ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 35/2010
Dosar nr. 29126/3/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 8516 din 24 iulie 2007, Primarul General al Municipiului Bucureşti, i-a restituit în natură notificatorului V.P., imobilul situat în Bucureşti, format din construcţie (P + 1) şi teren aferent, în suprafaţă de 169,79 mp, cu excepţia a 4 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu cotele de teren aferente, din totalul de 520 mp, identificaţi conform planului topografic anexă.
La 31 august 2007, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să oblige pârâtul la restituirea în natură şi a celor patru apartamente din imobil, înstrăinate – în opinia contestatorului – cu încălcarea legii, în condiţiile în care Statul (care a preluat imobilul prin Decretul nr. 92/1950) nu avea calitatea de proprietar, fiind un detentor precar.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 12 din 9 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinând că întrucât unităţile locative ce au făcut obiectul litigiului au fost înstrăinate, în mod legal, prin aplicarea Legii nr. 112/1995, restituirea în natură nu mai este posibilă, ceea ce atrage aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 847/A din 20 noiembrie 2008, a respins recursul reclamantului, reţinând că în mod corect prima instanţă a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, ce atrage acordarea de despăgubiri către persoana îndreptăţită iar nu restituirea în natură a imobilului, modalitate reparatorie ce nu mai este posibilă pentru apartamentele în legătură cu care au fost încheiate, în baza Legii nr. 112/1995, cele patru contracte de vânzare-cumpărare.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul V.P. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că instanţele au interpretat greşit actele cauzei şi au aplicat incorect legea.
Astfel, se arată, nemişcătorul a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950, în mod abuziv, act normativ contrar Constituţiei din 1948, în vigoare la data preluării şi codului civil.
În sprijinul criticilor sale, recurentul invocă dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Ca atare, se arată, statul, fiind un simplu detentor, nu putea să înstrăineze bunul, în virtutea principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet.
Faptul că se refuză restituirea întregului imobil, conchide recurentul, echivalează cu o a 2-a naţionalizare a nemişcătorului.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
În accepţiunea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ, imobile ce fac obiectul notificărilor, nu este o măsură reparatorie singulară.
Modalitatea de restituire prin echivalent, este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, faţă de regula principală a restituirii în natură, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri reparatorii în echivalent, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din lege, în redactarea ulterioară republicării, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Corelativ, art. 20 alin. (2) din lege, dispune că în cazul când imobilul a fost vândut, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţie, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Tot astfel, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare … având ca obiect imobile care cad sub incidenţa acestei legi, sunt valabile, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
În cauză, în mod corect şi cu respectarea textelor mai sus citate, s-au restituit în natură notificatorului doar spaţiile din imobil, ce nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pentru care acesta este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Or, restituirea în natură şi a apartamentelor în legătură cu care terţe persoane, au obţinut – prin efectul dispoziţiilor mai sus citate – la rândul lor, titluri de proprietate, nu se putea face, decât în condiţiile în care s-ar fi cerut şi respectiv obţinut în justiţie, anularea acestor titluri, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.P. împotriva deciziei nr. 847/A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii P.P. şi P.H.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 349/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
