enumerate la art. 2 din legea reparatorie nu se regăsesc şi imobilele preluate prin succesiune vacantă.
Cum textul normei cuprinsa in art. 2 nu poate fi extins si la alte categorii de imobile, rezultă că imobilul în litigiu nu constituie obiect de reglementare al legii reparatorii, motiv pentru care acest petit formulat în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Timişoara a fost respins ca fiind neîntemeiat.
Cât priveşte pretenţiile formulate de contestatoare împotriva intimatului Statul Român reprezentat în speţă de Ministerul Finanţelor Publice, văzând că în speţă Statul Român nu participă în mod nemijlocit în nume propriu şi nu este subiect de drepturi şi obligaţii, în raport de dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi cu observarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins contestaţia faţă de acest intimat pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva sentinţei civile nr. 3904 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, reclamanta B.M. a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată, iar în subsidiar s-a solicitat ca prin hotărârea pronunţată să-l oblige pe Primarul Municipiului Timişoara să aducă la îndeplinire măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar, că notificarea formulată în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, că, această împrejurare a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 16766/2005, că nu a fost eliberat nici un certificat de vacanţă succesorală după antecesorii săi J.M. şi M.J.
A susţinut că antecesorii săi au avut calitatea de proprietari în cote egale asupra imobilelor înscrise in C.F. 2579 Timişoara pe care le-au dobândit prin cumpărare , că în anul 1964 în mod greşit a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de succesiune vacantă deoarece antecesorul său, J.M. acceptase succesiunea după defuncta sa soţie M.J. încă din anul 1961 în baza Certificatului de Moştenitor nr. 77/1961 eliberat conf. Decretului nr. 31/1944, mai mult printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi anume prin sentinţa civilă nr. 2376 din 12 aprilie 1963 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Timişoara, certificatul de vacanţă succesorală a fost anulat.
În ce priveşte calitatea reclamantei de unică moştenitoare după defuncţii M.J. şi J.M., apelanta a susţinut că M.J. a fost proprietară a mai multor imobile, că moştenitorul acesteia a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat în persoana numitului J.M., pe care apelanta îl moşteneşte, că bunurile au fost preluate în mod abuziv de la J.M. iar prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, toţi succesibilii au fost repuşi în termenul de acceptare al succesiunii după autorii lor, deposedaţi abuziv şi care au decedat anterior apariţiei Legii nr. 10/2001.
În legătură cu aplicabilitatea Decretului nr. 111/1951, apelanta a susţinut că prin art. 1 lit. d) din Legea nr. 10/2001 a fost confirmat caracterul abuziv al preluării imobilului în temeiul acestui act normativ, mai mult Decretul nr. 111/1951 a fost declarat neconstituţional în raport cu Constituţia din 1948 fiind contrar prevederilor art. 481 C. civ.
În concluzie, reclamanta apelantă a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, că titlul statului nu este valabil, încălcând dispoziţiile Constituţiei şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ca atare are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În drept, apelul a fost motivat pe dispoziţiile cuprinse în art. 282 şi urm C. proc. civ., art. 689, art. 700 C. civ., Decretul nr. 319/1944, Decretul nr. 40/1960, Legea nr. 136/1995, Legea nr. 10/2001.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de motivele de apel invocate şi dispoziţiile cuprinse în art. 292 şi urm. C. proc. civ., Curtea a stabilit că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut prima instanţă, starea de fapt este următoarea:
Imobilul revendicat de reclamanta B.M., prin procedura instituită de Legea nr. 10/2001, este înscris in C.F. nr. 10416 Timişoara, nr. 17802, constând în casă si curte în suprafaţă de 310 mp, nr.top 17803, gradina in suprafaţa de 381 mp, situat in Timişoara, şi a fost proprietatea numitului J.M. şi a soţiei Z.M., dobândit prin cumpărare.
