ICCJ. Decizia nr. 3423/2010. Civil. Expropriere. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3423/2010

Dosar nr. 9711/101/2008

Şedinţa publică de la 2 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2008, reclamanţii B.N., P.E., B.C. şi B.P. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, Prefectura judeţului Mehedinţi şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (pe viitor, C.N.A.D.N.R.), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova solicitând să fie obligaţi la plata unei despăgubiri juste pentru terenul în suprafaţă de 544 m.p., expropriat de stat pentru construirea variantei ocolitoare a Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Prin sentinţa civilă nr. 202 din 15 iulie 2009, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea şi a stabilit în sarcina pârâtului Statul Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, obligaţia de a plăti reclamanţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, o despăgubire în cuantum de 6.528 euro, la cursul Băncii Naţionale a României, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, în suprafaţă de 544 m.p., situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, ce se identifică în Tarlaua XX, sub număr cadastral AA.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de plată a cheltuielilor de judecată, ca nedovedite.

Referitor la cuantumul despăgubirii cuvenite reclamanţilor, instanţa a reţinut că valoarea stabilită de expropriator este derizorie şi că valoarea reală a bunului expropriat este cea stabilită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 311 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondate, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta prezintă împrejurările de fapt în care s-a emis hotărârea de despăgubire a reclamanţilor pentru terenul expropriat, din 19 februarie 2008, inclusiv criteriile avute în vedere de experţi la stabilirea, la acel moment a despăgubirii, cu menţiunea că astfel de terenuri, de natura celui expropriat din patrimoniul reclamanţilor, au devenit atractive pentru cumpărători, abia după declanşarea procedurilor de expropriere.

Pârâta susţine, fără a argumenta, că instanţele de fond nu au ţinut cont şi de expertiza întocmită de expertul evaluator desemnat de expropriator şi solicită a se dispune schimbarea hotărârilor şi stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanţilor în raport de concluziile acestui expert.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În speţa supusă analizei, se constată că pârâta nu formulează nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârilor instanţelor de fond ci se rezumă să prezinte anumite aspecte de fapt ale cauzei şi să îşi exprime nemulţumirea cu privire la cuantumul despăgubirii stabilite în sarcina sa de instanţele de fond.

Or, s impla nemulţumire a unei părţi faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea sau modificarea acesteia, legiuitorul impunând părţii nemulţumite obligaţia de a-şi fundamenta nemulţumirea şi de a-şi întemeia recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

În acest context al analizei este de menţionat şi că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit cu care părţile puteau solicita casarea „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate”, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile aduse modalităţii de apreciere a probatoriilor, inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză, scapă controlului instanţei de recurs.

Aşa fiind, cum pârâta nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu a formulat nici critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului.

Cum pârâta a căzut în pretenţii, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi obligată la plata sumei de 500 RON, diminuate în raport de sancţiunea incidentă căii de atac şi calitatea apărărilor invocate prin întâmpinare de reclamanţii .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova împotriva deciziei nr. 311 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta să plătească intimaţilor reclamanţi B.C., B.N., B.P. şi P.E. suma de 500 RON, cheltuieli de judecată din recurs, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3423/2010. Civil. Expropriere. Recurs