ICCJ. Decizia nr. 3561/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3561/2010
Dosar nr. 7054/42/2006
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă,
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 18 iunie 2002 Tribunalul Prahova a respins ca prematură acţiunea reclamantei l.E.S. cu motivarea că societatea pârâtă - SC T. SA nu a emis nicio decizie sau dispoziţie ca răspuns la notificarea formulată de reclamantă.
Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002 a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa tribunalului şi a reţinut cauza spre soluţionare în fond deoarece soluţia de respingere ca prematură a acţiunii este greşită faţă de poziţia clar exprimată a pârâtei de refuz al restituirii imobilului.
Prin decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 Curtea a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Prin decizia nr. 3759 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată ca urmare a promovării căii de atac a recursului de către reclamantă, a fost admis recursul şi s-a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se proceda la identificarea şi individualizarea bunului restituibil în raport cu actele reclamantei.
În rejudecare pârâta-intimată SC T. SA a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei pe considerentul că aceasta a fost formulată peste termenul legal de 30 zile de la data comunicării adresei din 26 iulie 2001 care are natura unei dispoziţii motivate de respingere a notificării de restituire în natură a imobilului în litigiu.
Prin decizia nr. 18 din 26 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimată, a admis acţiunea reclamantei l.E.S. (decedată pe parcursul procesului) şi continuată de moştenitoarele acesteia T.G.M. şi Ţ.G.R. şi a obligat intimata să restituie în natură reclamantelor imobilul situat în comuna G.V., judeţul Prahova compus din teren intravilan în suprafaţă de 6625 m.p., identificat conform raportului de expertiză topografică ing. D.L.M. şi din construcţiile aflate pe acesta - grajd, magazie, cramă, locuinţă şi şopron, identificate conform raportului de expertiză constructor ing. S.G.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că nu se poate pune în discuţie tardivitatea formulării contestaţiei atâta timp cât, urmare a notificării adresate, nu s-a emis dispoziţie sau decizie motivată în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei a reţinut că Înalta Curte a rezolvat irevocabil problema referitoare la legalitatea procesului de privatizare a pârâtei, astfel încât nu se mai poate pune în discuţie acest aspect. A apreciat că se impune restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţa de 6625 m.p. cu categoria de folosinţă curţi-construcţii, care nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, astfel încât potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 intră sub incidenţa acestui act normativ. Cât priveşte construcţiile identificate de expertul D.L.M., parte din ele sunt construcţii vechi, iar parte - magazia, şopronul sunt edificate după 1990, fără însă a exista autorizaţie de construcţie astfel că potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 sunt restituibile în natură.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat apel pârâta SC T. SA, criticând-o pentru netemeinicie în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta a susţinut că prin decizia nr. 94 din 19 februarie 2002 Curtea de Apel a reţinut că adresa din 26 iunie 2001 întruneşte condiţiile unei dispoziţii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, acest aspect nefiind contestat de nici una din părţi şi devenind astfel irevocabil. Apreciază că în cauză părţile se află în situaţia în care există o dispoziţie de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, neatacată de cei interesaţi şi în faţa unei hotărâri judecătoreşti prin care se instituie obligaţia restituirii în natură a imobilului în litigiu, deşi dispoziţia emisă nu a fost contestată în termenul legal. Din acest punct de vedere cererea reclamantei apare ca inadmisibilă întrucât nu pot coexista şi acţiunea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi acţiunea fondată pe dreptul comun. Un al doilea motiv de recurs invocat este acela de plus petita, decurgând din faptul că deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat restituirea suprafeţei de 5000 m.p. prin hotărârea recurată instanţa a obligat restituirea a 6625 m.p., acordând mai mult decât s-a cerut. De aceea solicită, în principal admiterea excepţiei tardivităţii, iar în cazul în care se împărtăşeşte punctul de vedere potrivit căruia suntem în prezenţa unei acţiuni în revendicare, admiterea excepţiei netimbrării. Subsidiar, solicită admiterea recursului pentru faptul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat în ceea ce priveşte motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar nu şi sub aspectul art. 304 pct. 9, urmând a-l admite pentru considerentele ce succed:
Criticile referitoare la aplicarea greşită a legii în raport de respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei, cu consecinţa neobservării caracterului inadmisibil al acţiunii reclamantei nu poate fi primită.
Excepţia tardivităţii a fost pentru prima dată invocată de pârâtă în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 297 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Prahova, prin întâmpinarea depusă la 29 iulie 2007.
