ICCJ. Decizia nr. 3468/2010. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3468/2010

Dosar nr. 24634/3/2007

Şedinţa publică din 3 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 03 iulie 2007, petenta V.L. a solicitat recunoaşterea „acordului de separare pe teritoriul României" şi pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri în legătură cu art. 18, art. 19, art. 20 din acordul relativ la partaj, aflat la dosar în copie legalizată.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 19 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petenta V.L., reţinând în considerentele hotărârii că aceasta a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a acordului de separare întocmit la data de 30 ianuarie 2002, rămas definitiv la data de 13 mai 2003, când s-a pronunţat divorţul.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel petenta V.L.M., arătând că acordul este un act executoriu, întocmit conform procedurii canadiene; el constituie un titlu executoriu, cu putere de lucru judecat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 612A din 24 noiembrie 2009 a constatat perimarea cererii de apel formulată de petenta V.L.

La pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 16 septembrie 2008, Curte de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi din familie, a dispus suspendarea judecării cererii de apel, în baza art. 242 alin. pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Din oficiu, la data de 24 noiembrie 2009, după repunerea pe rol, conform rezoluţiei din 19 octombrie 2009, Curtea a invocat excepţia perimării cererii de apel având în vedere temeiul în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

În conformitate cu art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă ; rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, perimarea fiind o sancţiuni procedurală de aplicaţie generală care operează atât în etapa judecăţii îi primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac şi având o naturi juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei un timp îndelungat în judecată.

În raport de aceste consideraţii şi având în vedere că, în cauză, a trecu mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii (16 septembrie 2008), timp în care petenta nu a solicitat repunerea pe rol a apelului şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare ; termenului de perimare şi nicio cauză de stingere a procesului prevăzută de vreo normă specială în materia recunoaşterii hotărârilor străine, Curtea, în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata perimat apelul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta V.L.M. împotriva deciziei nr. 612 A din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3468/2010. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs