ICCJ. Decizia nr. 3554/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3554/2010

Dosar nr. 2700/84/2009

Şedinţa publică din 7 iunie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 12 octombrie 2008 Federaţia Naţională Feroviară M.C. a chemat în judecat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să respecte dispoziţiile art. 64 şi 65 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2394 din 23 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii - membri de sindicat au domiciliul în judeţul Sălaj.

Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului. Această dispoziţie este una de ordine publică, astfel încât aplicarea ei nu poate fi eludată prin voinţa reclamanţilor, această calitate revenind salariaţilor reprezentaţi prin Federaţia Naţională, conform art. 222 C. muncii. Desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acţiunii şi a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publică a competenţei teritoriale în materia litigiilor de muncă.

3. Hotărârea Tribunalului Sălaj

Prin sentinţa civilă nr. 2763 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Sălaj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, prin aceeaşi hotărâre a constatat ivit conflictul de competenţă.

În considerentele hotărârii s-a arătat că Federaţia Naţională Feroviară M.C. are calitate procesuală activă şi nu membrii de sindicat care au domiciliul în raza de activitate a Tribunalului Sălaj.

4. Analiza făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cererea de chemare în judecată este de competenţa Tribunalului Bucureşti pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi [alin. (1)]. În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată [alin. (2)].

Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.

Întrucât în litigiul de faţă reclamantul are sediul în Bucureşti, în mod corect, în respectarea cerinţelor art. 284 alin. (2) C. muncii, a fost învestit cu judecata pricinii Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de Federaţia Naţională Feroviară M.C. împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3554/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond