ICCJ. Decizia nr. 351/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 351/2010
Dosar nr. 3607/2/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 4 decembrie 1997, C.A.P., a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti – să oblige pârâtul a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie, imobilul din Bucureşti, teren în suprafaţă de 220 mp şi construcţii – naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
C.I.A., C.R.M., M.T. şi R.V., au intervenit în proces, in interes propriu, invocând calitatea lor de subdobânditori ai bunului, prin convenţie, solicitând respingerea acţiunii, ca nefondată.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin casare cu trimitere, pe considerentul că pârâtul îşi justifică legitimarea procesuală pasivă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 516 din 17 decembrie 2002, a admis apelul declarat în cauză şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, păstrând dispoziţia primei instanţe de admitere a cererilor de intervenţie.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care prin Decizia nr. 5804 din 21 octombrie 2004, a casat Decizia atacată şi a trimis din nou cauza spre rejudecare instanţei de apel, reţinând că, în plan procedural, regula unanimităţii cerută exerciţiului acţiunii în revendicare, rămâne fără importanţă dacă, prin succesiune sau într-un alt mod, încetează coproprietatea şi, ca atare reclamantul devine proprietarul exclusiv al bunului revendicat.
Or, se mai arată, în speţă, prin certificatul de moştenitor nr. 102 din 5 noiembrie 2001, reclamanta a dobândit, succesoral, cota parte de ½ a mătuşii sale paterne – G.C.F. – decedată la 1 august 2001, situaţie, în care la data de 17 decembrie 2002, când a fost pronunţată Decizia atacată, excepţia de nelegitimare procesuală activă era inoperantă, iar instanţa de control judiciar, prin efectul devolutiv al apelului, ar fi trebuit să judece fondul pricinii.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 351 din 25 mai 2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a admis apelul formulat de reclamanta C.A.P. împotriva sentinţei civile nr. 61 din 26 ianuarie 2000, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 2724/1999, a anulat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a admis excepţia necomeptenţei materiale în soluţionarea fondului, de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti invocată din oficiu, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepţiile prevăzute de lege.
Or, în cauză, se mai arată, cum părţile au învederat că valoarea imobilului revendicat este de peste 500.000 lei, fondul dreptului dedus judecăţii este de competenţa tribunalului şi nu a judecătoriei, normele de procedură privitoare la competenţă fiind de imediată aplicare, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 219/2005.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, intervenienţii C.I.A. şi C.R.M. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., susţin în esenţă că, în mod greşit s-a făcut aplicaţiunea art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005, exclusiv după criteriul valorii obiectului litigiului şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea apelată a fost pronunţată în primă instanţă de Tribunal iar nu de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei (ROL) cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor din materia fondului funciar.
Corelativ, art. 282 alin. (1) din acelaşi cod dispune că hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal, sunt supuse apelului la curtea de apel.
Este adevărat că, cu acţiunea formulată de reclamantă, la 4 decembrie 1997, a fost iniţial sesizată, în primă instanţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Aceasta şi-a declinat însă competenţa, prin sentinţa civilă nr. 4461 din 13 mai 1999, cauza fiind trimisă spre soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Ca urmare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a pronunţat în primă instanţă, prin sentinţa nr. 61 din 26 ianuarie 2000, fiind respinsă cererea principală iar urmare admiterii cererii de intervenţie în interes propriu, s-a constatat că intervenienţii sunt proprietarii apartamentelor situate în Bucureşti, conform actelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC A.V.L. Berceni.
Ca atare, această hotărâre, a făcut obiectul apelului exercitat de către reclamantă, în legătură cu care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a pronunţat prin trei decizii succesive, urmare casărilor cu trimitere, dispuse de instanţa supremă.
Prin hotărârea atacată, instanţa, deşi reţine corect că apelul s-a exercitat împotriva sentinţei civile nr. 61 din 26 ianuarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ia totuşi în discuţie excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, de către judecătorie şi anulând sentinţa, trimite cauza „spre competentă soluţionare, pe fond", Tribunalului Bucureşti.
Or, curtea de apel, fusese investită cu rejudecarea apelului declarat tocmai împotriva hotărârii dată în primă instanţă de tribunal, urmare ultimei decizii de casare cu trimitere a instanţei supreme, având a se pronunţa pe fondul pricinii, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, în mod greşit respinsese acţiunea ca inadmisibilă.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe, în vederea judecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenienţii C.I.A. şi C.R.M. împotriva deciziei nr. 351 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 35/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
