ICCJ. Decizia nr. 3414/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3414/2010
Dosar nr. 2802/109/2007
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1315/CM din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeş a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii E.I.S., I.F.C., N.M., I.B., I.D., T.D., I.F., I.D.S., R.C., J.L., I.G., F.S., G.F.D., S.F., P.R., I.A., V.I., C.M., M.G., B.E., C.I., N.F., N.I., Z.F., Ş.I., B.V.I., I.F., S.N., M.I., P.D., V.L.M., S.M., P.L.N., P.F., P.A., P.Fl., P.I., B.A., V.I., T.P., S.T., O.M.C., I.C., I.D.C., C.A.P., S.S., N.V., I.D.D. şi a fost obligată pârâta SC P. SA Bucureşti să plătească acestora drepturile salariale suplimentare neacordate reprezentând primele pentru Paşte şi Crăciun pentru perioada 2004 - 2007, în cuantumul stabilit prin anexa 3 a completării raportului de expertiză ce face parte din această sentinţă, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va adăuga dobânda legală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanţii cât şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009 recurenta-pârâtă SC P. SA Bucureşti („O.P.” SA) a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Recurenta a arătat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în sensul că încalcă anumite dispoziţii din Constituţia României şi anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2).
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-pârâtă s-a arătat, în susţinerea acesteia, că în litigiul de faţă a fost chemată în judecată, în calitate de angajator, pentru a se supune dispoziţiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deşi obligaţiile sale au fost negociate şi asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele în considerarea calităţii lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
S-a susţinut că dispoziţiile legale menţionate, indicate ca fiind neconstituţionale, încalcă atât articolele din Constituţia României, cât şi prevederile principiilor şi articolelor ce alcătuiesc blocul de constituţionalitate român, respectiv dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recurenta a mai arătat, de asemenea, că prevederile a căror constituţionalitate o contestă încalcă egalitatea în faţa legii a unităţii şi salariaţilor, care presupune egalitatea de arme juridice ce se utilizează în conflictele de muncă, precum şi dreptul la apărare al unităţii, rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi şi indiferent dacă iniţiativa rezolvării acestora aparţine salariaţilor sau unităţilor. Se încalcă astfel, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale prin faptul că se interzice unităţii să cheme în judecată sindicatele ca intervenienţi forţaţi sau ca pârâţi.
A mai aratătat recurenta că există o diferenţă între regimul juridic al conflictelor de interese şi al conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte parteneri de dialog social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unităţii de a le introduce în cadrul procesului demarat de salariaţi.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaţilor, iar în ceea ce priveşte conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr. 54/2003, sindicatele au posibilitatea de a promova acţiuni pe cale principală şi de a interveni în procesele începute de salariaţi, deşi, în baza C. muncii, acestea pot doar să-i reprezinte la cerere pe salariaţi, iar în temeiul Legii nr. 168/1999, cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariaţi şi nici pe cale incidentală.
S-a mai arătat că interesul invocării excepţiei este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună prin formularea unei cereri de intervenţie ori direct, pe cale principală. S-a susţinut astfel, că există o legătură de cauzalitate între normele atacate şi situaţia unităţii care este lipsită de dreptul minimal la apărare şi care trebuie să facă faţă unor dificultăţi în cadrul celor peste 20.000 dosare ale societăţii P. situaţie în care se impune declararea ca neconstituţionale a textelor sus arătate.
Prin încheierea pronunţată la 12 ianuarie 2010 în Dosar nr. 2802/109/2007, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Aceasta, în condiţiile în care obiectul acţiunii l-a reprezentat pretenţia de obligare a pârâtei-recurente O.P. SA la plata unor drepturi salariale către reclamanţi, iar sindicatul nu este parte în dosar.
Intenţia declarată a recurentei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă legătură în soluţionarea cauzei a textelor de lege menţionate.
Prin chiar susţinerea recurentei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca prin declararea ca neconstituţionale a celor 4 dispoziţii legale să poată fi atras în proces sindicatul.
Faţă de această situaţie, instanţa a constatat că o eventuală declarare a neconstituţionalităţii invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţionării unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC O.P. SA, care în susţinerea nelegalităţii soluţiei a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăţi sunt obstrucţionate din punct de vedere juridic prin menţinerea în activul legislativ a unor dispoziţii care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces şi recunoaşterea calităţii procesuale de sine - stătătoare.
