ICCJ. Decizia nr. 3514/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3514/2010
Dosar nr. 2215/1/2002
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, reclamantul S.I. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale la plata sumelor de 100 milioane ROL despăgubiri civile şi 200 milioane ROL daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost rănit prin împuşcare în picior în ziua de 17 decembrie 1989 cu ocazia evenimentelor din Timişoara, ca urmare a ordinelor date de pârâtul persoană fizică, daunele materiale pe care le pretinde reprezentând cheltuielile suportate pentru refacerea sănătăţii, iar cele morale, echivalentul incapacităţii de a-şi găsi un loc de muncă şi a alterării propriei imagini.
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 23 mai 2001, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a anulat acţiunea, cu motivarea că reclamantul nu a achitat cauţiunea de 5% din valoarea despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, obligaţie stabilită de art. 1 din O.G. nr. 53/2000.
Prin decizia nr. 166 din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentinţa Tribunalului şi, rejudecând cauza, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat în solidar pârâţii la plata către reclamant a sumei de 100.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, respingând în rest acţiunea.
În motivarea deciziei de anulare a sentinţei Tribunalului, instanţa de apel a reţinut că norma legală invocată de instanţa de fond, respectiv O.G. nr. 53/2000 are în vedere perturbarea relaţiilor sociale ale individului ca urmare a faptului, considerat prejudiciabil, urmare căruia se invocă o perturbare a vieţii psihice, situaţie care nu este aplicabilă în speţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin hotărâre penală definitivă, s-a dispus condamnarea pârâtului S.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tentativă la această infracţiune, în perioada evenimentelor din decembrie 1989, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale având calitatea de comitent, astfel că în plan civil conduita acestora are caracter de fapte ilicite în sensul dispoziţiilor art. 998 C. civ.
În ce priveşte daunele materiale pretinse, s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unor cheltuieli în vederea tratării şi vindecării rănii sale sau în vederea recuperării ulterioare vindecării şi nici dovada imposibilităţii găsirii unui loc de muncă, cauzată de rana suferită.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale, s-a reţinut că trauma psihică suferită de reclamant îl îndreptăţeşte la acordarea acestor despăgubiri, însă ţinând seama de necesitatea ca acest echivalent bănesc să nu se transforme într-o sursă de îmbogăţire fără justă cauză, Curtea a apreciat că suma de 100 milioane ROL este suficientă pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant.
Împotriva hotărârii Curţii de apel au declarat recurs pârâţii S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale .
La termenul de la 1 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului - pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză.
La data de 10 martie 2010, intimatul - reclamant S.I. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând instanţei să constate că a intervenit perimarea recursurilor, faţă de împrejurarea că sentinţa penală nr. 250 din 3 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a rămas definitivă în noiembrie 2008.
Analizând excepţia perimării recursurilor, invocată de intimatul - reclamant, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, la termenul de la 1 noiembrie 2002, judecata recursurilor a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că împotriva recurentului - pârât S.V.A. a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce are înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce urmează a se da în prezenta cauză.
Măsura suspendării a fost menţinută prin încheierea din 17 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procesul penal a fost soluţionat definit de completul de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 558 din 15 octombrie 2008.
Cum de la data rămânerii definitive a hotărârii penale - 15 octombrie 2008 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererilor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de pârâţii S.V.A. şi Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 166 din 18 decembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3516/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3504/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
