ICCJ. Decizia nr. 3435/2010. Civil. Fond funciar. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3435/2010

Dosar nr. 3243/54/2005

Şedinţa publică din 3 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la nr. 964/2003 pe rolul Judecătoriei Slatina contestatorul P.F.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 OLT să se dispună anularea hotărârii nr. 10556 emisă de Comisia Judeţeană la 31 octombrie 2002, şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa de suprafaţă de teren de până la 60 ha din care 4,55 ha teren intravilan.

Prin sentinţa civilă nr. 1646 din 27 martie 2003, Judecătoria Slatina a respins acţiunea contestatorului P.F.A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul P.F.A., iar Tribunalul Olt, prin Decizia civilă nr. 834 din 4 septembrie 2003 a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă deoarece instanţa de fond nu a citat Comisia Locală Valea Mare.

Rejudecând cauza, Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr. 4985 din 31 octombrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 9339/2003 a respins contestaţia formulată de P.F.A. împotriva hotărârii nr. 10556 emisă de Comisia judeţeană pentru aplicarea nr. 1/2000 în contradictoriu cu intimata Comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 - VALEA MARE, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.F.A. criticând sentinţa ca netemeinică şi nelegală, în sensul că instanţa de fond nu a ţinut cont de anexa 19 la Legea nr. 18/1991 a Primăriei Valea Mare, de unde rezultă o suprafaţă cumulată de 60 ha, teren ce a fost donat forţat la G.A.C. Valea Mare.

Tribunalul Olt, prin Decizia civilă nr. 575 din 24 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 4706/2004 a respins apelul declarat de reclamantul P.F.A. împotriva sentinţei civile nr. 4985 din 31 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 9339/2003, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.F.A. la data de 22 decembrie 2004.

Având în vedere că, din verificările actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 7 septembrie 2005, când cauza a fost suspendată pentru lipsa părţilor în baza art. 242 pct. 1 C. proc. civ., şi că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părţilor, în baza art. 248 C. proc. civ. şi art. 252 C. proc. civ. prin Decizia civilă nr. 3042/2006, Curtea de Apel Craiova a constatat perimat recursul împotriva deciziei civile nr. 575/2004 a Tribunalului Olt.

Împotriva deciziei civile nr. 3042/2006 a curţii de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul.

La data de 8 februarie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecării recursului în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Având în vedere că de la data suspendării (8 februarie 2007) dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va face aplicarea art. 248 C. proc. civ., urmând a constata perimarea recursului împotriva deciziei civile nr. 3042/2006 a Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva deciziei civile nr. 3042 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3435/2010. Civil. Fond funciar. Recurs