ICCJ. Decizia nr. 3467/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3467/2010
Dosar nr. 15735/3/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 4 aprilie 2005 reclamanta L.S.D.M. prin mandatar S.G. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) solicitând anularea deciziei nr. 93 din 18 februarie 2005 emisă de pârâtă, restituirea în natură a imobilelor situate în str. G. din Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, înscrise în CF XX, nr. top AA, BB şi CC, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în bunuri sau servicii ori acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 677 din 13 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1399/2005, a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantă.
S-a reţinut că reclamanta nu a depus în termenul de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, actele de proprietate ale lui B.F. şi certificatele de moştenitor care să ateste că i-a succedat la moştenire adoptatoarei L.M.G. şi că aceasta, la rândul ei, este moştenitoarea lui B.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 63A din 06 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 29977/2/2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reţinând aceleaşi considerente ca şi instanţa de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 9644 din 24 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 29977/2/2005, a admis recursul reclamantei, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a reţinut că prin depunerea certificatelor de calitate de moştenitor după defuncta L.M.G. şi după defunctul B.F., reclamanta a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale şi că se impunea soluţionarea cauzei pe fond.
Rejudecând, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1063/F din 06 iunie 2008, a admis în parte contestaţia reclamantei, a anulat decizia nr. 93 din 18 februarie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a respins cererea de restituire în natură a imobilelor situate în str. G. din Municipiul Timişoara, judeţul Timiş şi a fost obligată pârâta să emită propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că imobilele revendicate de contestatoare sunt în patrimoniul SC B.T. SA Timişoara, conform H.G. nr. 834/1991, că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea fiind astfel, îndreptăţită numai la despăgubiri prin echivalent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 109 din 13 februarie 2009, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtă.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei, a reţinut că deşi preluarea imobilelor s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, respectiv Legea nr. 119/1948, prin Legea nr. 15/1990 şi prin H.G. nr. 834/1991 dobândirea dreptului de proprietate de către SC B.T. SA Timişoara s-a făcut cu titlu valabil, oneros, deoarece echivalentul valoric al bunurilor a fost convertit în acţiuni obţinute de stat care au putut fi înstrăinate şi, de asemenea, că în mod corect s-a reţinut incidenţa art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la apelul pârâtei a reţinut că nu există un text legal în sensul că, sarcina probării persoanei implicate în privatizare revine reclamantei, că pârâta soluţionând notificarea a creat prezumţia că este persoana implicată în privatizare, că dovedirea existenţei fizice a construcţiei revine persoanei notificate şi că din extrasele de CF rezultă că imobilele construcţii s-au aflat în patrimoniul societăţii privatizate.
La data de 26 martie 2009 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii reclamantei ca nefondate.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele revendicate nu se aflau în patrimoniul SC B.T. SA Timişoara, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai avea competenţa prevăzută de art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi că, din actele dosarului nu rezultă dacă imobilele există în patrimoniul acestei societăţi comerciale; de asemenea, nu rezultă existenţa fizică a imobilelor-construcţii la data notificării şi dacă acestea au fost demolate, în funcţie de care se stabilea şi instituţia competentă să soluţioneze notificarea conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
La data de 3 aprilie 2009 reclamanta I. (L.S.) D.M. a formulat recurs prin mandatarul său, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi restituirea în natură a imobilelor solicitate.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 la imobilele preluate în mod abuziv prin Legea nr. 119/1948 şi că, cele două imobile sunt în perfectă stare de restituire în natură.
Ambele recursuri vor fi admise, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel pentru următoarele considerente:
Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2010 (în redactarea sa iniţială) nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societăţile deţinătoare ale imobilului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.
Dispoziţia legală sus evocată (care a devenit ulterior art. 29 după republicarea Legii nr. 10/2001) a fost modificată prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincţia legată de preluarea imobilului, cu sau fără titlu valabil, şi statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţii comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1)-(2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005, dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.
Drept urmare, situaţia imobilelor preluate de stat în mod abuziv, şi care se află în patrimoniul unei societăţi privatizate, este reglementată în continuare de dispoziţiile art. 29 (fost 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct. 60.
Aşa fiind, instanţele învestite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea verifica şi stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel încât, în raport de această situaţie, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii.
Or, instanţa de apel, a avut în vedere aceste aspecte raportat la Legea naţionalizării nr. 119/1948, fără a verifica însă dacă aceasta a fost sau nu corect aplicată proprietarului imobilelor în prezentul litigiu.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are competenţa de a propune stabilirea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de studiu şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dacă la data apariţiei acestei legi, imobilele revendicate se aflau în patrimoniul societăţii privatizate.
Art. 29 se referă la imobile evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), stabilind că, în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea".
Prin urmare, interesează sub aspectul stabilirii modalităţii de restituire a bunului şi al titularului obligaţiei de a propune acordarea măsurilor reparatorii, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001 - societatea comercială în al cărei patrimoniu era evidenţiat imobilul solicitat, era sau nu integral privatizată; dacă statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acţionar ori asociat (după distincţiile făcute sub aspectul cotei de participaţie prin alin. (1) şi (2) al art. 21 din Lege), în funcţie de care, decizia/dispoziţia de soluţionare a notificării va fi emisă de unitatea deţinătoare şi va cuprinde măsura de restituire în natură a imobilului solicitat, iar dacă, la aceeaşi dată, societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidenţiat imobilul era integral privatizată, măsurile reparatorii vor fi acordate în echivalent şi vor fi propuse de instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Pentru a stabili această competenţă este necesar a se stabili dacă SC B.T. SA Timişoara, era integral privatizată la data apariţiei legii speciale.
Mai mult, la dosar nu există relaţii privind situaţia juridică a imobilelor litigioase, fiind necesară administrarea tuturor probelor pentru identificarea corectă a acestora, atât sub aspectul existenţei cât şi al componenţei acestora, la momentul preluării de către stat, la data notificării, precum şi la momentul actual sub aspectul stării în care se află.
Prin urmare, cu ocazia rejudecării vor fi administrate probele necesare pentru lămurirea împrejurării că, faptic, imobilele litigioase au existat în patrimoniul societăţii comerciale, că la momentul preluării au existat fizic construcţiile şi dacă acestea au fost demolate, avându-se în vedere şi celelalte susţineri formulate de părţi şi care nu au putut fi analizate de instanţa de recurs, rezolvarea lor depinzând de soluţionarea prealabilă a aspectelor menţionate.
În consecinţă, apreciind că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectele menţionate, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta I. (L.S.) D.M. şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 109 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3418/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3463/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
