ICCJ. Decizia nr. 3410/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3410/2010
Dosar nr. 39953/1/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Constată că prin decizia nr. 1956 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de O.C. şi Prefectura Judeţului Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 283 din 19 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa.
S-a reţinut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluţia de primă instanţă, de admitere, în parte, a contestaţiei împotriva dispoziţiei emise de Prefectură şi de constatare a faptului că petenta este îndreptăţită la despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat abuziv de către stat (situat în strada T.V.), în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-contestatoare, care a formulat critici asupra soluţiei pentru că nu au fost stabilite despăgubiri şi pentru un alt imobil, situat în strada P.C.
Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 29 martie 2006, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.
Cauza a rămas în nelucrare până la 21 ianuarie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării.
Înalta Curte urmează să constate intervenită sancţiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 martie 2006, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii.
În condiţiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, se va reţine întrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de contestatoarea O.C. împotriva deciziei nr. 1956 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3473/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3409/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