S-a pretins că sunt întrunite în speţă condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curţii Constituţionale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituţionalităţii textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.
Aceasta, întrucât prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispoziţiilor care nu recunosc calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deşi obligaţiile societăţii au fost negociate şi asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele.
S-a pretins de asemenea, că prin neprimirea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentei îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este în felul acesta, afectat şi principiul încrederii în statul de drept şi cel al efectivităţii juridice.
Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.
Or, textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate impun la nivel infraconstituţional o diferenţiere arbitrară de regim juridic, între conflictele de interese şi cele de drepturi.
De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată şi incompatibilă cu structura recursului (chiar şi pentru ipoteza în care acesta este fundamentat pe dispoz. art. 3041 C. proc. civ.), modalitatea în care îi este încălcat dreptul de apărare prin aceea că nu îi este permisă posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca situaţii sau împrejurări ce probează apărarea.
S-a susţinut că restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să se facă în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce în speţă nu se realizează, câtă vreme se recunoaşte prin textele de lege incriminate că rolul sindicatelor se epuizează o dată cu negocierea contractelor colective de muncă, deşi ele rămân mai departe implicate în procesul de asigurare a păcii sociale şi în ipoteza conflictelor de drepturi, atunci când se pune problema modului de executare a contractelor colective negociate.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
Fiind învestită cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a procedat în mod corect, din perspectiva dispoz. art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluţionarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituţionalitate.
Sub acest aspect, s-a constatat că invocarea neconstituţionalităţii viza lipsa calităţii procesuale a sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce în opinia recurentei ar pune-o într-o situaţie dezavantajoasă, faţă de împrejurarea că negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu sindicatul (căruia în conflictele de interese i se recunoaşte legitimarea) şi, pe de altă parte, aceasta o expune pe recurentă acţiunii procesuale a mii de angajaţi.
Or, raportându-se la cadrul procesual al judecăţii – determinat de pretenţiile concrete ale salariaţilor-reclamanţi, vizând plata unor prime de Crăciun şi Paşte, instanţa a apreciat în mod corespunzător că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei invocate este inexistentă.
În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea unor dispoziţii are legătură cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează, influenţează judecata (constituindu-se aşadar, în fundament juridic al pretenţiilor deduse judecăţii).
În speţă, nu există o astfel de relaţie, în condiţiile în care sindicatul nu este chemat în proces, iar intenţia afirmată a recurentei, de a-şi îndrepta în viitor acţiunile împotriva sindicatului, nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea neconstituţionalităţii art. 222, art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.
Absenţa oricărei consecinţe juridice asupra soluţionării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanţilor, a unei eventuale admiteri a excepţiei de neconstituţionalitate, denotă neîntrunirea cerinţei art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale (respectiv, „legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului”).
Susţinerea recurentei conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivităţii dreptului prin aceea că nu-i este permis să-şi valorifice excepţia în cadrul procesual existent, contravenindu-se astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată.
Astfel, fiind vorba de efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenţei dreptului într-o societate democratică, este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal recunoscut.
În exercitarea concretă şi efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă limitările impuse de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanţă în înţelesul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu e absolut, ci suportă îngrădiri.
O asemenea limitare legală este şi cea instituită prin dispoz. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care presupune cu necesitate ca neconstituţionalitatea invocată să influenţeze, în cazul admiterii acesteia, judecata cauzei.
Cerinţa textului se înscrie în limitările aduse exerciţiului dreptului permise legiuitorului şi este raţională, având în vedere că se pretinde un control de constituţionalitate pe cale de apărare (de excepţie), tinzându-se la înlăturarea efectelor juridice ale unor texte, care altminteri, incidente fiind în cauză, ar fi determinat soluţia.
Or, pentru înlăturarea efectelor unor texte care ar veni în contradicţie cu Constituţia, fără legătură cu valorificarea unui drept în instanţă, procedura de urmat este nu aceea a excepţiei, ci a obiecţiei de neconstituţionalitate, conform art. 15 - 18 din Legea nr. 47/1992, art. 146 alin. (1) lit. a) din Constituţie, înainte ca legea să fie trimisă la Parlament.
Pentru toate aceste considerente, se constată că instanţa a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale.
Pe cale de consecinţă, criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii de şedinţă din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3411/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3418/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
