ICCJ. Decizia nr. 3473/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3473/2010
Dosar nr. 4480/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1992 la data de 18 mai 2005, reclamanţii E.Y.W. şi B.M. (născută W.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Regia Autonomă a Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.A.P.P.S.) şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor, constatarea nelegalităţii deciziei nr. 172 din 10 mai 2005 şi lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului de cca. 643 mp, lotul AA, parcela R. situat în str. R., sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1112 din 10 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă, a fost anulată decizia contestată şi obligată pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să le restituie reclamanţilor terenul solicitat.
Tribunalul a reţinut că prin notificarea din 11 februarie 2002, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. R. (fostă Aleea M.), în suprafaţă de 643 mp, constituind lotul AA din parcela iniţială a Parcului F.
Notificarea reclamanţilor a fost respinsă prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că terenul solicitat a fost deja restituit, cu precizarea că în evidenţele pârâtei, lotul BB este liber de construcţii, dar acesta nu a fost solicitat de reclamanţi.
Prin actul de vânzare-cumpărare din 20 mai 1946 C.C. a vândut lui C.W. şi A.W. proprietatea sa, situată în Bucureşti, Aleea M., care constituie lotul AA, din fosta parcelă a Parcului F., cu o suprafaţă de 643 mp, lot care nu este unul şi acelaşi cu cel restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Dreptul de proprietate recunoscut prin sentinţa civilă nr. 414/1999 pentru o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregeşte prin restituirea şi a lotului AA, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 205/A din 13 septembrie 2007, a respins apelul pârâtei Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat .
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6980 din 13 noiembrie 2008 a admis recursul pârâtei Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, constatând că circumstanţele cauzei nu au fost cercetate sub aspectul regimului juridic al construcţiilor aflate pe terenul în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 172/A din 3 noiembrie 2009, pronunţată în rejudecare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
S-a reţinut, din raportul de expertiză efectuat în cauză, că terenul nerestituit prin sentinţa civilă nr. 414/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, este ocupat de construcţii edificate prin autorizaţia din 30 ianuarie 1947 şi autorizaţiile de construire din 9 iunie 2006, din 28 mai 2007 şi din 7 iunie 2007, precum şi că nu au fost edificate alte construcţii de către stat după preluarea terenului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat , solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
- instanţa de apel nu a lămurit neconcordanţa existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 15 mai 1999 şi lotul solicitat prin prezenta cauză;
- nu a răspuns obiectivului stabilit de către instanţa supremă prin decizia de casare;
- în mod greşit i-au fost respinse obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză;
- a menţinut o hotărâre imposibil de pus în executare, deoarece lotul AA în suprafaţă de 600 mp a fost restituit, iar lotul BB în suprafaţă de 787 mp se află în administrarea sa.
Recursul este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:
Prin decizia de casare nr. 6980 din 13 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca la rejudecarea apelului să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate prin care să se stabilească amplasamentul terenului nerestituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, precum şi al construcţiilor edificate conform autorizaţiei din 30 ianuarie 1947, să se stabilească dacă terenul nerestituit contestatoarelor este ocupat de construcţii autorizate, edificate după preluare de către stat, data edificării acestora şi identificarea terenului neocupat de construcţii, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Obiectivul expertizei efectuate de expertul tehnic D.P. corespunde indicaţiilor dispuse prin decizia de casare, dar prin concluziile formulate nu s-au lămurit toate împrejurările de fapt solicitate.
S-a reţinut, astfel, cu privire la terenul nerestituit prin sentinţa civilă nr. 414/1999 a Tribunalului Bucureşti, că este lotul AA, care face corp comun cu terenul care constituie lotul BB, că între cele două terenuri nu există o delimitare fizică, formând împreună imobilul-teren amplasat în Bucureşti, str. R., sector 1.
Cu privire la construcţia edificată conform autorizaţiei din 30 ianuarie 1947, s-a reţinut că aceasta este amplasată pe cele două loturi, preponderent pe terenul nerestituit, şi că, statul după preluare, nu a edificat construcţii pe terenul nerestituit.
Înalta Curte constată că nu toate obiectivele stabilite prin decizia de casare au fost atinse prin raportul de expertiză efectuat în apel, în acest sens, neidentificându-se terenul nerestituit ca întindere (suprafaţă şi nr. lot) şi construcţia edificată conform autorizaţiei din 30 ianuarie 1947 pe acesta şi nici suprafaţa de teren neocupată, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel nu a lămurit neconcordanţa existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 15 mai 1999 şi lotul solicitat a fi restituit prin prezenta cauză. Astfel, prin sentinţa menţionată, s-a constatat că reclamanţii în cauză sunt proprietarii imobilului teren situat în Bucureşti, str. R. (fostă Aleea M.), sector 1, că acest imobil compus din 650 mp teren şi construcţia edificată conform autorizaţiei din 30 ianuarie 1947 este deţinut fără titlu de pârâta R.L. şi că reclamanţii sunt proprietari, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul reclamanţilor.
Prin notificarea din 11 februarie 2002, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. R. (fostă Aleea M.), în suprafaţă de 643 mp, constituind lotul AA din parcela iniţială R. a Parcului F.
Notificarea reclamanţilor a fost respinsă prin decizia contestată în această cauză, motivat de faptul că, terenul solicitat a fost deja restituit, cu precizarea că în evidenţele intimatei, lotul BB este liber de construcţii, dar acesta nu a fost solicitat de către reclamanţi.
Reclamanţii susţin că lotul AA, din fosta parcelă R. a Parcului F., cu o suprafaţă de 643 mp, nu este unul şi acelaşi cu cel restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă. Dreptul de proprietate recunoscut prin această sentinţă pentru o parte din imobil, respectiv lotul BB, se întregeşte prin restituirea şi a lotului AA, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, instanţa de apel avea a lămurii neconcordanţa existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 15 mai 1999 şi lotul solicitat prin prezenta cauză, urmând să stabilească amplasamentul terenului nerestituit şi al construcţiilor edificate conform autorizaţiei din 30 ianuarie 1947, precum şi al celor autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate aceste construcţii şi care este suprafaţa de teren neocupată, în raport de hotărârea pronunţată în acţiunea în revendicare soluţionată prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999, îndreptată ulterior, de procesul verbal de punere în posesie din 12 octombrie 1999, de contractele de vânzare-cumpărare invocate de reclamanţi şi de autorizaţia din 30 ianuarie 1947.
Instanţa de apel nu a respectat decizia de casare, în sensul că nu a stabilit împrejurările de fapt ale procesului şi nu a analizat cererea reclamanţilor în raport de prevederile art. 10 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, indicaţii care erau obligatorii pentru aceasta ca instanţă de trimitere, în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ., va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 172 A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6311/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3410/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