Reclamanta este moştenitoarea legală a foştilor proprietari tabulari ai imobilului, fapt ce rezultă din certificatul de moştenitor nr. 77/1961, sentinţa civilă nr. 4014 din 12 aprilie 2006 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 16766/2005, declaraţia autentificată în limba română şi original, în sensul că antecesorul J.M. este una si aceeaşi persoana cu J.M. (fapt ce rezultă din procura speciala autentificată sub nr. 11770 din 01 noiembrie 1961), cererea de autentificare adresată notarului, procura generală de administrare autentificată sub nr. 11769 din 1 noiembrie 1961, Decizia nr. 282 din 24 martie 1965 emisa de Sfatul Popular Timişoara.
La data de 21 octombrie 1964, în Cartea Funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Roman asupra întregului imobil cu titlu de succesiune vacantă, deşi certificatul de vacanţă succesorală fusese anulat prin sentinţa civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului şi Raionului Timişoara, în dosarul nr. 11.442/1962; mai mult, succesiunea fusese dezbătură şi era deja eliberat certificatul de moştenitor nr. 77/1961 în favoarea soţului supravieţuitor al defunctei M.J., numitul J.M.
Apoi, cu notificarea nr. 154 din 11 februarie 2002, contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, în calitate de moştenitoare legală a foştilor proprietari tabulari, însă notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 1298 din 16 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara, pe motiv că imobilul trecut în proprietatea Statului Roman prin succesiune vacantă, ori printre cazurile enumerate la art. 2 din legea reparatorie nu se regăsesc si imobilele preluate prin succesiune vacantă.
Prima instanţă a reţinut că obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 vizează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi că, potrivit art. 1 din lege, imobilele preluate abuziv de stat de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada de referinţă precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură, in condiţiile acestei legi.
Curtea de Apel a considerat că soluţia primei instanţe este greşită.
Într-adevăr, categoria de imobile preluate abuziv în sensul legii reparatorii este enumerată limitativ de către art. 2 din lege, iar în cuprinsul acestui articol nu se regăsesc şi imobilele trecute în proprietatea Statului Român prin succesiune vacantă, s-a arătat că în mod eronat a fost înscris în cartea funciară 10416 Timişoara dreptul de proprietate al statului, prin succesiune vacantă. Instanţa a considerat în mod eronat câtă vreme certificatul de vacanţă succesorală fusese irevocabil anulată prin sentinţa civilă nr. 23.776 din 12 aprilie 1963 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului şi Raionului Timişoara în dosarul nr. 11.442/1962.
Faţă de cele ce preced, Curtea văzând că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a admis apelul declarat de contestatoarea B.M., împotriva sentinţei civile nr. 3904 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1899/30/2008, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis dosarul la prima instanţă pentru rejudecarea pe fond a cauzei.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:
Hotărârea este lipsită de temei legal, neavându-se în vedere probatoriul administrat în cauză; instanţa de apel, în mod eronat a reţinut faptul că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că imobilul situat în Timişoara, casă şi curte în suprafaţă de 310 mp grădină în suprafaţă de 381 mp, a fost proprietatea numitului J.M. şi Z.M. prin cumpărare în cote egale.
Se consideră că obiectul de reglementare conform Legii nr. 10/2001 vizează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, iar categoria de astfel de imobile sunt enumerate în mod limitativ în art. 2.
Se invocă în drept prevederile art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., considerând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie anularea dispoziţiei nr. 1298 din 16 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Timişoara precum şi restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale de reparaţie.
Aşa cum a considerat în mod just şi instanţa de apel, prin respingerea acţiunii formulate de reclamantă prin invocarea textului art. 2 din Legea nr. 10/2001 care nu ar prevede categoria imobilelor trecute în proprietatea statului prin succesiune vacantă, practic, Tribunalul a soluţionat acţiunea fără a intra în cercetarea fondului cauzei, şi ignorându-se sentinţa civilă nr. 23776 din 12 aprilie 1963 pronunţată de Tribunalul Popular al Oraşului şi Raionului Timişoara, prin care s-a anulat certificatul de vacanţă succesorală al statului.
Nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., deoarece hotărârea pronunţată de Curtea de Apel nu este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale.
Susţinerile recurentului Primarul Municipiului Timişoara privind obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, ele pot fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei la instanţa de fond.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 163 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3435/2010. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3391/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