Decizia invocată de recurenta-pârâtă, respectiv nr. 94 din 19 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 6089/2002, stabileşte greşita soluţionare a cererii reclamantei de instanţa de fond ca urmare a respingerii acesteia ca prematur introdusă. Argumentul reţinut de instanţa de apel este acela că poziţia pârâtei a fost clar exprimată prin adresa din 26 iulie 2001, dar şi prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, astfel încât soluţia Tribunalului Prahova apare ca fiind greşită, deoarece emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la care a făcut trimitere instanţa de fond, fie ar fi amânată la nesfârşit de către intimată, fie conţinutul acesteia ar fi în mod evident de respingere a cererii reclamantei, cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2001 societatea intimată a fost privatizată. Aşadar, nici prin decizia intermediară de admiterea a apelului, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi nici în decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 pronunţată ca urmare a rejudecării, instanţa de apel nu a stabilit în mod irevocabil, aşa cum susţine recurenta, caracterul de dispoziţie de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, a adresei sale din 26 iulie 2001.
Din această perspectivă, în mod corect prin decizia recurată s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei. Notificarea formulată de reclamantă la 26 martie 2001 nu a primit nici o rezolvare din partea societăţii pârâte, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate în condiţiile art. 23 (actual 51) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiţii, termenul de contestaţie de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu poate începe să curgă, atâta vreme cât momentul de început al acestui curs (data comunicării) nu s-a realizat.
Apare, de asemenea, ca nefondată critica privitoare la caracterul inadmisibil al acţiunii promovate de reclamantă, caracterizată de pârâta-recurentă drept o acţiune în restituire întemeiată pe dreptul comun, care nu ar putea coexista cu o acţiune decurgând din dispoziţiile Legii 10/2001.
Înalta Curte observă că această problemă de drept, din care ar rezulta şi argumentul netimbrării la valoare a cererii, invocat de recurentă, nu a mai fost pusă în discuţie niciodată în cursul judecăţii, fiind formulată abia în recurs, ca motiv de nelegalitate al deciziei recurate.
În realitate, nu se poate discuta de coexistenţa a două acţiuni. Cererea iniţială a reclamantei, formulată la 14 martie 2002, este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind introdusă ca urmare a refuzului pârâtei de soluţionare a notificării. În toate ciclurile procesuale cererea a fost analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar nu în funcţie de dispoziţiile dreptului comun. Ca atare, argumentul inadmisibilităţii nu poate fi primit, iar excepţia netimbrării acţiunii apare ca străină de natura pricinii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Prin cererea introductivă reclamanta I.E.S. a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la restituirea „casei cu destinaţie de locuinţă, anexelor gospodăreşti şi curţii în suprafaţă de 5000 m.p., care au fost confiscate abuziv, fără titlu valabil".
Fără a exista o solicitare de mărire a câtimii obiectului cererii conform dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. formulată în mod expres de reclamantă, în scris sau verbal în instanţă (fapt rezultat din verificarea concluziilor apărătorului acesteia, care a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată), contrar susţinerilor făcute prin întâmpinarea formulată în recurs, instanţa de apel nu putea dispune restituirea terenului în suprafaţă de 6625 m.p.
Din actele dosarului rezultă că autoarea I.E.S. a deţinut în proprietate o casă cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti, precum şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 0,5 ha, ce au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 308/1953. Cu aceste imobile reclamanta a figurat în registrul agricol al comunei G.V., judeţul Prahova, iar întinderea dreptului său nu a fost niciodată contestată de partea adversă.
Pe cale de consecinţă, moştenitorii acesteia, respectiv intirnatele-reclamante Ţ.G.M. şi Ţ.G.R. sunt îndreptăţite la restituirea construcţiilor şi a terenului aferent în suprafaţă de 5000 m.p.
Analizând raportul de expertiză întocmit în apel cu ocazia rejudecării de expertul D.L.M. se constată că aceasta a identificat o suprafaţă de teren de 6625 m.p., ca un tot unitar, fără posibilitatea determinării porţiunii de 5000 m.p. solicitată de reclamantă şi la a cărei restituire se constată că intimatele sunt îndreptăţite.
Pentru acest motiv, constatând că nu toate împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, în raport de dispoziţiile art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea completării raportului de expertiză în sensul identificării suprafeţei de 5000 m.p. ce urmează a fi restituită intimatelor-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul pârâtei SC T. SA împotriva deciziei nr. 18 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3562/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3554/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
