ICCJ. Decizia nr. 3564/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3564/2010
Dosar nr. 1478/99/2007
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 73 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de Primarul Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 2217 din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi. A respins cererile de intervenţie accesorie în favoarea apelantului formulate de T.A., T.I. şi G.T.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că motivul referitor la împrejurarea că autorii reclamantei nu au solicitat decât imobilul situat în Iaşi, strada P. nr. AA şi nu şi imobilul de la nr. PP şi PP bis, nu este fondat. Atât timp cât finalitatea Legii nr. 10/2001 este de a acoperi integral prejudiciul suferit de persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv proprietăţile, iar din înscrisurile doveditoare în cauză rezultă că autorul de pe urma căruia s-au cerut măsuri reparatorii a avut în proprietate aceste bunuri, notificarea adresată Primarului Municipiului Iaşi acoperă exigenţele formale şi finalitatea urmărită prin această lege reparatorie.
La dosarul cauzei există înscrisuri care atestă că imobilele în litigiu au fost preluate în mod abuziv, ca efect al naţionalizării.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri din care rezultă că reclamantei, în calitate de succesoare a mamei sale, îi este recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, autoarea reclamantei, J.A., a fost singura dintre succesibili care a formulat cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că a fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Aceasta decedând în cursul derulării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamanta a preluat dreptul de a obţine măsurile reparatorii prevăzute de lege, nefiind relevantă liberalitatea făcută acesteia de mama sa, care a formulat cerere de restituire în calitate de moştenitoare legală a proprietarilor originari ai imobilului.
Concluziile expertizei sunt logic argumentate şi în consens cu toate probele administrate în cauză, care atestă că imobilele din strada P. nr. AA - PP şi nr. PP bis, compuse din suprafaţa de 5282,20 m.p. cu construcţiile aferente fac parte din corpul unic de proprietate al terenului de la imobilul nr. AA, şi care a fost evident şi indubitabil proprietatea autorilor reclamantei.
Nici critica privind imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor deoarece au fost înstrăinate nu a putut fi primită, deoarece înstrăinările au avut loc în anii 2004-2006, în timpul derulării procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, ceea ce, în principiu, contravine dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
2. Recursurile
2.1. Recursul pârâtului - motive
Primarul Municipiului Iaşi a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa nu poate să stabilească felul măsurii reparatorii, acest drept avându-l numai unitatea notificată. Instanţa trebuia să se pronunţe doar asupra calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii, urmând a obliga pârâtul la stabilirea măsurilor reparatorii - în natură sau în echivalent, în funcţie de situaţia juridică a imobilului.
În mod greşit s-a dispus restituirea în natură, în condiţiile în care parte din imobile au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995. Instanţa a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 lit. c) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
2.2. Recursul intervenienţilor - motive
Intervenienţii T.A. şi T.I. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi au formulat următoarele critici:
Instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia tardivităţii plângerii formulate de reclamantă.
Instanţa a respins greşit apelul primarului întrucât notificanţii au făcut referire doar la imobilul din strada P. nr. AA iar obiectul deciziei de restituire era acest imobil, şi nicidecum alte două imobile.
Dacă notificarea s-ar fi referit şi la imobilele de la nr. PP şi PP bis, ar fi trebuit să se fi făcut referire cel puţin în conţinut la aceste construcţii. Instanţa, fără a avea o cerere expresă în acest sens, a acordat mai mult decât s-a cerut.
Instanţa nu a lămurit neconcordanţa de nume, aceea de A. şi Ar.
Instanţa nu putea dispune direct restituirea, ea substituindu-se organelor administrative.
2.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursurile nu sunt întemeiate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Primarul Municipiului Iaşi a invocat faptul că instanţa nu poate să stabilească felul măsurilor reparatorii de care beneficiază persoana îndreptăţită.
Această critică nu poate fi primită faţă de faptul că obiectul litigiului îl constituie analiza legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei din 10 octombrie 2003 emisă de primar.
Prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În considerentele deciziei s-a arătat că în măsura în care, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competenţă.
De vreme ce, prin contestaţia formulată s-a solicitat nu doar anularea dispoziţiei emisă de primar ci şi obligarea la restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, strada P. nr. AA, judeţ Iaşi, instanţele de fond au respectat decizia în interesul legii enunţată atunci când au dispus restituirea în natură.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Conform acestui text, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului.
Întrucât apartamentele din imobilul în litigiu au fost înstrăinate după depunerea notificării prin care autoarea reclamantei a solicitat restituirea în natură a acestuia, deci înainte de finalizarea procedurii declanşate în sistemul Legii nr. 10/2001, instanţele de fond au considerat corect că nu sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Nu este fondat nici recursul intervenienţilor.
Aceştia şi-au întemeiat excepţia de tardivitate a contestaţiei pe ideea că autoarea reclamantei nu a atacat dispoziţia primarului. Or, analizând incidenţa art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv, faptul că întrucât autoarea reclamantei a decedat în cursul derulării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 reclamanta a preluat dreptul acesteia de a obţine măsuri reparatorii, instanţa de apel a răspuns şi problemei tardivităţii depunerii contestaţiei.
Drept urmare, critica nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C proc. civ.
Cât priveşte faptul că instanţele au acordat mai mult decât s-a cerut - şi imobilul din str. P. nr. PP, deşi s-a cerut numai imobilul din str. P. nr. AA - se observă că la dosarul primei instanţe există o precizare de acţiune prin care reclamanta solicită anularea dispoziţiei din 10 octombrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, strada P. nr. AA - PP.
Aşadar, instanţele de fond s-au pronunţat cu respectarea principiului disponibilităţii, în limitele fixate prin cererea introductivă de instanţă precizată în condiţiile art. 132 C proc. civ.
În consecinţă, critica nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 6 C proc. civ.
Aspectele privitoare la neconcordanţa numelui autoarei reclamantei nu constituie chestiuni de drept de natură a fi analizate în recurs.
Având în vedere cele de mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi şi de intervenienţii T.A. şi T.I. împotriva deciziei nr. 73 din 23 aprilie 2008 a Cuiţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3565/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3562/2010. Civil → |
|---|
